Antagonistul favorit

Armistițiu

Îl urmăream cu coada ochiului cum conducea și speram să nu mă prindă examinându-l pentru că fix asta și făceam. Mi se părea de domeniul fantasticului cum în urma cu câteva zile nici nu știam de existența lui, iar acum eram cum el în mașină. Ciudat, dar mă simțeam mai confortabil și în elementul meu alături de el, decât o făceam cu câțiva prieteni bun de-ai mei, magie, nu alta!

Am alungat gândul acesta care-mi adusese fiori în tot corpul și am decis să-mi mut privirea pe geam. Era o zi frumoasă, soarele încă strălucea puternic pe cer. Deși tocmai terminasem o zi destul de încărcată, simțeam un zumzet lăuntric, o agitație care nu-mi dădea pace. Aș fi țâșnit din mașină și aș fi alergat ca o nebună, ignorând tocurile pe care le purtam, aș fi zâmbit cu gura până la urechi și...

La naiba! Eram fericită! După atâta timp, eram fericită!

Am simțit cum și-a pus mâna pe piciorul meu, apoi i-am auzit vocea, trezindu-mă din reveria mea.

-Vrei să ne oprim undeva să mâncăm? a întrebat, zâmbind.

-Da, chiar vreau, am răspuns, așezându-mi mâna pe a lui și mutandu-i-o pe schimbător. Între timp, spune-mi despre ce surpriză vorbeai mai devreme?

-Nu e cine știe ce, a răspuns, clatinând din cap și mutându-și atenția la drum. Ți-am... Scuze, trebuie să răspund, a zis imediat ce i-a sunat telefonul.

A apăsat pe un buton de pe volan și din boxele mașinii a răsunat vocea unui bărbat.

-Radu, frate, unde ești? Tocmai ce a venit transportul din Iași, totul este perfect, nici nu-mi vine să cred că poate exista o marfă de bună calitate la noi și la un preț accesibil..

-Sergiu, nu sunt singur în mașină, l-a întrerupt, uitându-se cu coada ochiului la mine și strângând mai tare volanul, Eva este cu mine.

-Ah, scuze atunci, bună Eva, nu am vrut să vă deranjez. Ce mai faci?

-Bună, am răspuns precaută, nu deranjezi nimic, Radu doar ce mă ducea acasă.

-Îi stă bine ca șofer de Uber, nu? a spus Sergiu, începând să râdă.

-Te sun mai încolo, a intervenit Radu, închizându-i telefonul în nas prietenului său, apoi semnalizând la dreapta, intrând pe o străduță.

A parcat mașina în dreptul unui mare semn, NU PARCA, PARCARE PRIVATĂ, a apăsat butonul de avarii și s-a sucit cu corpul spre mine, privindu-mă nelămurit.

-Poți să-mi spui ce s-a petrecut de la mergem la masă, până acum?

Puteam să jur că mă crede bipolară și nici nu l-aș condamna, probabil și eram puțin. Ce naiba să-i spun, că mă bagase în sperieți scurta lui discuție cu Sergiu? Oh doamne, te rog să nu fac un atac de panică în fața lui, te rog!

-Eva, a spus pe un ton scăzut, întinzând mâna și așezând-o pe genunchiul meu, vreau să vorbești deschis cu mine, nimic din ce spui nu o să mă supere. Știu că experiența ta cu bărbații nu a fost una strălucită, dar vreau să ai încredere când îți spun că mă interesează tot ce gândești!

-Despre ce era vorba mai devreme, transportul și marfa? Te rog zi-mi că nu ești traficant, mafiot sau criminal, te rog! am rostit repede primul gând care mi-a răsărit în minte când m auzit despre ce vorbea Sergiu.

Am strâns cu putere centura de siguranță în mâna dreaptă și m-am sucit și eu spre el. Am văzut cum i-a trecut șocul prin privire, ușurare, apoi amuzament, ca mai apoi să bufnească în râs.

-Ferească sfântul, Eva, la ce filme te uiți? a întrebat printre hohotele de râs.

-Deci ești traficant, am concluzionat, după reacția lui, dând din cap. Norocul meu, am bombănit, în timp ce mă luptam cu centura, să o deschid, primul bărbat pe care-l las să se apropie e un traficant nenorocit! Cu ce am greși...