Smarty Pants

Capitolul 7 - Nu ma pierd eu in biblioteca!

In poza: Andie :)

Capitolul 7 - Nu ma pierd eu in biblioteca!

Dupa ce am petrecut intreaga pauza incercand sa o conving pe Lilly ca rozul nu e culoarea mea preferata si ca nu port lentile de contact, sunt la cantina si incerc sa imi dau seama daca ce se afla la mine in farfurie este un animal mort in urma unui accident rutier sau nu.

Toti stateau in grupuri la mese si discutau ultima barfa 'Adica ati auzit ce a facut Jenny aseara?' patetic! Oamenii astia nu au viata proprie.

Din cate am aflat de la Lilly, cantina este locul unde se fac strategiile, unde toti sunt impartiti in triburi si se bat pe teritoriile din jungla care este bineinteles cantina, de parca nu era deja evident, toti elevii populari sunt la masa de langa fereastra care da in gradina liceului, la masa aia se afla si Sebastian, se tot uita in directia asta, nu vreau sa am de a face cu un hartuitor inca din prima zi de scoala!

-Si ieri cainele meu a sarit pe Sebaseb si i-a rupt jacheta, trebuia sa ii vezi fata! A fost atat de hilar! Imi spune Lilly batand cu pumnul in masa nemaiputand de ras.

-Sebaseb? O intreb eu nedumerita.

-Da, nu stiam cum sa il poreclesc pe raul ala, nu este foarte bine nu? Adica suna ca o insulta?

-Nu prea...

-Off, stiam eu ca nu trebuie sa ascult de Rony!

-Rony?

-Cainele meu.

Caine? Ei bine e caine, dar totusi putea sa se gandeasca la o porecla mai buna, undeva idiot, tembel sau hartuitor nebun needucat cred ca ar fi mers mai bine...ok, ok, de data asta recunosc, am exagerat, dar plin de el merge de minune!

-Deci el a venit cu porecla asta care nu pare o insulta la adresa domnului Milly sau care i-o fi numele...

-E o ea, da si numele lui e Sebastian Miller, imi zice ea invartind lingura in aer chiar in dreptul nasului meu.

-Okaaay ai grija cu aia, nu o mai invarti in fata mea.

-Oops, scuze.

Da, mi-a pierit pofta de mancare imediat cum am vazut ce e in farfurie, dar va spun ca habar nu am ce este si nici nu vreau sa stiu ce ingrediente au folosit, doamna de la cantina, pare foarte dubioasa, mai ales boneta aia, ii sta stramb pe cap! Imping tava in mijlocul mesei si aleg sa ma uit la fetele oamenilor plictisiti sau mult prea entuziasmati de discursul de bun venit care se va tine la sfarsitul zilei pe terenul de fotbal din spatele scolii.

Nici Lilly nu este multumita cu mancarea, injunghie jeleul ala cu lingura de 3 minute deja si incepe sa fie enervant, chiar cand vreau sa deschid gura sa ii zic sa inceteze cu jeleul ala, vederea imi este oprita de 2 maini care imi acopereau ochii.

-Ghici cine? Imi sopteste, respiratia lui gadilandu-mi urechea dreapta.

-Termina cu copilariile Dylan, stiu ca esti tu! Ii zic eu suparata, incerc sa ii inlatur mainile, simt deja cum imi ard obrajii, de furie nu de altceva, da?

-Aaa, nup aaa nu e Dylan, nu stiu de acest Dylan de care vorbesti tu.

-Gata, inceteaza!

-Bine, bine, strica-mi toata distractia! Imi zice el, exagerand tonul vocii astfel incat sa para suparat si cu o fata extrem de adorabila, gaaah, termina Andie! Nu iti pierde capul! Se aseaza langa mine, o saluta pe Lilly si imi ia sticla de suc din fata pe care o desface si bea din ea.