Ce parfum ți se potrivește, în funcție de zodie

3.4K 187 14
                                    

Vrei să ieşi în evidenţă printr-un parfum special care să ţi se potrivească, dar nu ştii pe care să-l alegi? Semnul tău zodiacal deţine răspunsul. Află ce mireasmă îţi potenţează calităţile şi te face remarcată!

Berbec (21 martie - 21 aprilie)

Eşti aventuroasă, plină de energie şi ştii cum să-ţi impui punctul de vedere. Pentru tine sunt potrivite parfumurile care au lavanda ca esenţă de bază sau cele cu miresme primăvăratice, delicate şi tandre, care creează în jurul tău o atmosferă de prospeţime. Dacă te-ai născut în primul decan al acestei zodii (21.03-30.03), alege un parfum pe bază de pelin. Busuiocul nu trebuie să lipsească din compoziţia parfumului tău dacă eşti născută în decanul al doilea (31.03-9.04), mai ales că întăreşte voinţa. Pentru sporirea ambiţiei, miresmele condimentate de coriandru, piper sunt ideale, dacă te-ai născut în ultimul decan (10.04-19.04).

Taur (22 aprilie - 21 mai)

Tradiţională şi practică adori miresmele florale, de trandafir, iasomie, violetă, iris. De altfel, acestea ţi se şi potrivesc foarte bine. E bine să mai ştii că melisa îţi alungă pesimismul specific, dacă te-ai născut în primul decan al zodiei taur (20.04-30.04), ghimbirul îţi sporeşte entuziasmul de care duci lipsă dacă eşti o nativă a celui de-al doilea decan (1.05-10.05), iar trandafirul de damasc îşi aduce noroc financiar dacă eşti născută în al treilea decan (11.05-20.05). De aceea, n-ar fi rău să urmăreşti ca parfumul tău să aibă şi aceste ingrediente.

Gemeni (22 mai - 21 iunie)

Curiozitatea, intuiţia şi arta de a comunica sunt calităţi care te caracterizează şi pe care le pun în evidenţă parfumurile pe bază de origan, de citrice sau iasomie. În plus, n funcţie de decanul în care eşti născută (21.05-30.05, 31.05-9.06 sau 10.06-20.06), îţi sunt potrivite vanilia, care creşte toleranţa la stres, salcâmul pentru alungarea stărilor de încordare, respectiv mentă, care măreşte capacitatea de concentrare.

Rac (22 iunie - 22 iulie)

Eşti blândă şi de încredere, o prietenă atentă şi grijulie a cărei personalitate este foarte bine pusă în evidenţă de parfumuri care are liliacul, irisul, floarea de portocal sau violeta ca esenţe de bază. Mai mult, dacă eşti născută în decanul întâi (21.06-1.07), află că santalul alb îţi va spori puterea de concentrare. În schimb, dacă decanul tău este cel de-al doilea din zodia rac (2.07-11.07), mireasma de tei este cea care te ajută să te relaxezi. Ambra este mai potrivită dacă eşti o nativă a ultimului decan (12.07-23.07), pentru că alungă stările depresive.

Leu (23 iulie - 22 august)

Ca nativă în zodia leu, ai multă graţie şi eleganţă. Parfumul pe care îl alegi te face remarcată dacă are ca esenţe de bază aromele citrice. Printre ingredinetele parfumului tău n-ar fi rău să se numere şi anghelica, dacă eşti născută în primul decan al acestei zodii (23.07-1.08), balsamul de Peru, care te ajută să scapi de starea de oboseală specifică nativelor din al doilea decan (2.08-11.08) sau aromă de ciclamă, dacă eşti căscută în ultimul decan (12.08-22.08).

Fecioară (23 august - 21 septembrie)

Cum eşti cretivă, discretă, visătoare şi o prietenă devotată, ţi se potriveşte parfumul care are zambila sau moscul ca esenţe de bază. Notele de vârf ale parfumului tău pot fi cele fresh de citrice. Mireasma de gardenie îţi aduce armonie în cuplu, dacă eşti o nativă a primul decan din zodia fecioară (23.08-1.09), iar dacă te-ai născut în al doilea decan (2.09-11.09), verbina îţi conferă siguranţă de sine. Eşti în ultimul decan al acestei zodii (12.09-21.09)? Atunci parfumul tău trebuie să conţină şi mireasma specifică trandafirului bătut, care emană senzualitate.

Balanţă (22 septembrie - 22 octombrie)

Armonioasă şi încântătoare, un mediator calm, ţi se potriveşte parfumul cu verbină ca esenţă de bază, care inspiră rafinament, căldură, melancolie. Dacă eşti născută în primul decan al zodiei balanţă (22.09-1.10), este bine să alegi un parfum care conţine mireasma irisului. Acesta combate stările depressive. Eşti nativă în decanul al doilea din balanţă (2.10-11.10)? Atunci alege parfumul cu miresme de muşchi pentru creşterea capacităţii de concentrare. Dacă te-ai născut în ultimul decan (12.10-21.10), zambila te va ajuta să ai mai multă armonie în cuplu.

Scorpion (23 octombrie - 21 noiembrie)

Eşti timidă şi rezervată, dar şi o iubită pasională a cărei personalitate este pusă în valoare de parfumul cu o esenţă de bază de flori de camp, cu note de vârf de bergamotă, gardenia, santal sau patchouli. Parfumul tău poate conţine şi tuberoză, dacă eşti născută în primul decan al zodiei (22.10-31.10). Ea creşte capacitatea intelectuală aşa cum mireasma de garoafă combate insomnia cu care te confrunţi, dacă eşti o nativă a celui de-al doilea decan (1.11-10.11). Oboseala o alungi uşor cu un parfum care are cedru printre ingredient şi te va ajuta mult, mai ales dacă eşti născută în ultimul decan al zodiei scorpion (11.11-20.11).

Săgetător (21 noiembrie - 20 decembrie)

Născută în zodia săgetătorului, eşti idealist, aventuroasă, o luptătoare pentru libertate căreia ţi se potrivesc parfumurile cu note de bază de busuioc, esenţe florale, mosc sau ambră. În funcţie de decanul în care te-ai născut, poţi alege un parfum care să conţină şi alte ingrediente, aroma de creasta cocoşului pentru primul decan (21.11-30.11), pentru eliminarea stărilor de anxietate, cea de frezie pentru cel de-al doilea decan (1.12-10.12) sau mireasma de floare de bumbac pentru succesul tău material, ca nativă în ultimul decan (11.12-20.12).

Capricorn (21 decembrie - 19 ianuarie)

Parfumul tău trebuie să evidenţieze încrederea în propiile forţe, devotamentul şi ambiţia care te caracterizează. Notele de bază pot fi caprifoiul sau santalul. Eşti atrasă pe bună dreptate de parfumurile cu note de vârf de pepene, note de mijloc florale şi note de bază de mosc. Dacă eşti născută în decanul întâi al zodiei Capricorn (21.12-30.12) poţi alege un parfum care are şi arome florale, de narcisă. Ea spune pentru tine câtă încredere ai în tine. Aroma de zambilă ţi se potriveşte perfect dacă te-ai născut în al doilea decan (31.12-9.01), iar mireasma de izmă sălbatică te ajută să calmezi durerile intestinale, cu care te confrunţi dacă eşti o nativă a celui de-al treilea decan al zodiei Capricorn (10.01-19.01).

Vărsător (20 ianuarie - 18 februarie)

Un parfum cu note de bază de vanilie, santal şi note de mijloc florale de iasomie, violet şi ylang sunt perfecte pentru tine, o nativă excentrică şi intuitivă a zodiei vărsător. Un astfel de parfum emană vibraţie, ataşament, fermitate şi creează în jur o atmosferă senzuală, dezarmantă. Pentru fiecare decan se recomandă moscul (20.01-29.01), lăcrămioara (30.01-8.02), pentru calm interior, respectiv teiul pentru relaxare (9.02-18.02).

Peşti (19 februarie - 20 martie)

Eşti misterioasă şi afectuoasă. Ceea ce te ajută să te remarci este un parfum cu note de bază de glicină sau tonuri florale de mimoză, violet, liliac îmbinate cu ylang, tuberoză sau mosc. Iasomia te face să relaxezi, dacă eşti o nativă a primului decan al zodiei peşti (19.02-28.02), bujorul nu trebuie să lipsească din ingredientele parfumului tău, dacă te-ai născut în al doilea decan (1.03-10.03), iar aroma de floare de portocal te evidenţiază, dacă eşti născută în ultimul decan (11.03-20.03).

ZodiiUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum