// nouăsprezece //

2.7K 382 9
                                    

dargă alec,

ţi-am făcut o promisiune. lacrimile mele au fost martorele cerului la jurământul meu pentru tine. dar cuvintele întipărite pe acea pagină din jurnalul meu nu mai ai niciu rost. nu acum, când am încălcat acea promisiune de mai multe ori decât pot număra.

nu am de ce să te mint - îmi place de acacia. ştiu că ţi-am spus că sunt îndrăgostit de ea, dar durerea ce o simt în lipsa ta mi-a eclipsat raţiunea - nu o cunosc pe acacia clark suficient de bine încât să pot fi îndrăgostit cu adevărat de ea. 

am decis să dau o şansă unei prietenii între noi. dar doar o prietenie. simt că te-aş trăda mult prea mult dacă ţi-aş fura iubirea. nu aş putea niciodată să fiu cu acacia - nu aş putea să îţi fac una ca asta.

am decis, în mintea mea, că singurul motiv pentru care nu regretă sărutul nostru accidental este pentru că mă asociază cu tine. desigur, cine nu ar face-o. dar ea ne aseamănă altfel. te iubeşte. mereu te va iubi, şi niciodată nu te va uita. eşti prima ei dragoste. iar eu... sunt fratele tău geamăn. eu am fost cu tine înca dinainte să ne naştem. eu sunt cea mai apropiată persoană de tine - eu sunt tu.

acacia te iubeşte. dar tu ai plecat. acum, vrea să mă iubească pe mine. ceea ce nu realizează încă, este că eu nu te voi putea înlocui niciodată, şi că ea nu va putea să mă iubească precum te iubeşte pe tine. dar îşi va da seama. şi eu nu vreau să fiu acolo să sufăr când se va întâmpla. 

LandonWhere stories live. Discover now