Iertare [Vol. 3]

Prolog

***Izabell***

- Se spune că, acum milioane de ani, după ce Dumnezeu a creat lumea, Soarele a plecat în căutarea unei galaxi, unei familii. Ajuns pe Calea Lactee, s-a trezit înconjurat de câteva planete rătăcitoare. Obosit, a poposit câteva zile aici, fără să îşi dea seama că în jurul lui au început să se învârtă planetele. Încetul cu încetul, au început să se împrietenească şi Soarele a decis să rămână aici. Pentru o perioadă totul a fost bine, planetele îi ofereau Soarelui prietenia lor, formând o familie şi integrându-l, pe când Soarele, le oferea fiecăruia căldura şi lumina de care aveau nevoie. Într-o bună zi, una dintre planete a adus şi a atras în preajma sa un nou corp ceresc, ce încălca orice regulă. Refuza să se învârtă în jurul Soarelui, exac cum făceau restul, se învârtea în jurul Pământului. Studiindu-l atent, Soarele şi-a reamintit de el, de cât de mult căutase acel loc în care să se simtă acasă, dar în sufletul său a început să încolţească frica, frica să nu fie din nou exclus şi respins. Apropiindu-se încetul cu încetul de intrusul ce fusese atras de Pământ, a descoperit cât de rece era ea, Luna, dar pe măsură ce se apropia se simţea el însuşi atras de misterioasa intrusă. Deşi nu respecta nici măcar o regulă, deşi îl sfida şi nu dorea lumina şi căldura sa, el era atras de ea. După luni în şir, în care a stat la distanţă, priviind şi admirând, Soarele s-a decis şi s-a apropiat de Lună. Pentru câteva minute, Pământul a fost umbrit, dar a fost martorul primii poveşti de iubire. Deşi se încăpăţâna, Luna nu îl sfida pe Soare, ci încerca să îi atragă atenţia fiind diferită. În cele câteva minute, în care cei doi şi-au vorbit, Pământul ascultând atent şoaptele lor, povestea lor de dragoste a prins contur, am spus făcând o pauză şi privindu-l atent. Mama îmi spunea mereu că de fiecare dată, când este eclipsă, Soarele se întâlneşte din nou cu Luna şi că de fiecare dată îşi jură unul altuia iubire veşnică, iar Pământul, este întotdeauna martor, la fel şi noi, doar că nu suntem suficient de atenţi pentru a asculta şoaptele lor, am continuat.

Dante nu mă slăbi din ochi nici o secundă, ci părea că se gândeşte la ceea ce tocmai i-am spus. Părea fascinat.

- Povestea asta este... legendară şi sacră. Este minunată! Iar tu, Colţişori, va trebui să mi-o spui în fiecare seară, înainte de culcare, spuse sărutându-mi fruntea.

- Îţi voi spune şi altele, nu neapărat asta. Mama obişnuia să îmi spună poveşti din Orient, în special din lumea arabă, ba chiar şi vechile poveşti ale egiptenilor, am surâs.

- Abia aştept să le aud pe toate! Să nu omiţi nici una!

Nu mă puteam abţine să nu zâmbesc. Era uimitor cât de liniştită era viaţa noastră acum, pot spune că era enervant de liniştită. Trecuseră mai bine de două decenii de când Augustin a dispărut fără urmă, imediat după ce a crezut că a rupt blestemul.

- Atâta timp cât vei adormi lângă mine, ţi le voi spune sau ţi le voi arăta, am spus urcându-mă deasupra lui.

- Hmm... cred că prefer mai mult atunci când mi le arăţi...

- Perfect, am afirmat dându-mă jos. Începem de mâine, căci povestea din seara asta m-a dat gata, am chicotit eu.

Expresia lui se bosumflă imediat, însă repede a fost acaparată de una încruntată. Mâna sa îmi mângâie şoldul apoi coborî spre fund.

- Spune-mi Colţişori, cum se face că a trecut mai bine de un secol, iar fundul tău încă nu are un tatuaj cu numele meu pe el?

- Deoarece tatuajul nu îşi are locul acolo, este bine ascuns în altă parte, i-am spus făcându-i cu ochiul.

Acesta rânji satisfăcut, însă ceva sclipi în ochii lui jucăuşi. Mâinile sale mă cuprinseră şi mai tare, în timp ce nu mă slăbea nici o secundă din priviri.

- Şi unde anume este acest loc? Trebuie să-l descopăr? spuse în timp ce mâinile sale îmi strângeau fundul. Pentru că mă descurc la descoperit lucruri.

- Dacă vrei să îl vezi ai două variante: prima să îmi scoţi inima, a doua să te hrăneşti cu sufletul meu, deoarece doar acolo îl vei găsi, am spus studiindu-i atent reacţiile.

Înghiţi în sec încă digerând cuvintele pe care le-am spus.

- Ok, deci să înţeleg că tatuajul este bine ascuns...

- Nu este ascuns, am spus zâmbind. Este acolo unde trebuie să fie, acolo unde îţi este locul.

.'