Ce-i în neregulă cu vecinul ?

Capitolul 2

Brațele o dureau şi simțea cum încep să i se închidă ochii. Și totuși, mai avea doar zece pagini și termina de citit acea carte. Nu ar fi crezut vreodată că va putea fi atrasă de o carte veche și cu atât mai puțin că o va termina în două zile. Ce-i drept în tot acest timp doar a citit și a mâncat ceea ce nu o deranja câtuși de puțin deoarece iubea sa citească

Îi era somn deși dormise destul de mult, dar căldură copleșitoare și mișcările legănate ale balansoarului îi  provocau o stare de somnolență. Într-un final adormi cu carte în mână și pe balansoarul de pe terasă, ce continua să se legene lent.

Se târa leneș pe trotuar, înjurând în gând căldura infernala de care suferea. Ar fi mers dezbrăcat pe strada de ar fi putut, dar dupa bunicuțele ''de treaba'' ar fi mers sa îl pârască la bunica lui și nu vroia sa o supere. Ajuns în dreptul porții o deschise și parfumul de flori al curții îl învălui. Păși pe aleea pietruită uitându-se după vecina sa care, chiar dacă era bătrână avea un suflet foarte tânăr și plin de viață. Cam prea mult chef de viață uneori.

-Doamna H? Sunteți aici?

Din moment ce nu îi răspunse se aventura și mai departe pe teritoriul numit și Hortensia land. Se pregăti sa strige ceva mai tare dar atenția îi fu atrasă de imaginea unei fete ce era întinsă în balansoarul de pe terasa. Acesta se apropie rapid de ea și o analiză din cap până în piciore. Parul lung de un brunet strălucitor îi cădea în toate direcțiile, răvășit asemănându-se mai de grabă cu un cuib de ciori în plină extindere. Era micuță atât ca înălțime cât și ca aspect și avea o piele albă, atât de albă încât se întreba dacă mai era în viață. Spera totuși ca aceasta încă să respire. Planurile sale nu viitor nu includeau încă închisoare și crimele.

Se lasă încet pe vine ajungând la același nivel cu fața ei, respirația ușoară și calda lovindu-se delicat de fata lui. Bun, tipa era în viață iar el nu mergea la închisoare. Toate bune și frumoase. Și chiar daca putea sa plece mai departe în căutarea doamnei H nu proceda astfel. Sa zicem ca nu era tocmai genul de băiat care sa te lase pur și simplu în pace.

-Trezeşte-te! Îi spuse acesta suav cu o voce ce ieșise mai răgușită decât și-ar fi dorit, aproape de ureche așteptând să vadă ce se întâmplă.

Tânără se strâmbă și începu să mormăie ceva pe o limbă știută doar de ea, apoi rămase la fel de nemișcată răsuflând ușor.

-O haide, exclamă acesta! Bine. Nu vroiam să fac asta dar se pare ca va trebui sa recurgem la varianta mai dură, spuse în timp ce un zambet îi înflorire în colțul gurii.

Se apropie din nou de urechea fetei și ,adunadu-şi forță interioara pentru a nu pufni în râs, strigă în ureche fetei ridicându-se apoi în picioare

Pleoapele îi se deschise Ra brusc lăsând la iveală pereche de smaralde vezi ce priveau speriați în jur căutând sursa zgomotului.

O clipă îl privi în ochi, apoi printre buzele-i cărnoase și ușor uscate îi scăpa un strigat speriat, și prinzând cartea pe care o avea lângă o aruncă în băiat folosind întreaga forță de care dispunea aceasta.

Doua clipe mai târziu cartea lovi cu zgomot podeau de lemn a terasei. El, speriat de rapiditatea ei, se împiedică încercând sa evite cartea, care și așa îl lovise și pentru aș atenua căderea se prinse de marginea balansoarului, Ronie căzând peste acesta.

Acum simțea durerea zvâcnindu-i în cotul pe care și-l julise, iar faptul că acel idiot se amuza pe seama ei nu o făcea să se simtă mai bine. Și nici nu avea cum sa se simt mai bine. Sa te trezești cu un necunoscut care îți țipă sa lași semnu deși tu nu vrei nu era mai mult ca sigur cel mai bun mod de a te trezi.