Blood and Venom

*9*

-De ce ma ajuti?

Intreb in timp ce mana ei ma trage de incheietura, trecand impreuna cu mine de pragul camerei de la etaj. Lumea se invarte odata cu mine, tablourile gotice ridicandu-mi parul de pe maini in timp ce Rose ma trage pe scarile pe care la coboara mai repede de cat puterie mele.

-Este asta o intrebare pentru tine?

-Serios, Rose, stai un pic.

Se opreste cu o mana pe balustada si cu cealalata pe incheietura mea pe care o lasa cu incetul sa respire. Cu greu ii intalnesc ochii albastri ce acum se intuneca, si nu stiu daca e din cauza umbrii aruncate asupra chipului ei sau din cauza cuvintelor mele.

-De ce nu pleci tu? Stiu ca Jimin nu are vreun rol aici, nu ai un motiv pentru a ramane. De ce nu pleci?

Fata ii este umbrita de draperiile ce acopera lumina ce strabate prin fereastra, dar chiar si asa ii pot vedea zambetul ce e doar pe buze, nu si in ochi.

-Sunt prinsa in mijlocul panzei, Bella. Iar paianjenii vor prada voluminoasa. Pleaca de aici pana cand nu ajungi in locul meu, pana cand esti abia pe margine.

Simt un junghi in piept cand mana ei imi apuca din nou palma, tremurand. Isi tine capul inainte, tragandu-si esarfa alba peste parul ei blond. Exista un moment in care ma gandesc care e asemanarea intre ei, care e mai putin uman, care dintre ei doi are mintea bolnava, dar nu imi pot da seama. Bella de acum cateva ore ar fi avut raspunsul. Ar fi aratat cu degetul spre el, dar nu imi pot da seama de cat de tare trebuie sa fii stransa la colt pentru a spune asta, si nu imi pot da seama cat de disperat sa fii pentru a-i spune unei straine purul adevar iesit din gura lui azi dimineata, neavand nici macar o remuscare. Amuzant cum incerc sa imi dau seama care dintre ei este psihopatul cand eu sunt cea cu mintea bolnava. Nu eu am fost cea ce si-a lasat fratele cu doua gloante in el in mainile ucigasilor? O spun de parca ar fi o intrebare, ceea ce este caci nu imi pot da seama de ce e real. Nimic nu mai pare real. Iar acum ma intreb daca nu e vreun truc de al lor.

-Cred ca ai sanse azi, Bella.

Vocea ei limpede ma scoate din ganduri, iar cand imi ridic privirea ma vad privind multimea de oameni ce isi ocupa locurile in tribune din culisele aglomerat. Ochii imi sar catre punctul indicat de catre fata, unde un tanar cuplu isi cauta scaune disponibile. Si inteleg ce zice, pana si pe mine ma uimeste asemanarea dintre noi. Par si ochi negri, piele palida si stralucitoare, trasaturi ascutite, pana si mersul ne este asemanator. 

-Hei, Wonyoung!

Imi intorc capul la auzul vocii subtiri ce e urmat de un mic raset si o fata ce strabate in graba camera spre alta ce isi prinde parul in niste agrafe. Forma fustei este distrusa de corpurile de care se lipeste dansatoarea. Se lasa pe varfurile balerinilor, agatandu-se de umarul fetei ai carei nume trebuie sa fie Wonyoung. Ii zambeste prin oglinda, ferindu-se de agrafa ascutita ce ameninta sa ii intre in ochi.

-Parintii tai sunt in tribune, numai cat au venit.

-Soojin, nu glumi cu mine.

Chipul lui Wonyoung ramane neschimbat in timp ce isi intinde pe buze un ruj rosu inchis peste care il tamponeaza cu degetul mijlociu.

-Familia Jang e aici?

Intreaba alta fata, scotandu-si capul afara din gulerul bluzei.

-Va confirm asta chiar eu!

Intra Rose in conversatie dupa ce ma bate pe umeri, lasandu-ma in urma inainte de a inainta in marea de fuste. Nu intru, fac cativa pasi inapoi, plasandu-mi degetele pe cadrul usii, ochii fiindu-mi la cei doi ce si-au gasit locuri intr-un final. Daca e sa imi pot alege familia... dar nu am de ales. Ori ei, ori ratez ultima ocazie de a-l lua pe Aaron cu mine. Imi i-au inima in dinti, facandu-mi loc printre dansatoare pentru a-mi fixa privirea pe Wonyoung. Are un mic zambet pe chip, dar nu pare prea fericita de parintii ei.

-Setul numarul 1, intrati pe scena in 5 minute.

Capul unui barbat apare in cadrul usii pentru cateva secunde ca mai apoi sa se faca de nevazut, cuvintele lui desfacand multimea de fuste in doua. Apuc sa vad ca Wonyoung ramane in urma, odata cu mine, iar prietena ei Soojin iese din culise facandu-i cu ochiul.

-Mult noroc.

Imi sopteste Rose trecand pe langa mine si atingandu-mi bratul, iar eu ma intreb pentru ce imi ureaza noroc.