O crimă aproape perfectă( Wattys2016)

Capitolul 1

Raven Moon

Mă aflu într-o fabrică
părăsită, unde aici am primit o misiune în care să găsesc victima unei crime. Se presupune că victimă ar fi fost ucisă într-un depozit de-aici.
Cu armele și curajul pregătit, intru în încăpere. Atmosfera este întunecată și sinistră, exact ca într-un film horror, atunci când protagonistul intră într-o clădire întunecată, doar ca în cazul meu nu se află sunetul de pian dezacordat sau alte efecte speciale.
Deodată lumină se aprinde, însoțită de pași ușor apăsați, constatând că nu sunt singură.
Mă ascund după un butoi ruginit, unde ascult dialogul dintre cele două persoane; prima fiind un tip mai înalt, cu un par castaniu si celalalt un tip scund cu părul blond si mai plinuț:
- Frate,ce a fost în capul tău? Puteau să vină curcanii!
- Stai liniștit, ei nu o să își dea seama unde este ascuns tipul.
- Oricum, și-a meritat soarta...el ne era dator. Dar el nu...nu a vrut să coopereze. Păcat de el, era un om tânăr.
-Așa este...
-Hei, ești sută la sută sigur că nimeni nu ne-a urmărit? Doar e miliardar,are bodyguarzi și alți oameni care îi asigure paza.
-Sunt sigur, acum haide în subsol să luăm victima ca să o îngropăm în pădure.
-Stați pe loc!

Aceștia fug speriați din calea mea.
- Idiotule, țipa tipul înalt către celălalt tip, ți-am spus dracului să fi atent!
-Nu te mai rățoi cu mine și hai să ne ascundem în subsol!
Trag vreo două focuri de armă, semn să se oprească, dar până la urmă sunt nevoită să îi urmăresc. Ajung la subsol unde lumina se stinge iar.
Atentă ca să nu fac vreo mișcare greșită, mă îndrept incet spre siluetele din umbră...ia stai o secundă! Nu trebuiau să fie doar doi tipi?
- Surpriză!
Stai,ce? Nu...chiar nu mai înțeleg nimic. Atâtea baloane, confetti si un tort imens...ce naiba se întâmplă?
- La multi ani Raven! Îmi ură Dawson.
Ce "La multi ani,,? Ziua mea este peste șase luni.
- Dawson, ce sunt toate astea? Tu mi-ai raportat o crimă!
- Raven, ai si uitat? Ai făcut cinci ani de când te-ai angajat aici. Oh, cât despre crimă, totul a fost un exercițiu.
-Păi si tipii ăștia?
- Ei sunt doar actori. Genială idee, nu?
- Uhm...da...așa cred.
Dawson e un tip de treaba, cam scund,cam gras si cam chelios. Te poți baza pe el oricând.
- Haide,Raven! Nu mai fi așa modestă, ai salvat o grămadă de oameni la ananghie în toți acești ani. Acum, să sărbătorim!
Jumătate surprinsă și veselă de surpriză, jumătate buimacă si furioasă ca m-au sunat la 5:00 AM să mă alerteze de așa zisa ''crimă,, încerc să mă bucur de petrecere.

După câteva ore de petrecut, merg către casă, cu gândul la un pui de somn.
Soneria mesajelor îmi răsună în toată masina. Primesc numai mesaje de ,,Felicitări'' sau " Aniversare de cinci ani fericită ".
Am încercat să acopăr acea sonerie cu melodia de la radio, dar degeaba. Am decis să îmi opresc telefonul și sa îmi văd de drum.
Este o zi obișnuită de septembrie: cerul fumuriu si mohorât, frunzele picand din pomii vestejiti, parcă în ritm de vals...îh, devin cam lirică, nu-i așa?
În fine, după câteva minute de condus si înjurat, nu mă înțelegeți greșit, devin foarte morocănoasă când sunt obosită, ajung acasă. Nu este cine știe ce, doar un apartament micuț, dar numai bun pentru o persoană.

Fără nici un chef de nimic, mă arunc în pat și mă pun pe un pui de somn.
Toate bune si frumoase, după douăzeci de minute, telefonul sună. Era Dawson, ''Yooo-hoo,, striga zeița sarcastică din mine. Ce naiba o vrea? E de-ajuns că mi-a organizat petrecerea.
Ignor apelul si îmi continui somnul, apoi după cinci minute sună iar telefonul. Tot de la Dawson. Pe bune, ăsta nu are altceva de făcut decât să mă frece la cap?
Ignor si apelul ăsta și mă pun din nou la somn
Telefonul sună după zece minute...hai ca sar iritată din pat și îi răspund:
- Ce naiba vrei Dawson?
- Îmi cer scuze că te deranjez, Raven, dar am informații de ultim moment, sper ca nu ai uitat cazul Scarlet Rose.
-Nu, sigur că nu...Ok,nimeni nu face vreo mișcare până nu vin eu, este clar?
-Am înțeles, Raven.

Grăbită, mă echipez si, cu pași repezi, merg la mașină.
Of, situația asta pare așa de frustrantă. Acum trei luni, Scarlet Rose, o adolescentă de șaptesprezece ani a fost dată dispărută aici în Chicago. Ultima oară când a fost văzută a fost la bal. Mă întreb dacă părinții nu și-au pierdut speranța de a-și găsi fiica vie.
În cele din urmă, ajung la secția de poliție, unde Dawson ma întâmpină. Dacă face vreo dulcegărie, jur ca îi sparg fata!
- Raven, mulțumesc că ai venit...
- Dawson, lasă pretextele și spune care este șpilul!
- În raport scrie că Scarlet Rose că ar fi fugit. Acum câteva minute vreo doi martori au venit aici si ne-au spus că ea ar fi fost răpită.
- I-au vazut fața?
- Nu, ei ne-au spus că purta mască.
- Au dat cumva o locație?
- Uhm, da, este pădurea din spatele liceului Preston, acolo unde s-a ținut balul de absolvire.
- Exact acolo vom merge, haide Dawson!
- De fapt, Raven, nu vom fi numai noi doi.
- Ce face?
- Vom avea un coleg nou!
- Ce?
- Ți-l prezint pe David, a absolvit acum patru luni Academia de poliție.
Pe bune, Dawson? Acum este în joc viața unei adolescente, si vrei să dădăcesc un novice?
-A avut în trecut probleme cu drogurile, dar te asigur că e complet vindecat de acest viciu.
Complet vindecat? Nu aș prea crede, uitându-mă la fața lui palidă și albă.
- Salut! Mă numesc David Sheen, tu ar trebui să fi Raven, dacă nu mă înșel.
- Pentru tine domnișoara Moon, ai înțeles?
- Ha ha, îmi cer scuze pentru firea lui Raven, se scuză Dawson. În fine, cred că ai studiat cazul dispariției lui Scarlet.
Stai, ce? Glumești, nu-i așa? O să colaboeez, pe bune, cu individul ăsta? Nu, cred ca visez, sunt încă în pat și dorm...ia stai să mă ciupesc de braț... nu, nu dorm pentru că am simtit-o.
- Dacă tot echipajul e pregătit, atunci să mergem, ordonă Dawson.
Cu alte cuvinte, mergem către pădurea din spatele liceului Preston. Minunat Raven, dintr-un detectiv ai devenit bonă pentru un drogat.

Hey guys, sper că v-a placut acest capitol!