Iertare [Vol. 3]

Capitolul 8: Damnat

***Izabell***

Am străbătut pădurea ca un fulger îndreptându-mă spre strâmsoare. Nu mai vedeam nimic în faţa ochilor. Nu mai simţeam oboseala şi tot stresul acumulat, aveam în cap un singur lucru: să îl fac pe Lucifer să îmi plătească, să mă roage şi să ceară îndurare, să sufere şi să îmi cadă la picioare.

Am strâns mai mult colierul pe care era agăţată o cruciuliţă din argit. Avusesem grijă împreună cu Divya să fie sfinţită şi cufundată în agheasmă. „Acum să te văd Drace!", mi-am zis în minte.

Ajunsă la prăpastie l-am zărit pe Lucifer stând în mijlocul drumului şi meditându cu ochii închişi. Demonii de pe margine mi se înclinară şi făcându-le semn, au dispărut.

- Nu ai voie aici, mi se adresă un Arhanghel.

- Să îi spui asta maică-tii, acum dă-te din calea mea şă nu te omor şi pe tine odată cu ăsta, am spus arătând spre Lucifer.

Am trecut pe lângă Arhanghel care mă privea uşor speriat. Am privit pe marginile prăpastiei şi am zărit silueta Lucindei, undeva sus, privind atent totul. Am ignorat-o şi am intrat în capcana invizibilă a lui Lucifer.

- Nu te înveţi minte, nu-i aşa?

- Nici tu nu te-ai învăţat, aşa că eu de ce aă face-o? Doar te-am avertizat.

Am surâs.

- O meriţi! Nu poţi fi sincer, nici eu nu pot, dar de data asta sunt foarte sinceră, îţi vine sfârşitul!

Lucifer surâse.

- Sunt nemuritor, fetiţo. Creatorul însuşi m-a creat, nici măcar El nu m-a putut distruge, ci doar să mă îndepărteze.

- Creaorul nu îşi distruge creaţiile, doar le corectează, dar acum, eu te voi corecta pe tine, am spus repezindu-mă spre el şi lovindu-l brusc în stomac.

Lucifer se prăbuşi în ţărână ca mai apoi să se ridice uşor, cu ochii spumegându-i de furie. Fumul gros se împrăştiease în jurul său ca un scut... asemeni unui cocon care lua mărimi considerabile crescând din ce în ce mai mult. Fumul se risipi, ca mai apoi să lase la iveală un monstru hidos, gigantic, cu mărimi ciudate şi inegal proporţionate. Un fel de combinaţie între un căpcăun, un gigant, un liliac şi un gargui...

- Mai bine zis, şuieră monstrul printre colţi, eu te voi corecta pe tine! imediat ce spuse asta Lucifer izbi pământul făcându-l să se cutremure şi să crape, în acelaşi timp făcându-mă să mă dezechilibrez.

Imediat ce m-am repus pe picoare, echilibrqndu-mă, am zâmbit. Monstrul mă privi puţin confuz, neînţelegând ce mi se întâmplă.

- Tocmai ţi-ai întâlnit sfârşitul, am spus avântându-mă spre el.

M-am sprijinit de corpul său, punându-mi mâinile pe umerii săi şi dându-mă peste cap, am ajuns în spatele său. L-am lăsat să mă privească, dar eu eram atentă la altceva. M-am aşezat turceşte şi am aşteptat. Pe măsură ce se apropia de mine revenea la forma sa iniţială. M-am ridicat, dar în clipa in care a ajuns in dreptul meu, l-am împins făcându-l să îmi cadă la picioare.

- Sper că acum înţelegi cine are puterea! i-am spus lovindu-l şi făcându-l să se rostogolească.

- Nu vei scăpa cu asta... păcatele tale, cât şi ale îngerului tău vă vor urmări mereu, blestemă Lucifer spumegând de furie.