Antagonistul favorit

Momentul nostru

-Dansam?l-am auzit repetând întrebarea în urechea mea, încercând să se facă înțeles peste muzică.

-Acum? am întrebat, trăgând cu ochiul la valsul mirilor și la cuplurile care li se alăturaseră pe ring, părinții, nașii, domnișoarele de onoare, cavalerii și invitații. 

Versurile melodiei ,,Pentru totdeauna" bubuiau din boxe și chiar nu voiam să dansez pe melodia asta, nu în circumstanța asta.

Hmm, deja ai venit la nunta lui, ce mai contează dacă dansezi sau nu pe melodia pe care el știa că o adori și că voiai să fie valsul vostru?

Mi-am mutat ochii pe Radu și m-am decis când l-am văzut  ridicându-se direct, întinzând mâna spre mine și ridicând dintr-o sprânceană, provocându-mă parcă să-l refuz. Ha, era nebun dacă credea că o să fac o scenă, nu aici, nu acum, dar când aveam să ajungem acasă, aveam să i-o plătesc.

M-am ridicat, mi-am pus mâna în a lui și l-am lăsat să mă conducă pe ringul de dans, aproape în mijloc, cu un zâmbet fals pe buze. Afurisitul, voiam să-i șterg rânjetul înfumurat de pe buze.

M-a lipit de el, punându-și o mână periculos de aproape de fund și cealaltă o ținea strâns pe a mea, lipită de pieptul lui. Oh, Doamne, sfinte!

Mâna mea liberă s-a dus spre ceafa lui, intenția mea fiind de a-mi înfige unghiile ascuțite în pielea lui, să-l avertizez să se comporte decent, dar totul s-a terminat când și-a înclinat puțin capul spre urechea mea, tocurile micșorând considerabil diferența de înălțime, și a început să-mi șoptească versurile cântecului.

...de o viață te-am așteptat
fără tine eram incomplet...

Am simțit cum mă trec fiori din cap până în picioare, din locurile unde corpurile ni se atingeau până la vârful firului de păr. Simțeam că iau foc, că mă înec, că mă sufoc, le simțeam pe toate în mijlocul pieptului, de parcă mă lovise un pumn și îmi tăiase răsuflarea.

Buzele lui atingeau ca o șoaptă urechea mea și în ciuda muzicii asurzitoare, auzeam fiecare cuvânt pe care mi-l spunea Radu, de parcă mi-l impregna în suflet.

...poate-ți sună a clișeu
jur să fiu lângă tine mereu...

În momentul ăla, fix în clipa aia, se întâmpla ceva între noi, ceva ce depășea cu mult ceea ce-mi imaginasem eu vreodată. Momentul ăsta, melodia asta, valsul mirilor, ar fi trebuit să însemne totul pentru cuplul proaspăt căsătorit, dar însemna pentru mine, pentru noi, de o mie de ori mai mult. Aici în clipa asta s-a petrecut schimbarea. O simțeam în sânge, în felul cum inima nu-mi mai bătea haotic, ci își găsise un ritm constant, își găsise pereche.

Toți au dispărut din jurul nostru, simțindu-l și auzindu-l doar pe bărbatul acesta fantastic cum îmi șoptea în ureche și ne legăna pe ritmul muzicii.

...pas cu pas, eu nu am să te las...

Mi-am lăsat capul puțin pe spate să-l pot privi în ochi și ceea ce am văzut în ei m-a făcut să-i trag capul spre mine și să-l sărut. Mi-am încleștat atât mâna de pe ceafă, cât și cea din a lui, voind parcă să-l mi-l impregnez în piele, în sufletul meu.

Auzeam aplauze, nu pentru noi evident, dar momentul era atât de special, atât de încărcat de emoție încât îmi venea să plâng. M-a strâns și mai tare la pieptul lui și s-a retras din sărut, privindu-mă blând.

Ați simțit vreodată nevoia de a vă întoarce în trecut? Într-o anumită zi, într-un anumit an, la un anumit moment? Ce ați alege? O amintire tristă, când ați pierdut persoane importante din viata voastră sau un moment fericit?