Hey Baby! Nebunie Curată

Capitolul 12

RAP MONSTER

— Danbi? Min? încep să le strig prin casă, dar nu se auzea nimic.

— Crezi că sunt acasă? întreabă Tae și ma trage ușor de umăr.

— Nu cred că au plecat, nu ar fi lăsat casa descuiată. spun și mă opresc din cauza unor zgomote ce se aud de sus. Ai auzit?

— Da, parcă ar fi muzică. imi răspunde Tae și își pune o mână lângă ureche pentru a se concentra mai bine. Cred că vine de sus.

— Haide, să mergem.

Îi fac semn spre scări apoi intrăm în casă și începem să urcăm.

Când am terminat de urcat scările una dintre camere mi-a atras atenția. De aici venea acea melodie necunoscută, dar care putea să întristeze și cel mai fericit om.

Am bătut de trei ori în ușă, dar nu a răspuns nimeni. Ori nu aude, ori nu vrea sa deschidă.

Am crăpat și ușa asta, iar inima mi-a stat o secundă pe loc când am văzut o pereche de picioare așezate în spatele patului fără să facă vreo mișcare.

I-am luat-o înainte lui V și m-am îndreptat cât de răpit am putut să văd cine e în spatele patului. Din fericire era Danbi și nu cred că era rănită fizic. Totuși lacrimile care curgeau arătau ca era rănită emoțional destul de mult.

Încă nu ne-a observat prezența, dar când i-am șters o lacrimă a tresărit și s-a ridicat în șezut întorcându-se cu spatele la noi.

Primul lucru pe care îl fac e să opresc muzica ce a contribuit destul de mult la degradarea stării ei de spirit.

— De ce plângi? întreb așezându-mi mâna pe umărul ei.

— Nu plâng, sunt bine. raspunde și încearcă să-și tragă nasul silențios, dar am auzit-o.

— Ne crezi fraieri? întreabă V realizând destul de repede minciuna ei.

— Nu cred că vrei să răspund la întrebarea asta. Mai bine te duci la Min. răspunde și se ridică în picioare apoi se duce spre fereastră.

— Dar ai zi-...

— Du-te acum sau mă răzgândesc! spune tăios șatena, iar Tae tresare puțin din cauza tonului ei.

— Am venit să-mi cer scuze, am plecat. spune V și se îndreaptă spre ușă.

— O să mai discutăm despre asta. spune Danbi și-și trece o mână prin parul ei cel lung și șaten.

Taehyung iese pe ușă, iar Danbi tot nu s-a întors de la fereastră și mă văd nevoit să merg eu spre ea.

Când ajung în dreptul ei îmi înfășor brațele în jurul ei, iar Danbi tresare din nou.

— Stai liniștita, sunt doar eu. o clamez.

— Am crezut că și tu ai plecat. îmi răspunde neutră. Oricum, poți pleca pentru că sunt bine.

Se vede mult prea clar că ceva a reușit să o tulbure. Totuși e atât de încăpățânată că nu vrea să ceară sau sa primească ajutorul cuiva.

— Spune-mi ce ai pățit. ii spun pe un ton rugător și ea oftează plictisită de gura mea cicălitoare.

— Doar mi-e dor de cineva. îmi raspunde scoțând un alt oftat, însă acesta nu era la fel de plictisit ca primul

—De cineva de acasa? întreb, iar Danbi ezita câteva momente.

— N-Nu. răspunsul ei bâlbâit îmi provoacă oarecare agitație m