Smarty Pants

Capitolul 23 - In padure partea a II-a (Andy)

Asa, capitolul 23, din punctul de vedere al lui Andy, stati linistiti, nu am terminat inca, mai am epilogul iar apoi extraurile ;) Nu am mai stat sa il mai citesc dupa ce l-am terminat, asa ca nu l-am mai corectat, plus ca office-ul meu ma uraste :)) Enjoy!

Capitolul 23 - In padure partea a II-a (Andy)

-O idee minunata! exclama Dylan, hai sa mergem Andy!

-Staaaai, de ce alergam?

-Ooo, da scuze, m-am lasat dus de val, imi spune Dylan frecandu-si ceafa.

-Ce val, suntem intr-o padure inghetata! Cu brazi si gandaci! Eu nu vad alta apa in afara de cea in stare solida! Gheata si zapada nu fac valuri! ii spun suparata incrucisandu-mi mainile.

Am obosit de atata alergat! Stiu ca nu am alergat mai mult de zece secunde dar tot am alergat, sau mai bine zis am fost tarata! Mi-e frig, am inghetat, ma dor picioarele, nu vad nimic, aproape am cazut cu nasul in zapada din cauza lui Dylan si am mentionat cumva ca am inghetat?! Ooo, da stati departe, sunt furioasa! Ce avea Lilly in cap cand s-a trezit sa fuga! Evident nuci si alune? De ce tocmai am comparat creierul lui Lilly cu asemenea produse alimentare ce fac parte din dieta alimentara a unor rozatoare, mai precis dieta veveritelor...tocmai am comparat-o pe Lilly cu o veverita? Sau poate ca mi-e foame? Adica, nu am mancat nimic mai toata ziua.

-Uhm, Andy?

-Ce e?

-Ai auzit asta? ma intreba Dylan oprindu-se din drum si uitandu-se speriat in jurul sau.

-Ce sa aud?

-Am auzit ceva.

Ma uit si eu in jurul meu, desi nu prea ma ajuta, pentru ca nu vad aproape nimic cand si eu aud ceva, un fel de marait suparat, un sunet ciudat care vine de foarte aproape, chiar foarte aproape... Ooo, e doar stomacul meu.

-Ala era doar stomacul tau?

-Nu, era doar un Sasquatch flamand ce vrea sa ne manance si sa se scobeasca intre dinti cu oasele noastre, normal ca era stomacul meu, ce altceva ar fi putut sa fie?!

-Sasquatch?

-Nu, stomacul meu? Mi-e foame? Duh!

-N-nu, adica c-chiar e S-sasquatch!! striga aratandu-mi cu degetul undeva in spatele meu.

-Nu mai spune prostii, nu exista Sasquatch! il anunt asezandu-mi mainile in sold.

-At-atunci ce e a-aia din spatele tau? ma intreaba speriat tremurand din toate incheieturile.

Ma hotarasc sa ii fac pe plac si ma intorc sa ii demonstrez ca nu e nimic acolo, pentru ca nu exista o creatura monstroasa, plina de blana cu colti si gheara ca cea la care ma uit acum.

-Aaaaah! Sasquatch!

-Nu e un Sasquatch, e doar un urs natang! urlu eu la el incercand sa ii dezlipesc bratele din jurul gatului meu cand aud ursul maraind desi era destul de departe, ma simteam de parca imi sufla vicios in ureche, nu... stai! Ala e doar Dylan.

-Acum e un moment potrivit pentru a deveni o persoana disparuta sau sa am parte de o moarte subita, zic eu oftand din greu, minunat, o seara perfecta! Singurul care lipseste acum ar fi Kevin! De fapt, cred ca ar fi fost mai bine daca cretinul meu de frate era aici, l-as fi aruncat pe el in fata ursului, si nici nu ar trebui sa imi fac griji pentru sanatatea lui, ursul l-ar scuipa inapoi la felul cum ii miros sosetele. Mai multe griji mi-as face pentru urs.

-Roaaar!

Bine, nu e un moment potrivit sa ma gandesc la modalitati de a scapa de fratele meu.

-Deci ce facem acum? ma intreaba Dylan.