Iertare [Vol. 3]

Capitolul 7: Umbre

***Izabell***

- Bun, acum că am ajuns în locul ăsta nenorocit cred că ar cam fi cazul să ne despărţim. Eu cu Dario o vom lua pe palierul din stâng, tu cu Nicole luaţi-o prin dreapta. Dorian, ia şi câteva legiuni cu tine, veţi avea nevoie, am spus privindu-l cu grijă.

Am înaintat împreună cu Dario pe aleea din stânga despărţindu-mă de Dorian şi Nicole. Mi-am dus mâna la buzunarul blugilor, verificând dacă pumnalul ce mi-l dăduse Divya era încă acolo. Din cânte înţelesesem era fatal pentru orice creatură supranaturală, fiind făcut din argint retopit amestecat cu o săgeată de Arhanghel. Aveam să îl folosesc dacă era nevoie, dar trebuia să am grijă, era periculos şi fatal chiar şi pentru mine.

Întunericul în care mă cufundam mă îngrozea şi căutam cu disperare prezenţa îngerului meu, dar era mult prea departe. Trebuia să îl găsesc. Nu aveam să plec de aici fără el, iar dacă asta avea să se întâmple... războiul ce mă aştepta pe pământ avea să se termine, dar urma să încep eu altul.

Ajunsă la o intersecţie de drumuri şi cotloane, m-am oprit brusc făcându-l pe Dario să se lovească de spatele meu.

- Poţi face mai multă gălăgie? am întrebat privindu-l fix.

M-am întors fără a mai aştepta un răspuns, deşi l-am auzit murmurând ceva. Mi-am estompat toate emoţiile şi am încercat să îi caut prezenţa lui Dante, dar deja mirosul lui mă ademenea. Am luat-o la fugă pe unul din coridoare, dar spre ghinionul meu se înfunda brusc. M-am întors pe călcâie dezamăgită, dar vocea unui băieţel mi-a atras atenţia făcându-mă să mă opresc, parcă aş fi fost blocată.

- Şi pe tine te-au prins?

- Cine eşti? am întrebat răsucindu-mă pe călcâie şi cercetând atent prin întuneric. Unde eşti? Nu te pot vedea.

Un târşâit de picioare se auzi de undeva din dreapta, şi din întuneric ieşi un trup firav de copil.

- Te rog... scoate-mă de aici!

M-am lăsat uşor în jos privindu-l în ochii săi albaştrii. Corpul îi era acoperit de răni, iar pe încheieturile sale se putea observa o urmă fină a unor lanţuri. La dracu'! Cine putea face asta?

- Cum te cheamă? am încercat să întreb calmându-mă.

- Arkin, spuse el încet.

Paşi se auziră brăzdân coridorul, însă m-am liniştit căci prezenţa lui Dario se estompă şi păşi lângă mine.

- Ce drăguţ! Suntem aici de cinci minute şi deja ţi-ai făcut un prieten, zise el privind copilul.

- Nu mă enerva, i-am spus lui Dario luând copilul în braţe. Ai încredere în mine Arkin? am întrebat ezitând uşor.

- Nu ştiu... o să ne prindă... o să ne prindă cum l-au prins şi pe celălat băiat care... m-a eliberat... l-au prins şi l-au bătut... aşa o sa ne facă şi nouă!

- Nu ţi se va întâmpla nimic, te voi scoate de aici, îţi promit! Stai... ce băiat? Unde l-au dus? Dario, Dante a fost aici! Îi simt prezenţa, mirosul.

Dario făcu ochii mari privindu-mă curios. Ştia la ce mă refeream şi ştiam că şi el îi simţea prezenţa.

- Dacă l-au prins din nou înseamnă că e deja damnat ceea ce nu e un lucru prea bun, spuse privind copilul. Ştii cumva unde îl ţin? Sau măcar unde l-au dus?