Blood and Venom

*4*

Doua zile.

Au trecut doua zile de cand am auzit acele urlete, de cand am avut poalele rochiei patate de sange. 

Doua zile.

Doua zile de cand l-am vazut ultima data pe baiatul ce pare sa aiba raspunsuri la intrebarile pe care mi le-am pus de doua saptamani incoace si care s-au adancit de doua zile. Iar acum astept ziua a treia in izolare, cu perdelele trase si cu gratii la fereastra ca pedeapsa data de ei pentru incompetenta mea de a ajunge la timp.

Lumina verzuie ce imi umbreste fata se datoreaza tapiseriei pe care curge un arbore din care nu vreau sa fac parte. Ochii mi se muta de la ceas la arsurile de pe pereti, unde ar trebui sa se afle portretele rudelor care s-au impotrivit traditiei, si unde ca probabil voi zacea si eu odata ce evadez. De la o bucata de vreme imi am ochii pe ceasul ce se afla deasupra podelei cu doi metri, inghit in sec, asteptand ora ce anunta miezul noptii cu genunchii adunati la piept, si cu Aaron tolanit pe podea cu nasul intr-o carte din care nu a miscat o pagina pentru cateva ore bune de cand ultimul schimb de cuvinte a avut loc. Cuvinte care nu i-au venit bine, cuvinte de care nu a mai putut fugi. 

Lacrimile ii sunt uscate iar cand ma vede luandu-mi ochii de pe ceas si coborandu-i pe chipul lui umflat isi ingroapa chipul in materialul fin al camesii, ramanand pe podea in mijlocul camerei.

-Ce faci?

Imi iau mainile de pe genunchi, intinzandu-ma pana la marginea saltelei pentru a-l putea privi in ochi.

-A spus ca nu avem voie sa plangem...

-Pentru ca acea femeie nu este capabila de a simti emotiile umane. Ai 12 ani, plangi daca simti nevoia.

Isi ia capul dintre brate, rezemandu-si barbia de podul palmei, ridicandu-si ochii rosii spre mine. Lumina felinarelor ce strabate prin draperii ajunge pe obrajii lui, dandu-mi impresia ca e supt de viata, chiar daca are tot dreptul de a fi dupa ce a aruncat mancarea strecurata de "parinti" pe sub usa. 

-Acum e acea femeie?

-Cum vrei sa o numesc? Lilith o urmeaza, nu poate fi de bine, iar daca are de gand sa faca la fel cu noi, e alegerea ta daca vrei sa o urmezi, eu plec.

Mai arunc o privire spre ceas ce sta sa loveasca ora 12. Ma ridic sub privirea lui surprinsa iar odata ce ating podeaua uda cu picioarele goale se ridica si el.

-Nu trebuie sa ne impotrivim, Bella.

Pupilele ii sunt dilatate, degetele lui albe imi strang bratul, iar cand il indepatez ramane cu ea suspendata, privind disperat la mainele mele ce iau geaca din piele, trecand-o peste umeri.

-Bella stai.

Nu ma opresc cand iau bara din metal, izbind-o de gratiile din fier ce imi stau in cale, sfasiind draperia stiind ca la cat de mult le pasa se vor preface ca nu au auzit nimic si vor ramane la etaj, dormind in continuare fara a le pasa.

-Bella!

Incearca sa ma opreasca, dar in graba mea de a scapa de gratii il izbesc pe saltea.

-Nu avem ce le face! Asta e modul lor de a ne proteja, asa au fost tratati si ei...

-Protejare?

Ma opresc, lasand bara de metal sa cada pe langa corp odata cu mana mea.

-Ei trebuie sa fie parintii nostri, ei trebuie sa ne protejeze, Aaron. Nu vad cum sechestrarea, legarea incheieturilor de pat in fiecare noapte si tortura emotioanala ne protejeaza in vreun fel. Am asteptat prea mult. Ma duc dupa el.

Balamalele cedeaza la o izbitura a piciorului meu in barele de metal. Odata cu ele, e dusa si sticla ce se sparge cu un sunet ascutit, avand cioburi ce ma fac sa ma indepartez cu cativa pasi.

-Daca nu vin, sa nu ma cauti.