Smarty Pants

Capitolul 4 - Nu totul merge asa cum vreau...

Imi cer miiii si miii de scuze :((:(( nu am avut internet 2 zile! A fost un chin! Am fost asa de suparata incat nu am putut sa scriu mai nimic, tot ce imi venea in minte era doarte trist si dezolant, capitolul asta nu este inca terminat dar il las doar atat, nu l-am mai verificat ca sa corectez greselile asa ca imi cer scuze de pe acum pentru ele :D

Doamne ce bine e sa ai internet, cred ca o sa scriu ceva, poate un capitol in care Andie ramane fara internet....cred ca face crize, dar oricum imi cer scuze din nou pentru intarziere! :D

Capitolul 4 - Nu totul merge asa cum vreau...

Ok, incredibil, numai mie mi se poate intampla asa ceva. Suntem aici doar de 2 zile si deja nu imi place locul asta, nu ca mi-ar fi placut dinainte sa vin aici, din primul minut am urat locul asta, imi e dor de vechiul meu cartier!

-Ooo Andie ai venit, fa cunostinta cu Dylan. Imi zice mama care tocmai asezase pe masuta de cafea un platou cu prajituri...de unde avem prajituri? Kevin sta in fotoliul de o culoare cafenie foarte deschisa cu o expresie plictisita pe fata, nu prea cred ca sunt cine stie ce subiecte de discutie, nu-i asa? Tipul pe nume Dylan sta in canapeaua de aceeasi culoare cu fotoliul, se pare ca se uita spre vitrina cu bibelouri.

-Aveti o colectie impresionanta de bibelouri, doamna Jensen, ok va dau trei incercari sa ghiciti cine a zis asta.

-Serios, chiar crezi asta? Se pare ca deja a castigat-o pe mama cu acel comentariu de spre bibelouri.

 -Da, cel cu pastorita imi place cel mai mult!

Serios? Tipul asta e pe bune? Chiar ii plac chestiile alea? Nu, nu cred, sigur se prosteste, vrea doar sa fie politicos....sau as zice ca e mai mult lingusitor decat politicos, iar mama ii cade direct in plasa, nu mama, nu! Ai grija!

Mai fac cativa pasi in sufragerie, pe parchetul lustruit recent, si eu am ajutat la curatenia in casa, da? Sa nu ziceti ca o las pe mama sa faca toata treaba...desi a trebuit sa ma mituiasca putin. 

Dylan se ridica in picioare si se apropie de mine sa ma salute. Tipul asta nu are limite, pe bune, nu i-a ajuns un papuc de lemn in cap? Bine, dar nu conteaza, ma voi comporta exemplar si nu voi face o scena in fata mamei, care se astepta ca eu sa ma port frumos.

-Ce cauti tu aici? Urlu eu la el....as fi putut sa fac mai rau, pe bune!

-Pai, am venit aici pentru ca am fost invitat de-

-De ce aici? De ce tu? Mama, ce cauta el aici? Nu e chiar asa de rau precum pare, serios! Nu sunt atat de nebuna.

-Andie, poarta-te frumos, Dylan este un oaspete. Imi spune mama, ridicandu-se de pe canapea si venind spre mine cu o expresie serioasa pe fata ei.

-Da descreierato, poarta-te frumos asa ca mine, haha!

 -Tu sa taci, ca altfel iti cos buzele! Tip la nesuferitul de Kevin, care tocmai acum s-a gasit sa comenteze si eww, cine ar vrea sa fie ca el?

 -Andie! Asa se vorbeste in fata unui oaspete?

Nu mama, nu asa se vorbeste in fata unui oaspete, stiu cum sa vorbesc si cum sa ma port in fata unuia, dar sa zicem ca am ales sa consider ca aceasta persoana din sufrageria noii case a micii mele familii nu este un oaspete, e bine? Mie mi se pare foarte bine!

-Nu este nimic, eu imi cer scuze, cred ca esti inca suparata din cauza accidentului de mai devreme, imi zice Dylan uitandu-se la mine zambind, crede ca inca sunt suparata? Suparata e cam putin si a crede acest lucru este improbabil, ar trebui sa stie, sa fie sigur ca nu sunt doar suparata din cauza acelui lucru pe care el il numeste 'accident'.

 Si pe cine crede ca pacaleste cu fatada asta de baiat bine crescut....ei bine pe mama sigur a reusit.

-Nu ar trebui sa-ti ceri scuze, a fost pana la urma doar un accident, Andie ar trebui sa-si ceara scuze, nu a fost deloc politicoasa.