Ce-i în neregulă cu vecinul ?

Capitolul 5

Sa își târască picioarele goale pe parchetul rece, în acea dimineață răcoroasă era cel mai minunat lucru pe care Ronie îl simțise în viața ei. Se trezise mult prea devreme în acea dimineață de vară, iar cele câteva ore de somn, șase la număr, îi oferiseră destulă energie cât sa nu mai poată sta în pat. Așa că se duse după un pahar de apă la bucătărie unde gasi pe frigider un bilet de la bunica ei, care plecase la cumpărături, aducându-i aminte de rochia pe care trebuia să și-o găsească.

Bunica ei îi povestise ceva de o nuntă la care trebuiau să meargă, însă totul era încă în ceață. Nu își amintea decât că și Tobias avea sa vină, împreună cu bunicii lui. Iar până în acel moment nu se obosise să își caute rochie, uitând cu desăvârșire că nunta era următoarea zi.

Căscă obosită și după ce dădu pe gât apa rece se întoarse în dormitor, găsind patul răvășit în ultimul hal. Dar cum îi stătea în fire nu mișcă nicinun fir de praf din acesta, și ocolind ieși pe balcon cu tot cu caietul de schițe. Se așeză pe fotoliul vechi, impresurat de mirosul florilor cu gândul să deseneze ceva, însă sfârși prin a privi la celelalte desene. Caietul începea cu câteva desene făcute la școală, la sfârșitul anului. Avea câteva chiar și cu cea mai bună prietenă, Acacia care zâmbea cu gura până la urechi. Nu vorbise foarte mult cu aceasta de când plecase din Chicago, plănuind să o sune mai târziu în acea zi.

După acestea erau cele pe care le facuse pe drum spre Lakewood și cu împrejurimile. Însă ultimele erau în mare parte cu Tobias, la început i se părea ciudat faptul că îl desena, dar cu timpul devenise una dintre inspirațiil sale. Ultimul era o reinterpretare a unei poze cu ei doi, de când ieșiseră în parc. Își luă creioanele și restul instrumentelor, și începu să deseneze altceva, ceva ce nu avea legătura cu Tobias. Era portretul bunicilor ei, o imagine când bunicul ei încă trăia și pe care plănuia să i-o dăruiască doamnei Hunter de ziua acesteia, cam peste doua săptămâni.

După câteva minute sunetul unei uși glisante se auzi din spatele ei întorcând capul din reflex. Nu era nimeni altul decât Tobias, dragul ei vecin care, aparent, nu dormea cu tricoul pe el. Cu părul răvășit, privirea somnoroasă și panalonii negrii de trening lui Ronie îi părea chiar mai adorabil decât de obicei, chiar atrăgător. Căscă și se apropie de marginea baconului, sprijinindu-se de bara metalica ce ii desparțea.

- Neața, draga mea vecină!

- Neața și ție, Tobi!

Băiatul o privi cu o mutră încruntată care îi aduse fetei un zâmbet pe buzele roșiatice.

- Ți-am mai zis că nu îmi place Tobi. Sună ca numele unui băiat grăsuț de clasa a patra.

- Știu, zâmbi ea, de asta o și fac.

- Cum merge ziua ta? întrebă el trecând în balconul ei și așezându-se pe scaunul de lângă ea.

- Destul de bine. Ce am mai vorbit noi despre statul dezbrăcat?

- Că o să răcesc. Și ce ai vrea să port când dorm? O rochie? se scandaliză el.

- O rochie ar fi drăguță, murmură ea încet lăsând o pauza destul de lungă. O, la naiba!

- Ce-i? Ți s-a rupt o unghie?

- Nu! Mâine e nunta aia și eu nu am ce să port! Hai cu mine!

Tobias simți nevoia să întrebe unde se îndreptau, dar Ronie îl trase repede după ea. Ieșiră din dormitor și urcară cele câteva trepte din capătul holului ce duceau spre mansardă, de ai cărei existență Tobias nu avusese vreo idee.

Ușa se deschise cu un scârțâit prelung și stârni fire subțiri de praf. Înautru era curat, majoritatea lucrurilor fiind așezate în cutii de carton, bine organizate. Pe unul dintre pereti se afla un dulap imens, cam cât acesta, iar în mijloc tronau doua scaune, o masă joasă și un paravan ca în filmele de epocă.