Obsesia primei priviri |J.JK|

Capitolul XXII

Jungkook

După ce am făcut unele cumpărături pentru diseară, am plecat spre firma lui Jiryong.
E ciudat ca Haebara nu mi-a răspuns, dar nu am insistat. Poate Jiryong are conferință și ea îl însoțește.
Întru în firmă. Eram aproape de biroul său. Lumea din jur se uitau ciudat la mine. Ce se întâmplă aici?

- Mă scuzați, dar unde e domnișoara Haebara?, întreb eu de un lucrător.
- E în biroul șefului.
- De mult?
- De jumătate de oră.
- Bine, mulțumesc.

Ce face atât? Întru, dar ceea ce am văzut m-a șocat, dar și înfuriat în același timp.
Fug spre el. Îl apuc de brat și îl trântesc joc, luându-l la pumni. Loveam în el ca o fiară. Ceea ce am văzut m-a făcut să ies din calea afară.
Peste vreo 15 pumni, stătea inconștient. Buza spartă și nasul însângerat m-a făcut sa realizez ce fac.
M-am ridicat îngrijorat spre Haebara.  Stătea jos, la podea, cu piciorele la piept și cu mâinile ce tremurau, pe fața.

- Iubito, sunt aici. Gata, liniștește., spun eu, luând-o în brațe.
- T-te rog, n-nu-mi face n-nimic., spune ea, tremurând.
- Totul e bine. Sunt eu, Jungkook. Doar liniștește-te.

După 10 minute ce am stat cu ea jos, în acel colț al camerei, unii lucrători au chemat ambulanța, dar și poliția.

După ce a fost luat și examinat de către polițiștii, au început să-și facă treaba.

- Cine l-a adus în starea dată?
- Eu sunt, spun, apropiindu-mă de ei. Haebara încă stătea acolo, fiind în starea inițială.
- Ce s-a întâmplat mai exact aici?
- Ea e iubita mea,  spun îndreptându-mi privirea spre ea.
Eu și cu domnul rănit aveam un contract de colaborare.

În același timp polițistul notează ceea ce îi spun.

- Și astăzi trebuia să vorbim unele chestii., continu-i eu.
- Dar domnișoara ce căuta aici?
- Muncește aici.
- Se înțelegea cu domnul rănit?
- Da, erau prieteni.
- Puteți să-mi spuneți mai departe întâmplarea?
- Deci, când am sosit aici, iubita mea era agresată de șeful ei. Fiind nervos, i-am dat câțiva pumni.

După ce a mai notat ceva, se apropiase de Haebara și se aplecase în drept cu ea.
Ea doar se uita în jos, arătând dezastruos. Machiajul era împrăștiat și hainele șifonate.

- Domnișoara, sunteți bine?

Ea își ridicase privirea și se uita la mine, plângând.

- Domnule, cred că nu e bine.
- Atunci ai grija de ea și mâine veți fi anunțați să veniți la secția de poliție.
Dați-mi un act de identitate, va rog.

După ce plecase polițistul,  i-am dat sacoul meu apoi am ridicat-o in brațe.
Ieșind din birou, muncitorii se uitau spre noi. Au fost o lume crudă și nemiloasa.

- Sunt dezamăgit de colectivul cu care am lucrat., spun și mă îndrept spre ieșire.
O așez pe locul din fața, iar apoi mă urc și eu.
Îi pun centura apoi plecam spre casă.

Haebara

Nu pot să mai ascund asta de el. Nu mai pot. Ceea ce s-a întâmplat astăzi a fost îngrozitor. Mă simt atât de mică și neajutorată.
Am ajuns acasă. Am întrat în casă, Jungkook fiind în spatele meu.
M-am așezat pe canapea și îl așteptam să se așeze și el.
Ne priveam intens. Din privirile lui înțelegeam că e îngrijorat, dar și furios.

- Te simți mai bine?, întreabă el, punându-și mâna pe fața mea, mângâindu-mi obrazul.
- Iartă-mă., spun eu, punându-mi mâna peste mâna lui ce stătea pe fața mea.
- Jiryong, merită mai mult decât acele lovituri și nu e vina ta.
- Te rog, iartă-mă.
- Naeb, nu ești bine. Ți-am spus că nu e vina ta  ., spune și se apropie mai mult ca să mă îmbrățișeze.
- Te-ai simțit ciudat în relația noastră?, îl întreb eu de odată, revenind la postura de dinainte.
- Ciudat? Ce vrei să spui cu asta?
- Poare ca ai crezut ca nu țin la tine și o să te las.
- Dacă tot mai întrebat, da, a fost.
- Am ceva să-ți spun care cred ca te va dezamăgi, dar nu mai pot să trăiesc așa.
- Nu-mi spune că aveai ceva cu Jiryong...
- Doamne, nu. Cum da crezi asa ceva?
- Scuze...., spuse el coborându-și privirea.
- Nu e nimic. Doar aș vrea să asculți ceea ce o să-ți spun.

*Acum 4 ani*

Eram acasă și aranjam masa pentru că iubitul meu trebuia să ajungă în câteva clipe. Am o relație de jumătate de an cu un băiat de la facultate. Eu îl iubesc foarte mult, dar el are un mod mai ''interesant'' de a-și arata sentimentele. E mai mereu rece cu mine și se comportă dur, dar sunt orbită de iubire și fac excepții de fiecare dată.
Dintr-o dată aud o bătaie în ușa.
Am deschis, fiind el și cu al cineva.
Avea o sticlă de alcool în mână și celalalt a intrat cu țigăra în casă.

- Ce e cu tine?, uitându-mă furioasă la el.
Nici nu putea să se țină normal pe picioare.
Nu știu cine ești dar du-te și termină de fumat afară.
- Cine ești tu să-mi dai ordine? E casă prietenului meu și fac ce vreau, așai prietene?
- Da., răspunse el.

Ce e cu el azi? Nu venise niciodată așa acasă.

- De ce ai venit cu el? Și de ce sunteți beți?
- Târfo, închideți gura și nu-mi sâcâi la cap prietenul, spuse prietenul lui.
- Cum îți permiți?, ridic vocea la el revoltată.

Fix în acel moment, așa zisul meu iubit îmi da o palmă ce mă făcuseră să-mi pierd echilibrul, căzând jos.
Eram îngrozită.

- C-ce faci?, spun eu.
- N-ai voie să ridici vocea la prietenul meu. Are dreptate. Mai țineți gura., spuse el.
- C-ce?
- Treci în dormitor, ACUM., se răsti el la mine.
- De ce?
- Nu dau explicații unei proaste.
- Ce e cu tine?
- Închideți gura, târfo, spuse el apucându-mă de păr.
M-a tras până în dormitor și m-a aruncat pe pat.
- Ce vrei să faci?
- Să mă distrez., spuse el.
- Sau mai bine spus să ne distram. , zise prietenul lui.
- N-nu, nu s-se poate, spun și vreau să fug din camera, dar prietenul lui mă prinde și mă aruncă pe pat, năpustindu-se asupra gâtului meu.
- Nu face asta, te rog.

El doar continua fără să se oprească.

Își ridică capul și se uita la mine din cap pana în picioare ce eram ținută de ''iubitul'' meu ca să nu scap.

- Nu ai gusturi rele, prietene.
- E buna, nu-i așa?
- Vreau să o devorez.

De la cele auzite, am început să suspin.
Mă tot zbăteam, dar era imposibil.
Acea seară, a fost iadul pe pământ.

  * Amintire încheiată *

În acea seara cei doi s-au făcut de cap pe o fata neajutorată, naiva și fără scăpare.
Însă acea zi este coșmarul unei femei ce a făcut-o să sufere o eternitate.