O crimă aproape perfectă( Wattys2016)

Capitolul 4

Raven Moon

      După ce David îmi explică totul, am pregătit tot echipajul pentru investigarea Portului Shore.
   — David, ești sigur de asta?
   — Sută la sută, Raven.
       Urcăm cu toții în mașinile de poliție și pornim la drum. Numai sirenele de poliție acoperă tot mediul înconjurător. În cele din urmă, îl iau pr David la întrebări:
   — David, Kallie a spus că Scarlet a dat mesaj că e la verișorul ei?
   — Da.
   — Dar telefonul ei a fost găsit în pădure.
   — Așa e. Cineva i-a falsificat telefonul printr-o aplicație de spoofing.
   
   Deodată ne oprim brusc, semn că am ajuns la destinație. Portul Shore, este cel de-al doilea mare port din Chicago, din această pricină căutările vor lua un pic mai mult decât mă așteptam.
    — Ok, lume, strigă David. Ne organizăm in felul următor: Scafandrii vor căuta dacă victima se află sub apă, iar trupa terestra fiind în număr de douăzeci de inși, vom face în felul următor: cinci în partea de Sud, cinci în partea de Nord, cinci în partea de Vest, iar restul în partea de Est. Ați înteles?
   Toată împrejurarea a fost acoperă de un "Da, să trăiti!" hotărat, apoi toată lumea trece la treabă. Chiar nu mă așteptam ca David să se poarte ca un lider, pare atât de...responsabil. Mă face să mă simt mândra, dar și un pic invidioasă...acum par că sunt plină de mine...oh, las-o baltă, avem o viață de salvat.
  
    Căutarile noastre ne iau câteva ore lungi și grele, exact cum am prezis. E de negăsit, am căutat și am verificat dacă nu am omis ceva...nimic.
    — Eu sper ca cei doi să nu ne fii mințit.
    — Nu au mințit, Raven. Cei doi erau împietriți când le-am spus că am găsit rochia și telefonul...
    — David, fata asta este de negăsit! Parcă ar fii intrat în pământ!
    — David, Raven! ne strigă Dawson. Veniți aici, chiar acum!
   Se pare că ceva s-a întâmplat. Mergem către docuri, iar o mașină utilitară ridică un automobil argintiu, un fel de Porshe, presupun.

   Mașina este adusă la suprafață,unde noi încercăm să forțăm toate usile mașinii, tot ce gasim sunt pete mari de sânge...defapt toată masina este acoperită de sânge. Forțăm și portbagajul, exact cum am bănuit, este chiar Scarlet, aproape desfigurată, total dezbrăcată...a murit în chinuri.
   Cei de la criminalistică preiau trupul neînsuflețit al victimei și mașina suspectului, iar noi încercăm să pic de acord:
  — David, tu o să mergi să le comiunici puștilor vestea, eu și cu Dawson mergem către familia ei.
   — S-a facut, Raven, spuse David cu un ton nostalgic.
   Apoi fiecare plecăm unde am stabilit.

   Păi, am găsit-o pe Scarlet. Acum rămâne să găsim ucigașul. Partea proastă rămâne transmiterea condoleanțelor mele familiei.

   David Sheen

   O să fie cam greu, dar trebuie să le spun copiilor. Hey, și eu am suflet, chiar dacă sunt un tip dur.
   Mă îndrept către camera de interogări cu pași lenți și apăsați, până mă trezesc în fața ușii.
Pun mâna pe clanță, ezit câteva secunde, apoi intru. Cei doi se uitau la mine îngrijorați, văzându-mi fața mea întunecată de tristețe.
    — E totul în regulă, Domnul detectiv? mă întreabă fata cu vocea tremurândă.
   — Copii, am găsit-o pe Scarlet...
   — Unde e? întreabă băiatul.
   — Îmi...îmi pare rău...Scarlet e la morgă, așteptăm rezultatul autopsiei.
   — Ce? strigă fata disperată. Nu...nu cred...nu prietena mea...
    — Îmi pare rău, sincere condoleanțe.
   — Nu! Oh, Scarlet, ce am făcut? strigă fata cu lacrimi în ochi.
     Apoi fata începe să plângă în hohote .
   — Gata, Kallie, liniștește-te, o consolează băiatul strângând-o pe Kallie în brațe.
      Câteva clipe de plânsete și scâncete, apoi băiatul încearcă să vorbească printre hohotele de plâns:
    — Domnule, vă rog! Prindeti-l pe psihopat!
    — Nu vrem ca și altcineva să treacă prin ce a trecut biata Scarlet! continuă Kallie.
   — O să facem tot ce ne stă în puteri. Haideți copii, trebuie să mergeți acasă!
    
     Apoi ies din cameră de interogări. Mamă, se aude mai rău ca iadul. Bieții copii, sper să treacă peste acest necaz. Hmm...mă întreb dacă Raven se descurcă mai bine.

  Raven Moon

   Cu pași lenți și mărunți merg către casă familiei Rose. O parte din mine îmi spune :" Raven, nu cred că ar trebui să le spui familiei despre asta! Gândește-te cât de distruși vor fi." Dar cealaltă parte a mea îmi spune: "Raven, ești o detectivă, trebuie să le spui, fie că e de bine sau de rău.". Am decis să aleg părticică aia din mine mai corectă, așa că o să le spun.
  
    Mă aflu exact în fața ușii, apăs soneria melodioasă a casei, iar părinții ei îmi ies în cale.
  Mamă era slabă, cu un păr castaniu lăsat pe spate și cu un halat albastru.
  Tatăl era gras, cu un început de chelie, era îmbrăcat cu un maieu pătat și pantaloni scurți în dungi.
    — Bună ziua, detectiv Moon, mă ocup cu cazul dispariției fiicei voastre...
   — Da! strigă mama. Ați găsit-o?
   Fac o pauză timp de un minut, apoi le spun cura veste:
   — Îmi pare rău, sincerele mele condoleanțe.
   — Nu...n...nu se poate, spuse mama cu o expresie socata, ca și cum ar fi văzut o stafie.
   — Peste trei zile vom afla cauza decesului.
    Deodată mama a căzut lângă ușă și a început să plângă așa de rau încăt trecătorii se uitau la noi, întrebându-se ce am pățit. Tatăl o îmbrățișează, unde începe să plângă și el. Surprind un moment când tatăl scoate un sunet, parcă ar râde...nu, ar fi sadic ca un părinte să se bucure de moartea unui copil.

  În fine, mă întorc către mașină, unde merg către secție, tare sunt curioasă cum s-au descurcat David.
    Câteva minute de condus și ajung la secție, unde dai nas în nas cu David.
    — Cum ți-a mers,Raven?
    — A fost mai rău ca iadul...
    — Hey, nu îmi fură vorba!
    — Să înțeleg că și copii au fost grav afectați de veste.
    — Mda.
    — Hey, cred că o să ți se pară ciudat dar, parcă tatăl când a auzit vestea, parcă am auzit un chicot de râs.
   — Hai, Raven, tatăl, suspect de crimă? Ce părinte și-ar ucide propriul copil? În plus, nu are față de criminal...nu are cum...ți se pare.
  — Ok, m-ai convins. Abia aștept să sosească rezultatele de la autopsie!