Ce-i în neregulă cu vecinul ?

Capitolul 4

Agită continuu borcanul plin cu apă si felii de caise pentru a topi zahărul din acesta. Bunica ei pregătea tot timpul compoturi delicioase, iar lui Ronie îi făcea mereu plăcere să o ajute. Plouase, o ploaie rapidă de vară care udase tot orașul însa, după doar careva ore, deja nu se mai simțea. Soarele se apropia de apus aruncând ultimele raze fierbinți ce uscau tot, iar de la radio se auzea zumzetul rătăcit al unei melodii cunoscute.

— Gata buni, strigă ea spre bătrâna aflată în bucătarie.

— Poți să faci ce vrei, nu mai am treabă cu tine, îi răspunse aceasta.

După ce termină de scuturat toate borcanele se retrase la umbră pe balansoar, și luându-si caietul de schite se apucă să traseze în linii subțiri un colț din gradină. Stătea aplecată deasupra caietului fiind concentrată asupra acestuia, încât nu simți că soarele deja apunea în spatele dealurilor pline de păduri verzi.

— Hei! Ăla sunt eu?întrebă băiatul ducând degetul pe foaia desenată.

Ronie ramăse blocată, atât de faptul că Tobias apăruse de nicăieri în spatele ei, cât și de faptul că văzuse desenul. În fond nici ea nu știa cum chipul său apăruse lângă schița cu flori. Parcă mâna ei desenase singură int tot acest timp.

— Ăă, da, cred că tu ești, murmură ea în cele din urma.

Tobias zambi și sări peste spătarul balansoarului, spijinindu-și capul de umarul ei ca o pisică blegă cu ochii albaștri. Îi luă caietul din mâna și îl apropie de ochi pentru al privi în detaliu, fiind surprins de asemănarea aproape perfectă dintre el și desen. Între timp Ronie îi puse mâna în cap ciufulindu-l ca pe o mâță.

— Alo! Nu la păr! mârâi el iritat.

— Foarte masculin Tobias!

— Să știi, îi zâmbi el. Dar să știi că te pricepi la desenat. Adica mi-ai surprins bine fața, se umflă acesta în pene.

— Da, fața aia de prost pe care o ai, râse ea. Cărui fapt datorez această vizită?

Urmă un moment de liniște în care băiatul făcu o fată de gânditor, frecându-și bărbia. Din acesta Ronie nu prea știa ce să înteleagă însă, probabil că vor ieși cu prietenii lui, ca în ultimele seri. Se integrase bine în grup acestuia sti toți erau de treabă, așa că pe ea nu o deranja să iasă împreună.

— Da, deci mergem la picnic, spuse el în cele din urmă și se ridică.

— Vin și restul? întrebă ea,stând încă pe balansoar.

— Unde? pronunță el confuz.

— La picnic, mâine.

— Aa! Nu, doar noi doi. Și nu mergem mâine. Plecăm chiar acum!

Ronie îl privi mai confuză ca niciodată. Cum adică mergeau la picnic acum, noaptea? Ce era în neregulă cu băiatul acesta?

— Hai, nu mai face fața aia. Te asigur că o sa fie interesant.

— Bine, acceptă ea, vreau să văd cu ce o să mă uimești. Dar stai puțin, îl opri ea pe loc.

O sclipire se ivi în ochii săi albaștrii că cerul de vară sub care stăteau, iar zâmbetul îi înfori fermecător pe buze.

Ronie dispăru imediat pe ușa ce ducea în casă. Trecu întâi pe la bucătarie, unde bunica ei citea dintr-un carnețel în care își avea notate diferite rețete.

— Ai mâncat vreodată pește umplut la tavă, făcut de mine? întrebă bătrâna când Ronie se ivi în bucătarie.

— Nu, nu cred, de ce?