Hey Baby! Nebunie Curată

Capitolul 13

DANBI

— Rap Monster, nu! spun hotărâtă stârnindu-i râsul. Încetează!

Se apropie de fața mea privindu-mă în ochii menținându-și zâmbetul pe buze. Nu mai suport privirea ochilor lui și îmi mut privirea într-o parte.

Namjoon îmi sărută obrazul gest ce mă face să tresar și să-mi întorc privirea spre el. Când mi-am întors privirea nasurile noastre s-au atins, iar eu m-am afundat mai mult în cearceafuri.

— Nu ești amuzant. spun încruntată.

— Spui asta doar pentru că nu îmi poți rezista. îmi aruncă acesta o provocare.

— Cine a zis?

— Fața ta a cam luat foc. spune râzând, iar eu nu ma abțin din niște blesteme la adresa lui.

— Dă-te de aici!

Mă ignoră complet și își așează buzele pe gâtul meu făcându-mă să-mi înghit cuvintele.

Îmi mușcă gâtul și ma face sa tresar din nou din cauza senzației.

Se joacă cu mine pentru că îi place cum reacționez, dar de ce sa fie singurul care se distrează?

Îmi așez mâinile în părul său mătăsos făcându-l să se oprească câteva secunde, dar să-și continue activitatea după ce uimirea a dispărut.

Îmi așez unul dintre picioare între ale sale și încep să-l ridic și să-l mișc din ce în ce mai mult. Din partea lui Namjoon nu vin decât sunete de apreciere.

Am observat că mi-a eliberat mâinile și l-am dat de pe mine câte de repede am putut înainte să mă prindă din nou.

Mă privește confuz și încruntat, iar eu îmi dau ochii peste și ma ridic în șezut, încrucișându-mi mâinile, iar el mai imită.

— Da, Danbi,vrei sa-mi spui ceva? întreabă cu rânjetul pe față m

—Da! spun hotărâtă

Rap Monster mă privește sfidător și se lasă ușor în față ca să se apropie mult de mine.

Cât de enervant poate să fie!

Își mușcă buza de jos, iar eu îmi îngustez ochii în speranța că o să observe că vorbesc serios.

— Ce? întreabă curios.

— Sper că de acum înainte o să păstrezi distanța.

— Nu te mănânc. rânjește la mine și îmi simt corpul cum se încălzește.

— Nu te mai uita așa la mine. spun iritată de gesturile lui.

— De ce? mă provoacă

— Pentru că așa zic eu! îi răspund iritată de rânjetul lui care încă persistă. Cred că ar fi vremea să pleci. spun și el râde.

— Mă dai afară cumva?

— Nu, tu te duci acasă dacă nu vrei să ajung târziu. îi răspund victorioasă.

— Prea bine. spune și își strange buzele într-o linie dreaptă. La șapte fix ești în casă. spune revenindu-i zâmbetul șiret pe buze.

— Ne vedem maine. spun cu in timp ce zâmbetul îmi piere.

— Ne vedem maine.

Spune și din senin își așează mana pe ceafa mea și ma trage într-un sărut scurt.

Se dezlipește din sărut cu un zâmbet foarte mulțumit.

— Știu ca ai vrut asta.

— Ești un nesuferit! spun acoperindu-mi gura uimită.