Antagonistul favorit

Nu plânge Eva

Muzica se oprise brusc, iar noi stăteam aliniați ca la plutonul de execuție, așteptând verdictul. Îl simțeam pe Radu lângă mine că abia se abținea să nu pufnească în râs, dar la câte coate îi dădusem în coaste, avea să tacă. Nu știam ce urma, dar tot ce-mi imaginam era cum o să-mi sun părinții dintr-o secție de politie să vină să mă ia în creierii dimineții. Dar nu s-a întâmplat chiar așa pentru că din mașina de poliție, din dreptul șoferului a coborât cineva la care nu mă așteptam într-o mie de ani să coboare dinte-o mașină de poliție, nu din perspectiva organului legii.

-Răzvan? am exclamat, șocată.

-Eva? Să fiu al naibii, nu mă așteptam să dau așa peste tine, a zis, cu vocea lui ușor pițigăiată.

-Crede-mă, sentimentul este reciproc, am zis cu speranță în glas. Ce ai mai făcut? Simona și fetița ce fac, cum sunt?

-Iulia începe școala din toamnă, tocmai ce a terminat cu grădinița, iar Simona e directoare la o bancă, la o sucursală din Vergului, a zis entuziasmat, privind în același timp spre mașini și pe asfalt. Nu credeam că o să-ți zic vreodată asta ție, dar am primit o plângere pentru poluare fonică.

-Îmi pare teribil de rău, tocmai sărbătoream cu prietenii mei promovarea de la muncă și era prea frumos afară să stăm în casă. Oricum, nu am făcut nimic rău, nu am deranjat pe nimeni, muzica nici nu era asa de tare, uite, am zis, ieșind din linie și ducându-mă la mașină să dau drumul la radio, știind că era mai mult în surdină dat.

-Eva, nu...

Abia apăsasem pe buton că o piesă de la Mettalica a bubuit din boxe, făcându-mă să mă chircesc de durere de urechi. Am închis repede radio și m-am întors cu cel mai fals zâmbet posibil, spre Răzvan.

-Jur, nu era așa de tare! am început, dar femeia polițistă care coborâse odată cu Răzvan din mașină și care până acum păstrase tăcerea a început să vorbească.

-O să chem alt echipaj, e clar că nu poți fi imparțial, i-a zis pe un ton zeflemist lui Răzvan.

-Nu este cazul, a zis, Răzvan pe un ton pe care nu-l cunoșteam. Amenda 1000 lei pentru poluare fonică și avertisment să nu mai faceți adunări de genul, acesta este un spațiu public, nu personal, a continuat, scoțând din buzunar un carnețel și începând să scrie în el.

M-am uitat cu gura căscată, la prorpiu, la el și nu mi-a venit să cred! Niciodată, dar niciodată nu încălcasem o regulă sau lege si mi se părea incredibil. Parcă priveam experiența din afara corpului, de parcă nu mie mi se întâmpla asta!

Am simțit două degete sub bărbie care mă îndemnau să închid gura. Am întors capul așa de repede spre el, încât mă mir că nu mi l-am sucit. Dacă privirile ar putea ucide, el ar fi fost mort până acum și îngropat. Abia așteptam să plece polița ca să pot să mă dezlănțuiesc.

-Shh, încă nu, mi-a șoptit, frecându-mi brațul de parcă eram un animal sălbatic gata să sară la gâtul lui.

-Poftim, a zis Răzvan, întinzând amenda și împiedicând-mă astfel să-l omor pe Radu cu martori.

-E pe numele meu? am exclamat, văzând ce scria pe hârtie.

-Ai termen 30 de zile să o achiți și acum vă rog să intrați în casă, a zis, băgându-și mâinile în buzunare.

-Hai Eva, am auzit-o pe Sandra vorbind pentru prima dată de când apăruse poliția.

Rămăsesem împietrită de nervi și a trebuit să mă tragă de mână Radu ca să ma pot urni de pe loc. Răzvan și colega lui se uitau după noi de parcă eram huligani și urma să recidivăm. Incredibil! O noapte mă relaxam și eu și se întâmpla asta!