Psihologul

Capitolul 15

~ File de amintiri ~

Gelozia

  Lupta este pierdută, doar atunci când refuzi să participi!

Trecuse mai multe zile de când Katarina primise flori. De atunci nu mai ieșise cu Andrija. Se mai întâlni pe holurile școlii însă trecu unul pe lângă altul salutându-se doar.

  Acum Katarina stătea rezemată pe banca lui Boajn și Kosta discutând cu ei despre excursia ce avea să urmeze.

-Abia aștept să îl revăd pe profesorul Vasili. Am avut onoarea să discut cu el.

-Serios?

-Da, am și cântat împreună o partitură din Carol of the Bells.

   Katarina era cu adevărat impresionată de realizările muzicale ale lui Bojan. Băiatul primise mai multe premii și titluri pentru realizările sale. Bojan cânta și uneori compunea piese pentru pian. Era cu adevărat dedicat acestei pasiuni ce îl purtă în multe locuri fascinante și cunoscuse oameni deosebiți.

-Eu abia aștept să văd facultatea de litere și cea de psihologie. Încă nu m-am decis. Cred că, este așa bine să știi ce vrei mai departe.

-Eu cred că o dau informatică! Admiterea nu pare atât de grea.

  Adăugă Kosta privind cum reacțiile prietenilor săi se schimbă. Pentru băiat, matematica era doar o joacă de bebeluși. Stăpânea deja concepte matematice pe care nici profesorii mai marilor facultăți nu le înțelegeau complet.

   Discutând despre facultățile pe care le vor vizita, Kostatovik observă ceva ciudat. Katarina se comporta ciudat. Analizând-o atent pe fată, observă că tenul îi este albicios, aproape lăptos. Cearcăne negre se evidențiau sub privirea ei plină de viața, iar zâmbetul îi părea forțat.

-Katarina...

   Atrase el atenția celo doi colegi.

-Te simți bine? Arăți destul de rău.

  Bojan o analiză puțin pe fata ce se sperie de remarca prietenului ei. El îi dădu dreptate lui Kostatovik.

-Sunt bine! Doar că, nu am putut să dorm.

  Îi mințise. Nu îi plăcea ceea ce făcuse, însă nu își dorea ca prietenii ei să își facă griji pentru ea.

   Profesorul de matematică intrase în clasă. Elevii își reluau locurile în bănci salutându-l veseli. Lazzara îi spuse ceva colegei de bancă, apoi se concentră pe oră.

   Limitele pe care le rezolvau azi, a ajutat-o pe fată să mai uite de stare pe care o avea. Ora se sfârși însă parcă puțin prea repede.

-Ești bine?

  Întrebă Kosta când văzu claia de păr ciocolatiu cum îi acoperea fața în încercarea slabă de a adormi pe bancă. Katy își ridică capul părând ca un pisoi nou născut, cu ochii mici și părul ciufulit.

-Da, sunt ok!

   Spuse când își mai reveni în simțiri. Se scuză că are nevoie la baie și se ridică. Privirea i-se înnegură câteva secunde. Se prinse de banca de lângă ea pentru a-si menține echilibrul. Reuși să își revină repede și să meargă drept până la ușă.