Landon

// cincisprezece //

dragă alec,

ştii de ce am început eu să îţi scriu scrisori, încă din ziua de după moartea ta?

deoarece nu puteam să suport durerea ce mă cuprindea când mă gândeam că nu voi mai vorbi cu tine niciodată. desigur, aceste scrisori nu sunt nici pe departe conversaţii, deoarece tu nu-mi răspunzi niciodată... dar e lucrul care mă ţine să vreau să trăiesc.

de aceea, dragă frate, această săptămână în care nu ţi-am scris, a fost ca şi iadul pe pământ.

şi nu ţi-aş mai fi scris niciodată. dar azi se împlineşte o lună de la moartea ta, iar durerea a devenit irezistibilă.

încă regret că m-am îndrăgostit de iubirea vieţii tale, dar îţi scriu, nu numai pentru că simţeam că mă va spânzura dorul, ci şi pentru că vreau să îţi fac o promisiune:

promit că voi sta departe de acacia. promit că voi trece peste, promit că voi îndrepta nedreptatea pe care ţi-am făcut-o. promit că o voi trata exact cum mă trata ea la început - indiferent, nepăsător. crud, rece. 

promit că nu va mai exista pentru mine.

cam scurtuţ şi tras de păr, dar voiam să postez azi.

mai vrea cineva dedicaţie?