Blood and Venom

*15*

Intram in salon in urma lui Felix. Cand el se da la o parte iar campul meu vizual trece de umarul lui, ma asteptam sa dau cu ochii de o victima in tot sensul al cuvantului. Dar cand privesc la patul ei nu vad nici urma de silueta pe moarte, bolnava, care nu se poate ridica in picioare. Ba din contra, dau de o versiune mai mare a lui Myeong. Fata e imbracata intr-un tricou alb larg, cu niste pantaloni de un verde spalacit ce atarna pe podea peste o pereche de conversi negri. Parul ia fost scurtat, iar din parul ei pana la umeri a ramas cu un par negru scarit, insotit de un breton in parti ce ii umbresc chipul palid.

Tine in mana o pensula pe care o misca rapit si hotarat de-a lungul panzei asezate pe un sevalet, pictura pe care nu o pot vedea caci e cu spatele la noi. Doua cabluri albe ii atarna din urechi, sfarsind la baza telefonului si dandu-mi de inteles ca castile pe care le poarta nu i-au dat voie sa remarce faptul ca noi suntem in incapere. Oricat de stabila ar parea, nu pot scapa din ochi vanataile si cicatricile vechi si cele abia formate ce i se vad strecurandu-se de-a lungul mainilor impreuna cu liniile rosii ce ii sugruma gatul, urcandu-se tot mai sus.

-So-hee?

Isi ridica ochii din panza, fixandu-i pe mine si scotandu-si castile ezitand si pastrandu-le in pumnul strans ce se odihneste pe asternuturi. Lumina si parul ei ce acum nu ii mai umbreste fata imi permit sa ii vad roseata din ochi. Da din cap, impingand sevaletul la perete, punand ca panza sa fie cu spatele le noi pentru a nu-l vedea. Lasa paleta pe noptiera, aratand in acelasi timp spre niste scaune de langa fereastra.

-Stim ca treci prin niste lucruri complicate...

Incep eu tragand scaunul langa pat, in dreptul ei.

-Dar trebuia sa ramai la spital pentru cel putin doua-trei saptamani. Nu poti evita infectiile, stii prea bine.

Da din cap, schitand un zambet slab.

-In alea doua-trei saptamani puteam sa mor de trei ori. Daca intram in coma sau daca imi dadeam duhul pe acolo nu aveati de unde lua declaratii, si nu cred ca mai gaseati pe cineva care sa vi le dea. 

-Sa te auzim.

Zice Minnie asezandu-se langa mine. Fata trage aer in piept, punandu-si mainile in poala, stergandu-se de vopsea de tricou.

-Cred ca va-ti dat seama ca tot ce a zis Myeong e fals.

-Ce s-a intamplat in noaptea aia?

Intervine Finnick in timp ce isi incruciseaza bratele.

-Noptile mai bine zis. 

Se opreste, de parca asteapta ceva si nu gaseste startul.

-A inceput prin martie. 17 martie ca sa fiu mai exacta. Ziua in care patru oameni au dat buzna in casa noastra din Daegu. 

Isi freaca mainile in poala, gasindu-si intr-un final alinarea in mototolirea cablului castilor. Isi tine capul in pamant, si nu e greu sa vezi cum incearca sa nu planga.

-Imi amintesc doar patru impuscaturi, durerea cand acum seringii mi-a strapuns locul dintre gat si umar si bubuitul cand trupul lui Myeong a cazut pe podea. 

-Nu stii numarul victimelor care au fost ucise in casa ta?

Intreb cu o oarecare retinere. Inghite in sec, tragand aer in piept si inchizandu-si ochii pentru cateva secunde.

-Parintii si un fratele meu nou nascut. Doua gloante in ei si unul in copil. 

-Ce s-a intamplat dupa?

Insista Yoongi ce pare ca asteapta ceva.

-Ne-au aruncat in celule, unde era si Aaron impreuna cu ceilalti care au murit intr-un final.

-De cat timp era Aaron acolo?

-De 3 ani.