Blood and Venom

*6*

Alerg. Asta e tot ce pot face pana acum. Imi tin privirea inainte, ne indraznind sa intorc capul si acoperindu-mi urechile pentru a nu mai auzi urletele de durere si cele de frustrare. Simt fiecare piatra chiar daca talpa bocancilor e inalta, fiecare adiera de vant pe ranile ce sunt spalate de picaturile dese ale ploii, fiecare junghi de durere ce imi patrunge craniul, fiecare urlet ce vrea sa imi scape dintre dinti dar tin totul in mine. Totul inafara de speranta de a-l mai revedea vreodata.

Farurile masinilor ma orbesc in timp ce pamantul imi fuge de sub picioare, si am senzatia ca capul mi se zdrobeste in doua si ca toate amintirile curg dar cand imi cobor ochii nu vad nimic altceva inafara de apa patata si rochia mea alba lipita de picioarele sangerii si obosite. Am crezut ca va fi usor sa fug, acum ca ma uit in spate picioarele imi sunt rupte acolo, iar ramasitele mele sunt imprastiate langa trupul lui care inca sufera, sunete ce nu se estompeaza cu indepartarea mea, ba din contra-devin mai puternice cu fiecare pas facut.

Si poate ca nu e posibil, dar am facut-o. Am inghitit totul pana cand picioarele mele sfasiate datorita trandafirilor s-au vazut pe pragul Casei de Balet unde am cedat, ingenunchind in fata usilor pana cand nu am vai avut voce, pana cand nu am mai putut respira, pana m-am impus sa uit tot si pana cand motivul distrugerii mele a ingenunchiat langa mine.

-Bella?

Imi strang gatul intre degete, incercand sa respir, incercand sa eliberez totul prin urlete dar nimic nu imi ia vina si durerea de pe umeri, incercand sa imi opresc izvorul de lacrimi si in acelasi timp incercand sa ma impotrivesc cand ma apuca de brat, tarandu-ma in holul in care domneste o intunecime completa pana cand degetele lui gasesc butonul de pe peretele de langa usa, aprinzand o lumina rosiatica reflectata de peretii visinii si de tablourile ce acopera majoritatatea spatiului. In urma mea se asterne o dara pe apa colorata in rosu. In timp ce el se comporta de parca nici nu exista, de parca e obisnuit cu asta si ca nu are de gand sa imi puna vreo intrebare. Imi ridic privirea pentru a-i vedea fata pe jumatate acoperita de gluga negra ce ii cade pe ochi. Il privesc de jos, de unde corpul imi este scurs de putere si lihnit de cuvintele cu care vreau sa il invinovatesc, cuvinte pe care simt nevoia de a rosti pentru a da vina pe cineva. Am nevoie de cineva pe care sa dau toata vina. Am novoie de cineva care sa imi ia totul de pe umeri. Si la cine am venit? La un baiat al carui nume nu il cunosc si pe care l-am intalnit o singura data.

-Ai nevoie de odihna.

E tot ce imi spune inainte de a ma culege de pe jos, stangandu-ma in brate si imobilizandu-mi mainile ce se zbat, si care se intreaba de unde mai au puterea de a se mai misca. De unde are el puterea de a rezista unui strain si de unde are puterea de a-mi sti numele.