O crimă aproape perfectă( Wattys2016)

Capitolul 9

David Sheen

   O văd pe Raven cu zâmbetul larg. Ceva s-a întâmplat, pentru că nu am vazut-o pe Raven zâmbind așa. Este genul de puștoaică dură. Se pare că cineva a îndulcit-o nițel, iar eu știu cine. Ar trebui să o întreb, dar nu direct, o abordez mai ușor, chiar nu vreau să mă trezesc bătut măr și aruncat pe stradă.
     — I-am interogat pe tipi, chiar nu aveau nici o remușcare pentru ce i-au făcut bietei fete.
     — Oamenii sunt răi, David. Puțini mai sunt buni și înțelepți. Din păcate Scarlet a stat cu cine nu trebuia.
     — Cât crezi că vor sta în închisoare?
     — Maxim 5 ani, știu, este o pedeapsă blândă. dar sunt minori,  când vor împlini 18 ani, se va rejudeca sentința.

   Stau tăcut câteva minute gândindu-mă dacă să o întreb sau nu...cred că este timpul să o întreb de ce are zâmbetul ăla tâmpit de pe față.
     — Raven, pot să te întreb ceva? Dar te rog, nu mă lovi.
     — Ce este, David?
     — De ce ai zâmbetul ăla larg pe față? De obicei nu zâmbești.
     — Ghici cine m-a invitat la întâlnire?
     — Nu te cred, te-a invitat Douglas?
     — Da, de un infinit de ori da! Mă simt așa de fericită, chiar nu știu să exprim acel sentiment frumos pe care îl am...
     — Woah, mai ușor puștoaico! Cum de ai reușit?
     — M-a invitat pur și simplu, la localul acela abia deschis de pe Bluering.
     — Grozav, Rave. Acum ai șansa să îi spui că îl plaic mai mult decât prieten.
     — Mda, cred că o să îi spun.
   Oh, am ajuns. Cred că este cazul să o șterg de aici.
     — Mersi mult, Raven. Îți rămâne dator vândut.
     — Chiar nu trebuie. Plăcerea este de partea mea, chiar ești un tip de treabă. Noapte bună.
     — Noapte bună, și distracție plăcută la întâlnire!
   Raven plecă. Este prima oară când o văd pe Raven că se deschide așa. Este o fată norocoasă. Tipii ca Douglas se găsesc foarte rar. Sper ca întâlnirea ei să meargă perfect.

Raven Moon

   Ajung acasă, unde alerg ca o disperată către dulapbsă îmi aleg ținuta. Să aleg rochia albastru-safir? Nu, prea închis. Să aleg rochia neagră cu paiete. Nu, nu vreau să arăt că o bilă de disco. Aha, am găsit! Rochia roșie primită de la Avery, cea mai bună prietenă a mea. S-a mutat în Michigan din cauza că și-a pierdut jobul aici. Fac un duș, îmi îmbrac rochia, îmi încalț pantofii negrii și o zbughesc către mașină.

   Hm...strada pare mai liberă ca de obicei, probabil că unii vor să se mai relaxeze după o zi lungă de muncă.
   În câteva minute ajung la acel local indicat de drăguțul de Douglas. Vai de mine, am emoții, chiar vreau să fac o impresie foarte bună. Cred că același lucru gândește și Douglas.
   Localul se numește The Luxe, cred că am auzit de acel local. La cât de ocupată sunt, nici nu am timp să mă uit la televizor.
    În fine, intru în local și mă minunez: Douglas chiar are gusturi, adică totul arată elegant, finețea este mare, totul arată excelent, chiar nu am cuvinte. Douglas, nu știam că ești un om atât de rafinat.
   Confirm rezervarea la recepție și intru în restaurant. Totul arată alb imaculat. Totul arăta ca într-un basm.

    Merg către masă, cu zâmbetul pe buze. Deodată, acel zâmbet dispare și apare un nod mare în gât și incapacitatea de a mă mișca. Dumnezeule, nu cred că îmi face una  ca asta!
    Îl văd pe Douglas sărutându-se cu o brunetă...Nu...nu pot să cred, Douglas, ești un mega-nemernic!
      — Douglas!
   Se întoarce speriat către mine. Tipa nu are nicio reacție. Nesimțită, cine se crede?
      — Raven, scumpo, pot să îți pot explica totul....
      — Ce să îmi explici? Că ai ales să fi cu tipa asta? Ai ales să îți bați joc de mine și de sentimentele mele?
      — Oh, taci odată, se sclifosi tipa.
      — Să nu îndrăznești să comentezi, hoațo de parteneri.
      — Cine vorbea, mai bine îți vezi de treaba ta puștoaico, apropo, nu ai vrea să pleci, noi avem treabă aici, dacă, înțelegi tu!
   Deodată mă reped la nesimțită aia și o strâng de gât.
     — Ai grijă cu cine vorbești așa, nu vreau să fac ceva super regretabil, așa că fi atentă!
   O arunc pe jos.
     — Ești nebună!
     — Iar tu o târfuliță, acum dispari din fața ochilor mei. Dispari!
   Tipa plecă iritata de situație. Douglas încă are față lui de vinovat idiot.
     — Raven...
     — Nici să nu mă strigi pe nume, nemernicule!
    Îi dau o palmă usturătoare, apoi plec cu lacrimi în ochi către mașină. Nemernicul alerga după mine.
     — Te rog, te implor, lasă-mă să îți explic...
     — Știi Douglas, te credeam un mare gentelman, acum ești doar un bou!
  
   Apăs pe accelerație și plec departe de tot. Nu mă pot opri din plâns, nemernicul și-a bătut joc de mine, s-a jucat cu sentimentele mele, mă simt folosită, aruncată ca o cârpă. Lacrimi fierbinți curg pe obrajii mei. Încerc să mă opresc, dar aceleași imagini dezgustătoare și revoltătoare mi se derulează în minte.
   Ajung la locuința lui David, chiar nu vreau să fiu singură noaptea asta, mă simt vulnerabilă, instabilă.
   Sun la sonerie. Încerc să îmi potolesc lacrimile, dar acestea revin. Haide David, te rog, răspunde.
   David deschide ușa, arată speriat.
     — Dumnezeule, Raven. Ce ți s-a întâmplat?
     — Douglas...o tipă brunetă...tâmpitul...
    — Ce? Nenorocitul! Cum îndrăznește. Raven, te pot ajuta cu ceva?
     — Pot să stau la tine în noaptea asta? Mă simt prea distrusă ca să stau de una singură.
    — Sigur, Raven...intră.