Landon

// şaisprezece //

dragă alec,

cred că mi-am dat seama de ce ne-am îndrăgostit de acacia clark.

sămbăta asta a început ca toate celelalte. am mers la cimitir, şi ţi-am lăsat o floare pe mormânt. de asemenea, ţi-am citit scrisoarea pe care ţi-am scris-o ieri. apoi am mers acasă, am mâncat şi am început să îmi fac temele. mai ştii când îmi doream atât de tare să merg la liceu? mare greşeală.

din senin, am auzit soneria. mama şi tata erau la cumpărături, dar ştiam că ei nu ar suna la uşă, ar deschide direct. 

am mers încet către uşă, şi am deschis-o brusc. m-am uitat uimit către persoana care stăta timid pe scările casei noastre.

flori de gheaţă dansau în părul său întunecat. nasul şi obrajii săi erau roşii de la frig. buzele uscate. iar ochii, mai negrii ca niciodată.

"landon," a spus, uşor.

toţi muşchii din corp mă împlorau să îi închid uşa în nas. toţi muschii, mai puţin inima.

"ce vrei, acacia?" i-am zis, dur.

a înghiţit în sec, apoi mi-a zis, "voiam să văd ce mai faci, cum mai eşti."

"acum vrei să vezi cum sunt?" am râs, enervat. "când încercam să îţi fiu prieten, când încercam să îţi alin durerea, când încercam să te ajut, unde era această dorinţă de a afla 'ce mai fac' şi 'cum mai sunt'? nu am nevoie de simpatia ta acacia, nu acum. când aş fi avut nevoie de ea, nu am avut parte decât de răspunsuri seci, sictirite şi indiferente. acum, nu cred că ar putea să îmi pese mai puţin de mila ta."

s-a uitat la mine bulversată, de parcă nu credea că acele cuvinte mi-au părăsit gura. sincer, nici mie nu îmi venea să cred ce am reuşit să spun. inima îmi bătea agitată, parcă încercând să retragă tot ce am spus şi să o tragă pe acacia într-o îmbrăţişare lungă şi călduroasă. am ignorat-o.

acacia a plecat, tristă, fără să se mai uite la mine.

e atât de imprevizibilă, încăpăţânată. tocmai de aia, dragă alec, ne-am îndrăgostit noi de ea.