Dragă jurnalule,
Oare chiar sunt aşa o persoană oribilă?
Nu cred că l-am văzut pe Landon atât de deprimat nici în ziua de după moartea fratelui său.
Mergea încet, cu capul în pământ, evitând orice privire ce îi putea fi aruncată. În secret, eu cred că de fapt mă evita pe mine.
Sunt obişnuită să se uite la mine mult şi des, să încerce să pornească discuţii care nu au niciun rost şi care nu ar ajuta cu nimic lucrul prin care trecem.
Să fiu sinceră - începe să îmi fie dor de el. Dor de cuvintele lui calde, de simpatia pe care mi-o arăta de fiecare dată, în ciuda faptului că eu mă purtam cu el ca şi cu ultimul om şi că el trebuia să fie cel simpatizat de fapt. Mi-e dor de asemănările dintre el şi Alec - mi-e dor de zâmbetul său strâmb, de părul său ciufulit, care îi stătea mereu perfect. De stilul său vestimentar atât de simplu, dar care i se potrivea atât de bine. De modul său complex de a gândi, de felul în care lua în calcul până şi variantele inexistente ale oricărei probleme. De felul în care ridica mâna la ore, timid, dar reuşea mereu să ne impresioneze spunând răspunsurile corecte - la fel ca şi geamănul său.
Şi dacă sunt complet onestă, mi-e dor şi de ochii săi de gheaţă, ce adăpostesc fulgii de nea ce au fugit de iarnă. Mi-e dor de ochii săi care se topeau mereu într-ai mei.
ČTEŠ
Landon
Povídky"Te urăsc, pentru că de fiecare dată când mă uit la tine, mi-e dor de Alec. Te urăsc, Landon, pentru că nu eşti el." highest ranking - #8 proză scurtă [16.02]
