Obsesia primei priviri |J.JK|

Capitolul IV

Haebara

- Numele sau eu?

Ambele.

- M-am referit ca suna frumos numele tău. Se potrivește cu prenumele.
- Oh. Mulțumesc.

După asta s-a lăsat o liniște între noi.
Nimeni nu spunea nimic. Liniștea era prea apăsătoare. Peste 10 minute de chin, am ajuns în cartierul unde locuiesc.

- Tu locuiești departe? Spun eu, uitându-mă la el.
- Din nu stiu care coincidență, locuim în același cartier. Casa mea e la 4 case distanță.
- Oh. Asta e bine.
- De ce? Spune el, ieșind ambii din mașină.
- E deja târziu. E bine pentru tine să nu conduci obosit.
- Mhm. Pot sa te rog ceva?
- Da?
- Îmi poți da numărul tău de telefon? Dacă o perioada de timp vom fi colegi de muncă, cred ca vom avea nevoie sa ne contactăm.
- Desigur.

El mi-a dat telefonul. Am tastat numărul de telefon și l-am salvat. Eu am întrat în casă, el urcându-se în mașină și plecând. Îl priveam de la balcon.
De ce sunt eu aici? Acum realizez că m-a atras cumva. Dar frica mă cuprinde de din nou. Rănile din trecut mă face atât de neajutorată. Inima începe să-mi bată tare și aveam insuficienta de aer. Frica mă cuprinde din nou și atacul de panica se înrăutățește. Încerc sa respir adânc și să-mi controlez acțiunile. Tremuram ca în ultimul hal. După zece minute, m-am calmat. Încercam să nu mă gândesc la trecutul care mă tot bântuie. Am făcut un duș ce ma linistit apoi am adormit.

Jungkook

Ma uitam ca prostul la numărul de telefon care l-am notat cu numele ei. Zâmbeam ca un prost. Atât de mult doream să-i aud vocea, dat sigur a adormit. Nici măcar nu am ce vorbi cu ea. În mașină aveam atât de multe chestii să-i spun dar nu puteam. Parca aveam ceva în gât. Decid sa mă culc știind ca mâine o voi putea vedea.

Haebara

Ma scol atât de amețită. Ma duc în baie și îmi fac un duș. Nici nu am luat micul dejun. Nu aveam pofta de mâncare. Doar m-am îmbrăcat și am ieșit din casă. Mă tot durea capul și nu stiu de ce. Trec pe lângă casa lui Jungkook. Are așa o grădină frumoasă. Avea floare soarelui pe lângă alți brazi mici. Aceste flori sunt preferatele mele. Îndreptate spre soare, fiind ''supuse'' singurului lor stapân. După ce am stat trei minute privind grădină lui din fața casei, vreau sa îmi continui drumul dar din casă ieșise Jungkook. Îl salut pentru a nu părerea fug de el. El îmi face cu mâna și se apropie de mine.

- Buna dimineața! Spune el.
- Bună dimineața!
- Mă așteptai cumva? Spune el, zâmbind pre mine.
- Oh nuuu, doar îți priveam grădină. E frumoasă.
- Oh, mulțumesc.
- Atunci ne mai vedem. Eu trebuie sa plec la serviciu, spun eu.
- Stai. Poți veni cu mine. Eu tot acolo merg, dar apoi voi pleca la firma mea.
- Nu e nevoie, pot-
- Doar vino. Nu pot sa te las plecând.
- Bine

El îmi deschide ușa mașinii ca să urc. După ce a pornit, vorbeam despre noi și aflam mai multe chestii. El se uita la drum și încerca să se uite și la mine. Are un așa zâmbet frumos. La el totul era frumos. Ochii lui te face sa te îneci în ei. Părul lui negru, pielea lui albă, o dantură perfectă ce face un zâmbet perfect. Și voce lui te înmoaie. E altceva decât cel ce a fost în trecutul meu. Se îmbracă pe gustul meu. Toate ținutele lui ma face prea orbită. Însă comportamentul lui mă fascinează. Mă atrage să-l cunosc mai mult, să-i aflu plăcerile și sa ajungem și la defecte.
Însă o voce d-un minte mea mă oprește. Nu pot sa mă atașez din nou de băieți. Am ajuns la o concluzie că ei tot vor pleca până la urmă chiar dacă îți promit și luna de pe cer.
Îmi revin din gândurile mele când vad ca Jungkook mă striga îngrijorat.

- Ești bine? Te tot strig de ceva timp dar tu ești în lumea ta.
- Oh mă scuzi. Ce ați spus?
- Spuneam ca aș dori să-mi vorbești la informal. Nu sunt chiar atât de mare pe lângă tine. Am 26 de ani.
- Dar-
- Niciun dar. Nu te deranjează dacă te întreb câti ani ai?
- Am 25.
- Vezi, nu e diferență mare.
- Dar cumva ești ca șeful meu.
- Haide să fim prieteni. Nimic oficial. Nu uita ca ne-am cunoascut initial din întâmplare apoi într-o cafenea.
- Bine. Nu ma deranjează
- Asta e bine, spune și îmi zâmbește.

Zâmbetul lui mă omoară. Îl cunosc de ceva timp, dar deja începe sa ma atragă.
Am ajuns la firmă. Am întrat ambii apoi eu am plecat la biroul meu, iar el a întrat în departamentul de management.
După ce am realizat niște fișiere ce indică materialele prime folosite pentru noul produs, le-am dus domnului Han. Jungkook era acolo cu el, pe canapeaua din birou, vorbind de ale lor. Cand am întrat, domnul Han s-a ridicat și s-a apropiat de mine. Im privesc pe Jungkook cu se uita la el.

- V-am adus ceea ce ați cerut.
- Punele te rog pe biroul meu.
Dau din cap și mă duc spre masa lui.
- Ai macat? Spune, venind spre mine.
- Nu, dar nu îmi e foame.
- Sigur? Pot comanda repede ceva și sa mâncăm.
- Nu e nevoie, domnule Han.
- De care ori să-ți spun că nu e nevoie să-mi spui domnule. Ma face bătrân. Vreau doar sa te aud cum îmi spui numele.
A spus asta și m-a facut atât ata de confuză. Mie mi se pare sau e interesat de mine?
- Mă scuzați dar trebuie sa plec, spun, îndreptându-mă spre ieșire, dar capul îmi dă așa o amețeală ca nu pot sa mă țin pe picioare și cad in genunchi, ținându-mă de perete. Vad ca vine cineva spre mine și mă ia în brațe ce ma ducea spre infirmiera.

Jungkook

Ce nesuferit. O să-i spună ea cum vrea dar nu cum vrea el. Se vede ca o place și cred ca și Haebara își da seama ca nu e proastă. Vad ca îl respinge și vrea să plece, dar cade ținându-se de cap.
Fug repede spre ea și o iau în brate. O duc la infirmiera. Îl observ pe Jiryong cum vine din urma mea. Era și el speriat dar nu asta îmi pasă mie acum. Ea era conștientă și încerca să-și deschidă ochii.

- J-J-ungkook?
- Da? Ce se întâmplă cu tine?
- Mi-a fost rău de azi dimineața.
- De ce nu mi-ai spus?
- Nu am vrut sa te împovărez. Ai și tu viata ta.
- Sa nu te aud că mai spui asta
De acum înainte, să-mi spui tot ce te frământă și te doare. Ai înțeles?
- Da, Jungkook.
Am așezat-o pe patul mic din acea camera. Asistenta medicală a examinat-o.
- De cât timp te doare capul?
- De astăzi dimineața.
- Ai pofta de mâncare?
- Nu. Mi-a fost și greață.
- Ok. Uite, ia pastila asta și apoi placa și mănâncă. Te va ajuta.
- Vă mulțumesc
- Haebara, astăzi îți dau liber. Du-te și mănâncă undeva.
- Vă mulțumesc, domnule Han.
Se vedea că nu-i place că îi spuse așa, dar e important că Haebara e bine.
- Jiryong, eu voi pleca atunci.
- Bine. La revedere.

Ies din încăpere însă o voi aștepta pe Haebara sa plecam undeva sa mâncăm. Profit de acesta ocazie. Din ce in ce ne apropiem și asta îmi place. Peste zece minute, ea mă observă și se îndreaptă spre mine.

- Ai patit ceva? De ce nu pleci?
- Defapt te așteptam pe tine. Vreau sa iau prânzul și tu ai nevoie sa faci asta așa că haide.
De data aceasta nu a spus nimic doar a aprobat din cap și a urcat în mașină.

X

-Nu vei reuși niciodată. Chiar dacă crezi că o vei avea, te înșeli amarnic. Va fi doar a mea. Așteaptă, Jeon, spune el fiind atent la cei doi care plecaseră cu mașina.

(îmi cer scuze pentru greșelile de ortografie)