Hey Baby! Nebunie Curată

Capitolul 29

N A M J O O N

— Pramatie ce ești. am mormăit în timp ce ea se ștergea la gură cu mâna. Acum mănâncă și asta și culca-te.

I-am întins jumătate de lămâie, iar ea a luat-o fără să mai protesteze. Și chiar mă bucur că a făcut-o pentru că nu eram prea sigur că puteam să repet faza și cu o lămâie. Deja mi se făcea gura punga doar când o priveam. Danbi a mâncat-o, deși se strâmba constant atunci când gura ei se apropia de lămâie, însă a rămas liniștită și a mâncat-o .

—  Ești mai ok?

Ea a dat din cap ți a lăsat coaja lămâii pe noptieră și s-a așezat într-o parte cu privirea ațintită pe mine. Începea să clipească din ce în ce mai des ca să rămână trează, iar între timp am auzit cum a început să plouă afară. Ochii ei sclipeau acolo în întuneric, iar zgomotul ploii a făcut-o să caște și să se întindă precum o pisică. Am acoperit-o cu pătura de pe pat și ea a oftat. M-am uitat în stânga mea unde am văzut geamul din camera mea și chiar până în camera mea. Însă ceva nu era bine, cineva era acolo. 

M-am ridicat din pat și m-am lipit de geam, încercând să aflu cine era în camera mea cât eu lipseam. Oricine ar fi fost aveam să-l omor tocmai mâine dimineață pentru că nu puteam să-mi părăsesc postul de soră medicală chiar acum. 

Umbra celui din camera mea se tot plimba în stanga și în dreapta, parcă ar fi căutat cufărul comorii ascunse. Păcat că eu nu dețineam așa ceva. Am aprins lanterna de la telefon și i-am făcut semn celui din camera mea. Umbra s-a oprit și a aprins lumina. Era chiar Jimin, iar de lângă el s-a ridicat Yoongi. Ce făceau ei în camera mea? Speram doar că Yoongi are grijă de el pentru că mai mult ca sigur mi-au trezit părinții. Nu știu cum o să le explic cele întâmplate.

Mi-am pus o pana pe frunte și le-am făcut semn să plece mai repede de acolo, iar Jimin m-a salutat militărește și a părăsit camera, lăsându-și camaradul în urmă să stingă lumina. Îmi și puteam imagina cum îl injura pe Jimin. 

— Namjoon!

Am stins lanterna și m-am dus către pacienta mea ce era pe marginea patului. 

—  Vomiți, aduc ceva? 

—  Nu, stai aici doar. 

Mi-a facut semn lângă ea și m-am așezat unde îmi arătase. Aceasta s-a trântit cu capul în poala mea și a oftat iar. Am oftat și eu de această dată și am mângâiat-o pe spate. Forțat să mă trezesc din toată euforia datorată alcoolului, începea să mi se facă din ce în ce mai somn. 

—  Vreau afară! mormăie cea din brațele mele. Mi-e cald.

—  Plouă afară, răcești.

—  Atunci mă duc singură.

— Termină! i am mutat capul poala mea pe pat și am plecat către dulap. Caut ceva și te scot puțin afară, nu ieși singurș așa.

A mai mormăit ceva, dar n-am înteles de niciun fel și am considerat că nici nu e important, altfel s-ar fi chinuit să-mi zică din nou.

Am căutat prin dulap o păturcă care să nu fie atât de mare și pentru mine un hanorac de-al ei. M-am îmbrăcat cu hanoracul pe care l-am găsit și mă strângea din toate părțile, aproape că îmi era frică să nu i-l rup, dar nu aveam altă variantă. Am pus pătura în jurul ei și am luat-o în brațe, capul ei odihnindu-se pe umărul meu. Respirația ei mă lovea direct în față și mă bucuram foarte mult că i-am dat să mănânce lămâie. Am ieșit cu grijă afară, nici să nu o scap, dar și eu să rămân întreg, și m-am așezat pe micul preș din fața ușii cu Danbi în brațe.