Iertare [Vol. 3]

Capitolul 12: Cădere

***Izabell***

Mă cuibăream din ce în ce mai mult în braţele lui Dante. Prezenţa Lucindei aici nu îmi mirosea a bine şi ceva din instictul meu animalic îmi spunea să fug şi să mă ascund. Am tras aer în piept şi m-am încordat uşor ascultând totul cu atenţie. Am lăsat incisivii la vedere şi eram pregătită de un posibil atac oricând.

- Deci, Lucinda, ce te aduce pe aici? am întrebat săgetând-o cu privirea.

- Sunt foarte bine, mulţumesc! spuse ea zâmbind către noi toţi. V-am dus dorul şi am zis să vă vizitez, însă văd că numărul familiei s-a înmulţit considerabil.

- Dacă te-am ajutat să câştigi războiul, asta nu înseamnă că faci parte din familie, nu din a mea, am mârâit uşor.

Ea deveni dintr-o dată încordată, însă nu lasă că acest lucru să-i distrugă expresia forţată de pe chip. Încă zâmbea.

- Nu am venit aici să ne certăm, spuse ea calmă, am venit aici să vă previn...

Am ridicat o sprânceană în timp ce mă concentram asupra bătăilor inimii sale. Ceva nu era la locul lui dar când am vrut să reacţionez mâna lui Dante m-a tras mai aproape şi se pare că mi-a luat-o înainte.

- Ce ar fi să ne şi spui ce se întâmplă dacă tot ai venit... şi să nu o mai lungeşti.

Lucinda mijii ochii la auzul spuselor lui Dante, însă îşi reluă poziţia calmă şi stăpână pe sine de dinainte. Ceva sclipi în ochii ei în momentul când îşi ridică privirea şi îl privi pe Dante în ochi.

- Tocmai ce ma întorceam în zbor dinspre est, când am zărit un grup format din aproximativ cincizeci de vampiri îndreptându-se spre graniţa oraşului. Nu păreau a fi din zonă, însă purtau un blazon ciudat al unei familii sau al vreunui clan... un şarpe probabil sau nu îmi amintesc. Însă conducătorul grupului părea ca şi cum cunoştea foarte bine locurile...

- Marcus... am murmurat în timp ce îl strângeam şi mai tare în braţe pe Dante.

Simţeam panica celor din jur, îmi simţeam inima cum îmi bătea cu putere, dar în acelaşi timp simţeam şi calmul neobişnuit al Lucindei. L-am privit pe Dante ce părea că priveşte în gol. Mi-am dat seama de faptul că tremuram abia în clipa în care ochii lui Dante mă cercetau curioşi şi plini de îngrijorare. Pentru prima dată mă simţeam mică în faţa unui mare dezastru.

- Iz, de data asta vom fi pregătiţi. Îl putem învinge. Îl voi distruge eu însumi... nu mai ai de ce să te temi. Jur că îl voi face să plătească pentru tot... pentru tot ce ţi-a făcut, spuse el prinzându-mi palmele tremurânde şi sărutându-le.

- Eşti sigură de ceea ce spui, zburătoareo? am auzit-o pe Nicole întrebând pe un ton categoric, dar totuşi speriat.

Lucinda îşi încruntă privirea ca mai apoi să răspundă sarcastic şi totuşi aspru în acelaşi timp.

- Ştiu ce am văzut, vrăjitoareo. Iar ceea ce am văzut nu aduce a bine, tocmai de aceea am venit să vă previn... şi totuşi cred că am un plan...

Am ascultat cu atenţie fiecare cuvânt al Lucindei, acum concentrându-mă total asupra ei. Am încercat să elimin restul elementelor din jurul meu pentru a nu îmi distrage atenţia şi pentru a o focusa asupra înaripatei.

- Dă-i drumul, am spus sec.

- Grupul lui Marcus vine dinspre est, şi judecând după aparenţe, este foarte posibil să fi ajuns la graniţă, îndreptându-se spre oraş. Deci în mai puţin de o oră va fi aici... însă ce ar fi dacă l-am induce în eroare. Îngerii îl vor aştepta aici, în timp ce tu, Izabell, te vei îndrepta spre vest, spre munţi. Asta până ce lupta cu vampiri se va încheia, iar Marcus va fi distrus...