~ File din amintiri~
Niciodată nu e prea târziu
Kosta o privi pe Katarina cum se urca pe un aparat de joacă in formă de sferă. Soarele lumina cerul slab, pregătindu-se să lase Luna să urce pe bolta cerească.
Fata se urcase în vârful construcției și se întinse pe ea privind norii leneși ce pluteau desupra ei. Cei doi nu erau foarte departe unul de altul, însă trupul ei părea minuscul. Deodată, fata se ridică și îi făcu cu mâna.
-Heeey!
Strigă ea pentru a se face remarcată mai bine.
-Heeey!
Răspunsul apăru din spatele lui Kostatovik. Își îndreptă atenția spre băiatul ce ocoli banca și se așeză.
-Hey, ce faci Kosta?
Îl întrebă Bojan mutându-și atenția de pe fata ce statea cu capul in jos la băiatul de lângă el.
-Am ieșit să iau o gură de aer!
-Cu Katarina?
-Ea este cu prietenele ei!
Îi răspunse Kosta privind în gol. Fetele stăteau la o masă, iar Lazzara discuta ceva într-un leagăn cu o altă fată. Pentru o secundă, privirea îi rămase fixată pe cele două fete din leagăn. Kostatovik și Lazzara încă nu se agreau deloc.
-Tu și Zara încă nu vă înțelegeți?
Kosta doar clătină din cap din câteva mișcări. El se întoarse spre Bojan pentru a-i privi reacția. Băiatul nu părea mirat.
Bojan știa că Lazzara nu va accepta niciodată ca Kostativik să se apropie de prietenele ei. Katarina este o fata plină de viață și bună la suflet, iar asta o face naivă. O face să capete încredere în toată lumea fără să îi pese de trecut.
-Niciodată nu ne vom înțelege!
-Îi pasă prea mult de prietenele ei.
Mâna lui Bojan ajunse pe spatele prietenului său ca o consolare. Îl vedea singur, iar în ochii triști ai lui Kosta, Katarina era singura lui sclipire. Singura rază de soare din abisul întunecat în care el se scufunda din ce în ce mai mult. Bojan știa toate astea. Era atent la prietenii lui și nu îi plăcea să îi vadă așa.
La câțiva metrii distanță, în sfera de fier din care Katy sări pe pământul acoperit cu un matrial cauciucat ce forma parca un covor în întreaga zona de joacă, ateriză stângaci, dezechilibrându-se, însă reușind să rămână în picioare.
Lângă ea apăru un băiat. Părul castaniu era puțin trecut de umeri, iar ochii ciocolatii o analizau fericiți pe fata din fața lui.
-Bună Katarina!
-Oh...Bună, tu ești Andrija nu?
-Da! Ne-am mai întâlnit prin școală!
Răspunse stânjenit Andrija evitând privirea fetei. Aveau câțiva prieteni comuni, chiar dacă el este mai mare cu un an decât fata ce se lipi cu spatele de sfera metalică.
-Eu...ți-am luat ceva!
Timiditatea se remarca vizibil în vocea lui Andrija. De la spate scoase un trandafir stacojiu prins cu o panglică albă. Ochii Katarinei se mări, apoi se ridică spre băiatul cu un cap mai înal decât ea. Îl primi mulțumind și inspiră adânc parfumul său dulce.
-Este vreo ocazie?
-Amm...nu! Eu doar... ești mai frumoasă când zâmbești așa!
Andrija se bâlbâi în explicații. Dorea doar să îi ofere o floare. Îi plăcea zâmbetul ei molipsitor ce nu părea a dispărea vreodată.
Auzind cuvintele băiatului, zâmbetul Katarinei deveni mai larg și mai frumos. Nu era obișnuită să primească flori decât atunci când avea oaspeți acasă, ori de ziua ei. Sărută scurt obrazul lui Andrija și pentru prima oară cei doi se privi în ochii.
-Îți mulțumesc! Ce ai zice să luăm o înghețată?
Andrija nu putea să creadă ceea ce îi aud urechile. Inima îi rată o bătaie, iar aerul parcă nu îi mai ajungea în plămâni. Serotonina îi invadase trupul prin mici șocuri ce îi făceau pielea de găină.
-Sună grozav! Să mergem!
Vocea îl trăda. Încerca să pară relaxat, dar rușinea îl coplesea. Nu dorea să pară un nătărău sau să facă o impresie greșită fetei ce îi arunca priviri fugitive.
Katarina îi făcu cu mâna prietenei ei și își continuă drumul spre ieșirea din parc alătur de Andrija ce salută de la distanță grupul mic de băieți care erau în permanență cu ochii pe el.
-Ești ok frate?
Întrebă Bojan trist. Kosta nu își putea lua privire de pe locul unde Katarina primise în urmă cu câteva minute o simplă floare ce îi lumină ziua.
Acea floare aduse lumină pe chipul fetei, însă în sufletul lui Kostatovik porni o adevărată furtună. În interorul său, inima lui fragilă se sparse în mii și mii de bucătele. Nori grii se adună, iar stopii lor mari și reci, îi otrăvi sufletul firav.
-Ce ar fi, să îi spui ce simți?
-Ce mai contează? E prea târziu!
Îi răspunse plin de amărăciune. Nu își dorea să distrugă fericirea Katarinei. Iar dacă el nu îi putea oferi acea fericire, trebuia să lase cale liberă cuiva care putea.
-Niciodată nu e prea târziu să spui ceea ce simți. Dacă ții în tine prea mult, ai putea face poc.
-Poc?
Repetă confuz Kosta. Bojan repetă iarăși făcând cu mâinile un fel de pistol pe care îl lipi de inima amorezului.
-Poc!...Gelozia o să te facă să faci ceva ce vei regreta.
-Mereu face lucruri pe care le regretăm!
Regretul era deja cunoscut pentru Kecmaovik. Învățase să nu regrete nimic din ceea ce făcea. Că fiecare acțiune sau cuvânt e cel mai corect la acel moment.
"De ce să reget ceva corect?"
Era singurul gând al lui Kosta înainte să adormă. Singura lui argumentare pentru unele greșeli ale trecutului. Sigura alinare pentru unele căderi nervoase. Singura modalitate de a se ierta singur pentru greșelile de zi cu zi.
-Însă nu mereu ne dăm seama de ele! Poate credem că, ele sunt corecte și trăim toata viața cu acest gând.
-Asta înseamnă că acea alegere este una bună. Dacă nu o regretăm!
-Ne abatem de la subiect!
Flutură Bojan mâna plictisit.
-Trebuie să îi spui Katarinei că ești îndrăgostit de ea!
-Dar nu sunt!
Sări Kostatovik să se apere. Își nega sentimentele ca de fiecare dată. Era o minciună, iar el știa asta. Bojan nu îl credea sub nici un chip. Nu se cunoșteau de mult, însă știa cum arată o persoană îndragostită.
Durerea din ochii lui Bojan, când își vedea prietenul așa era aproape la fel de mare ca gelozia din privirea lui Kosta când îi văzu pe cei doi plecând împreună. Nu îi plăcea să pară slab, așa că încercă, cu greu să reprime gustul amar ce îi invadă deodată papilele gustative.
Gustul amar al geloziei!
«««« »»»»
CITEȘTI
Psihologul
Teen Fiction"-Vrei să fim prieteni? Întrebă ea deodată plină de viață. Ochii băiatului se mări de parcă văzu o fantomă. Încercă să mascheze surprinderea. -Nu am prea mulți prieteni! -Niciodată nu e prea târziu! " 3 Mai 2023 ∆ În atenția cititorului!! ∆ Ac...
