O crimă aproape perfectă( Wattys2016)

Capitolul 8

Raven Moon

   Ajung într-un suflet la spitalul St. George, unde paramedicii o conduc pe Molly către sala de oncologie. Intru în spital, unde îi urmăresc pe asistenți pentru a intra în sală.
     — Domnișoară, nu aveți voie în sală!
      — Nu înțelegeți, sunt detec...
      — Domnișoară, regulile sunt reguli, nu avem voie să primim pe nimeni până nu se termină consultația.
     — Bine, murmur eu. Voi aștepta.

   Asistență dă din cap și închide ușa. Bun, acum că știu locul în care au fost sechestrate victimele, trebuie să îl înștiințez pe David. Scot telefonul și tastez numărul lui David...hmm, nu răspunde, încerc a doua oară.
     — Aici David!
     — David, am găsit locația unde erau sechestrate victimele criminalului.
     — Iar eu îi am pe complici. Bravo nouă. Apropo, pe unde ești?
     — La spitalul St. George.
     — CE? Raven, ești ok? Să vin după tine?
     — Eu sunt bine, este vorba de Molly, avea dureri mari și a leșinat. Sper să fie bine. A ieșit doctorul, trebuie să închid
     — Ok, ai grijă de tine, Raven.
     — Să fi sigur.

   Închid. Doctorul ieși din sală.
     — Cum se simte? Este bine?
     — Da, se simte bine. A eliminat niște cheaguri de sânge care putea să îi afecteze sarcina.
     — Am înțeles.
     — Puteți intra, am auzit că aveți o anchetă, iar pacienta este martorul dumneavoastră.
     — Nu e nevoie, am aflat destule. Am vrut să fiu sigură că martora este în regulă. Vă mulțumesc.

   Plec din spital. Dacă știm unde sunt sechestrate victimele, atunci suntem la jumătatea cazului. Mă uit la ceas, este 7:30 PM. Mai e puțin iar soarele apune. Ar trebui să mă întorc la secție, i-am promis lui David că îl duc acasă după ce termină cu interogarea.

David Sheen

   Sala de interogări, locul în care m-am plictisit să intru. Fiecare colțișor, fiecare ticăit de ceas îmi este la fel de cunoscut.
   Cei 5 suspecți stau nemișcați, fără nicio reacție, parcă nu au regrete că au îndemnat-o pe Scarlet să facă o chestie destul de gravă.
   Înainte să începem, să îi prezentăm pe cei 5:

1. Charley Stan - Înalt ochi căprui, păr șaten, slab
2. Jason Jay - ochi verzi, înalt, slab, păr blond.
3. Colby Sinclair- Ochi verzi, gras, scund, păr brunet
4. Janne Watson- ochi căprui, slabă, scundă, păr blond.
5. Ashley Lennox- ochi verzi, scundă, slabă, păr roșcat

   Acum că am terminat, să trecem la acțiune:
     — Credeați că o să scăpați?
   Ei nu răspund, doar zâmbesc. Chiar nu îmi vine să cred că nu au nicio remușcare față de fapta lor.
     — Nu este amuzant, ați încurcat-o foarte rău.
     — Nu ne pasă, curcanule! spuse Ashley. Am făcut un mare bine tuturor.
     — Cum adică? întreb iritat de această replică impertinentă.
     — Scarlet a fost o târfă fraieră, a meritat-o din plin. Nimeni nu îi pasă sau îi va păsa de ea. A fost doar o ratată absolută care și-a meritat soarta.
     — Sunteți cei mai cruzi oameni pe care i-am văzut vreodată. Nu v-ați gândit la consecințe?
     — Mă faci să râd, Robocop! spuse Janine cu batjocură. Pentru mine și ceilalți nu există nici o consecință, doar un obiectiv realizat: să ne descotorosim de ea.
   Stau câteva clipe ca să mă calmez. Cât aș vrea să îi strâng de gât, dar nu vreau la închisoare. E destul de rău că cei cinci erau prieteni cu Scarlet doar din interes.
      — Ce legătură aveți cu acest utilizator?
    Le dau tableta cu profilul Pied Piper-ului nostru.
  .  — Ce e cu el? întrebă plictisit Colby.
     — El este criminalul. Ați avut cumva legătură cu el? Sau cumva l-ați plătit ca să îi facă felul!
     — Woah, mai ușor polițistule! exclamă Ashley. Om fi noi oameni răi cum ai spus tu, dar nici animale, noi doar am vrut să o învățăm o lecție!
     — Păi lecția asta a costat-o viața!
     — Nu ne pasă, curcan fără creier, spuse Jason cu tupeu. De ce nu te duci tu să te alături celorlați curcani la dieta cu gogoși.
   Deodată mă reped la Jason și îl izbesc de perete.
      — Faci pe șmecherulbcu mine? Eu te avertizez să nu mai faci asta, altfel mâinile tale de spaghete vor fi unde îți sunt picioarele, ai înțeles?
   Îi dau drumul. Acum toți încep să tremure ca niște curci plouate de speriati ce sunt.
     — Acum nu mai faceți pe șmecherii? Acum că e frică?
    Nu scot nici un cuvânt. I-am cam speriat de-a binelea.
     — Puteți să fiți speriați în continuare. Sunteți arestați pentru complicitate la crimă. O să am grijă ca părinții voștri să afle de ce ați făcut. Aveți dreptul să tăceți.
   Chem întăriri care îi preiau pe cei cinci criminali.
   Păi, mi-am terminat treaba aici. Acum trebuie să o anunț pe Raven.

Raven Moon

   Încă mă aflu în fața secției, așteptând-ul pe David. Am început să mă plictisesc, bateria telefonului a murit, nu este nimeni prin preajmă cu care să socializez, mai bine fac ce fac de obicei: observ.
   
   Cerul albastru al nopții este împodobit cu stele albe, mari  strălucitoare. Vântul rece începe să bată, iar eu îngheț aici. Începe să se întunece și mai rău iar David nu se grăbește, ca de obicei.
    Îl văd pe Douglas venind către mine, oh Dumnezeule, e mai chipeș în întuneric.
      — Hey, Raven.
      — Hey, Douglas, tu nu trebuia să fi la muncă. Tu trebuia să stai până 11:45 PM. Acum este 8:30 PM.
      — Știu, dar m-am învoit pentru o întâlnire.
      — O întâlnire, adică o ședință, sau una romantică?
      — Una romantică, știi, pentru o persoană specială.
  Oh doamne, și eu care mă gândeam că mă va scoate pe mine.
      — Presupun că fata aceea este superbă, deșteaptă, are aceleași chestii în comun ca tine.
     — Mda, tu ești fată aceea.
     — Stai, ce?
     — Știi localul acela de pe Bluering abia deschis?
     — Da?
     — Raven Moon, vrei să vi cu mine la întâlnire?
  " Da, da, da, de un miliard de ori da! Oh calmează-te, Raven, comportă-te natural!"
     — Oh, desigur!
     — Ok, ne vedem pe la 10:00 PM.
     — Cu siguranță voi fi acolo! spun cu un entuziasm ieșit din comun.
  
   Douglas plecă. Chiar nu pot să cred că mă scoate în oraș, mă simt ca și cum aș fi o mică adolescentă care a avut primul ei sărug.
     — Hey, Raven.
  Era David.
     — Ești bine?
     — Da am avut o mică răfuială cu cei cinci, dar sunt bine. Și, mă mai duci acasă sau dorm aici?
     — Te duc, spun eu cu un mic chicot de râs.
     Hmm, se pare că această seară va fi de neuitat.