O crimă aproape perfectă( Wattys2016)

Capitolul 10

David Sheen

   Nu am vazut-o pe Raven așa de rănită. Mi se rupe sufletul să o văd așa, cu ochii roșii, voce răgușită, pur și simplu îmi vine să îl strâng de gât pe nevăstuică de Douglas.
    Ne așezăm pe canapea, iar Raven îmi povestește detaliat tot ce s-a întâmplat .
      — David, îmi pare rău că n-am năpustit așa, mă simt într-un fel slăbită și...
      — Nu face nimic, dragă Raven. Douglas este un mare infect, a profitat de sentimentele tale...îh, îmi vine să îl bat măr!
       — Poți să faci asta? spuse încercând să glumească.
       — Nu știu, îmi trebuie mandat.
    Ne punem amândoi pe un râs tâmpit. Mă bucur că o pot ajuta, vreau să fie bine.
      — David, îți mulțumesc că ești alături de mine.
      — Orice pentru colega mea.
   Se așeză cu capul pe pieptul meu. O să am grijă să se simtă bine, o să am grijă ca fiecare picătură de lacrimă să fie ștearsă și să nu fie prelinsă pe obrajii ei roșiatici ca bujorul.
 
    A adormit. O așez ușor pe canapea și plec departe ca să nu o deranjez. Chiar sper să își revină. Raven este o fată de treabă, deșteaptă, are și momente când o face pe șefa, dar îmi place că este o tipă dură. Oare să fi dezvoltat niște sentimente față de Raven? S-ar putea, mă întreb dacă și ea. În fine, sper să fie mai bine a doua zi.

Raven Moon

   Mă trezesc buimacă. Parcă nu mă mai simt așa de rău că aseară. Să îți fie învățătură de minte, Raven Moon. Nu te mai îndrăgosti de tipi populari ca Dougla, altfel pățești să ți se frângă inima în milioane de bucățele.
    Că veni vorba de bucățele, numai eu simt mirosul de bucățele de șuncă?  Stai puțin, unde este David?

      — David...
      — Sunt în bucătărie, vino!
    Mă conformez și intru în bucătărie. Wow, mi se pare mie, sau îl văd pe David gătind?
      — Neața Raven! Ai venit la timp pentru micul de jun, ia loc!
   Mă așez. Miroase dumnezeiește, chiar nu știam că David este băgat în treaba cu gătitul. Eu nu sunt prea talentată în bucătărie, de aceea îmi comand des mâncare chinezească.
     — Avem în meniu omletă cu legume à là France, cu salată de roșii și ceapă, iar ca băutură suc de portocale, spuse David cu o voce caraghioasă. Dorește domnița să mănânce?
   Dau din cap în semn de Da în timp ce hohotele de râs ies din gura mea.
      — David, ai vrea să mi te alături?
      — Sigur, dacă dorești.
   Se așeză lângă mine.
      — Hei, nu vrei să îmi dai o notă meniului?
   Gust din omleta și salata lui...wow, au un gust divin, chiar mă uimește acest lucru, David știe să gătească.
      — David, de când ești așa un bun bucătar?
      — De când m-am lăsat de droguri.
      — Bravo, sunt mândră de tine...nu o să mă droghezi, corect?
      — Raven, dacă aș fi încercat să te droghez, tu ai fi chemat poliția demult, spuse cu râsul lui specific.
     — Da, are logică ce spui.
     — David, chiar îmi pare rău...
     — Pentru ce, Raven?
     — Te-am subestimat, te credeam un băiat de neîncredere, mai mult un...
     — Un vagabond?
     — Păi, da...chiar îmi pare rău.
     — Hei, este în regulă, și eu aș fi zis la fel dacă eram în locul tău.
  
   După ce termin micul dejun, intenționez să merg acasă și să mă pregătesc pentru muncă.
     — Hei, să nu îți uiți sacoul.
     — Oh, mersi David.
   Mă îndrept către ieșire. Ezit un pic, apoi mă întorc către David:
     — David?
     — Da?
     — Uhm... mulțumesc... mulțumesc pentru tot, pentru că ai avut grijă de mine.
     — Cu plăcere, Raven. Asta fac prietenii, și tu ai face la fel pentru mine.
   Îi zâmbesc și mă îndrept către mașină.
      — Hey, să mai treci pe aici!
      — Să fi sigur!
   Intru în mașină și o pornesc către casă. Așa îmi trebuie când am sentimente față de astfel de oameni.
   Acum gata! Avem un caz de rezolvat.

Hey guys, scuze că acest capitol este scurt, următorul va fi mai lung.
Bye!