Curse, baschet și.. un băiat

Capitolul 43

-Chemați o ambulanță, vă rog. Maya, te rog trezește-te, țip cu putere.

Nu mai durează mult și ambulanța apare, luând-o pe Maya. Mă uit lung după mașină, și-mi scot telefonul din buzunar îndreptându-mă spre mașină. Conectez telefonul la boxe și o apelez pe mama.

-Elle, chéri (scumpo), ce faci?

-Mama, am nevoie urgentă de ajutorul tău? îi spun agitată încercând să fiu atentă și la drum.

-E totul în regulă? Au pățit ceva frații tăi?

-Nu, băieții sunt bine, e legat de fratele unei prietene, a fost arestat, iar părinții lor nu mai sunt și sora lui nu-și poate permite un avocat. Te rog mama, nu o pot lăsa, fratele ei e tot ce mai are și nu-l poate pierde.

-Scumpo, răsufla puțin, bineînțeles că o să îl ajut, dă-mi un nume te rog.

-Andreas Rivera, nu știu la ce secție a fost dus.

-Ok scumpo, o sa îl găsesc eu, tu unde ești?

-Mă îndrept spre spital, sora lui a leșinat după ce a fost arestat.

-Bine chéri, ai grijă.

-Je t'aime, maman! (Te iubesc, mama!)

-Et moi, chéri. (Si eu, scumpo.)

Închid apelul cu mama și îl sun pe Alek ca să îl anunț că nu știu când ajung acasă.

-Ce faci iubire, unde ești?

-Alek, nu știu când ajung acasă, trebuie să merg la spital.

-La spital?

-Da, e complicat, e legat de Maya, dar e poveste lungă și nu am timp.

-Elle, ce...

Închid, o să mă cert cu el pentru asta, știu că urăște să îi închid în nas, dar am ajuns la spital și nu mai puteam sta la telefon. Ajung în dreptul biroului de informații, unde era o

doamna trecută de 50 de ani, fără prea mult chef. Tipic.

-Maya Rivera?

-Sunteți ceva ruda? întreabă plictisită.

-Sunt prietena ei cea mai bună.

-Nu pot lăsa decât membrii familiei, spune ea și-mi face semn cu mâna să mă car de acolo, continuând să stea pe telefon.

-Ascultă aici cucoană, spun și bat cu palma în blat, ea tresărind. Nu am tras o sperietură soră cu moartea când fata aia a leșinat în brațele mele, am condus ca o maniacă până aici doar să-mi spui tu că lași doar membri familiei. Așa că spune-mi unde dracu e salonul ei, spun dintr-o suflare.

-Etajul unu, salonul șase, dar nu se poate intra căci doamna doctor o examinează.

-Mulțumesc, îi spun din mers și mă îndrept spre salonul indicat.

Ajung în fața salonului și mă așez pe singurul scaun liber. Oftez zgomotos și îmi trec mâinile prin păr.

Mon Dieu, ce zi, abia așteptam să ajung acasă și să mă întind în pat, dar am finalizat ziua într-un spital.

-Ești pentru Maya? mă trezesc din visare, când o bătrânică mi se adresează.

-Scuzați-mă?

-Ești prietena Mayei, cea care a strigat să se sune la ambulanța și care a adus-o cu mașina de la munca, nu?