Obsesia primei priviri |J.JK|

Capitolul XII

Haebara

- Am încredere în tine. Ești o persoana minunată care merită dragoste.
- Mulțumesc mult, Misul!

A plecat din cameră. Peste 20 de minute deja dormeam.

Jungkook

Era ora 7:48. Nu mai puteam să dorm.
Mă tot gândeam la ea. Unde o pot găsi?
Poate pe plajă. Odată mi-a spus că-i place marea.
Am coborât în bucătărie. Mama pregătea micul dejun.

- Mama de ce te-ai trezit asa devreme? De ce nu ai mai dormit?
- Cum să dorm când fiul meu e în sfârșit acasă. Trebuie sa gătesc ceva.
- Nu e nevoie. Știi bine ca știu sa gătesc.
Am învățat de la cea mai bună.
- Știu asta, dar am vrut ca eu să gătesc.
De când tatăl tău a părăsit aceasta lume, i-am promis ca voi avea grija cu orice preț de fiul nostru. Ca ochii din cap.
- Ți-a spun el asta?
- Fiule, chiar dacă noi nu ne-am înțeles și el a avut o nouă soție, nu înseamnă că el nu te iubea. Ca orice părinți divorțați, copilul e îndrăgit de ambii părinți.
- Înțeleg, dar acum sunt mare.
- Mare, mic tot fiul meu drăguț și plăpând vei fi.
- Te iubesc, mamă!
- Și eu fiule.

O îmbrățișez apoi după ce a terminat de gătit, am mâncat. Am discutat despre ce voi face astăzi.

- Voi pleca astăzi și o voi cauta?
- Pe ea?
- Mhm.
- Mult succes.
- Mulțumesc.
- Știi pe unde o poți găsi?
- Cred că prin apropiere. Ea iubește marea. Poate e acolo.
- Nici nu știi unde locuiește.
- Nu
- Complicat...
- Dar nu mă voi da bătut.
- Știu asta fiule.

După micul dejun, am plecat să-i cumpăr mamei unele pastile de care are nevoie apoi, am plecat sa ma plimb pe plajă. După 3 ore de umblat, deja eram descurajat total. Nu mai aveam speranță.
M-am culcat pe nisip și priveam cerul senin. E asa frumos aici. Este o minunăție sa trăiesc aici. Aceste locuri mă fac mai puternic și mai liber.

Haebara

Cobor în sufragerie și o vad pe mama mea uitându-se la televizor.
Mă așez lângă ea. Am privit cu ea un pic televizorul, dar la un moment dat îl stinge.

- S-a întâmplat ceva?
- Ce-ai pățit?
- Nimic.
- Iarăși nu vrei sa vorbești și să suferi de una singură?
- Ți-a spus Misul?
- El știe primul și eu nu?
- Scuze mami
- Doar spune.
- Îmi.. îmi.. place de cineva.
- Ce binee. Însfârșit fiica mea are pe cineva. Poate să-și refacă viata din nou.
- Mamă, mi-ai uitat trecutul?
- La asta mă refeream. Te va face să uiți. Să îți faci o nouă viață cu el. Tipul e de treaba, nu?
- Foarte, însă a făcut ceva care m-a speriat din nou. Mi-a adus aminte de vremurile rele. A venit beat și a ridicat voce asupra mea. Știu, poate e stupid, însă știi bine că nu mai pot rezista la așa reacții.

- Scumpo, te înțeleg, dar cu ce scop a făcut asta?

- Mă tot întreba de Jiryong. Credea că am ceva cu el.
- Jiryong? Tu nu-l placi pe el.
- De asta și nu prea am înțeles de ce a băut.
- Atunci întreabă-l. Discutați. Ăsta e cel mai bun sfat pe care pot să ți-l dau.
- Voi încerca.
- Ar fi bine să vă vedeți fața în fața.
- Voi pleca mâine înapoi. Am crezut că mă va ajuta sa fiu aici, dar îmi lipsește mult. Îmi cer scuze mamă ca nu voi sta nici de data acesta mult timp.
- Nu e nimic, scumpo. Important tu să fii fericită.
- Bine, mamă.

După o îmbrățișare lungă a urmat bârfele fetelor. Mi-am petrecut ceva timp cu ea apoi am plecat la plajă.

Pe aceasta parte de plajă, mai pustie, mereu mi-a plăcut să stau. Să meditez asupra mea și să mă simt în largul meu.
M-am așezat jos, pe nisip și priveam marea.

- Îmi pare rău!

Îmi întorc capul la cele auzite. Jungkook era în spatele meu. Mă privea îngândurat și trist. Mă ridic. Acei ochi mi-au lipsit. Mă apropii de el și îi iau în cea mai mare îmbrățișare. El imediat face la fel. Inima îi bătea tare și simțeam ca ma strânge cu toate puterile.

- J-J-ungkook, nu m-mai pot res-spira.
- Scuze, Haebara.
- De ce ești aici?
- Te rog iartă-mă. Nu o să te mai dezamăgesc. Îți promit., a spus asta punându-se în genunchi.
Eram uimită.
- C-ce faci?, spun uimită, căzând la pământ, fiind la nivelul lui.
- Nu-mi pot imagina viața fără tine. Mi-ai lipsit mult. Nici nu-ți pot imagina.
- De unde știi că sunt aici?
- Jiryong mi-a spus. Nu mai pleca așa niciodată, te rog. Te rog iartă-mă.
- Te iert, Jungkookie. Nu pot fi supărată pe tine.
- Mulțumesc mult!, spune lunâdu-mă în brate. Era foarte fericit. Zâmbetul lui mă liniștește.
- Jungkook, sunt grea. Lasă-mă jos.
- Nu-ți face griji. Te pot ridica. Și voi face asta des.
- Iaa.

Mă pune jos, mâinile lui fiind pe talia mea. Stăteam blocați și ne priveam.

Acum aș vrea să se întâmple asta.

Se apropie de mine din ce în ce mai mult. Ne-am lipit buzele timid.
Am creat un sărut plin de dragoste și nemaipomenit de dulce.

îmi cer scuze pentru greșelile de ortografie

(știu că în poza de sus băiatul nu e Jk dar se potrivește cu capitolul/povestea)