Ce-i în neregulă cu vecinul ?

Capitolul 8

După cele câteva zile ploioase căldura înăbușitoare se întorsese să îi chinuie existența șatenei. Razele leneșe ale soarelui îi mângâiau pielea dezgolită de constumul de baie, iar Rasha ațipise lângă ea. Era ceva destul de obisnuit pentru ea, Rasha își dormea jumatate din exitență și apoi se plângea că nu are o viață a ei.

Acum Ronie înțelegea de ce pisicilor le place să toarcă, cu soarele deasupra și ascultând muzica lui Ed Sheeran la căști și ea ar fi tors. Îl iubea pe Ed, era un geniu în carne și oase. Ar fi pariat toți banii pe care îi avea în buzunar ca vocea lui era cea a unui înger din corul de îngeri. Brusc, cea mai mare revelație a ei de până acum o dete pe spate. Era clar ca ziua, trebuia să îl pună pe Tobias să cânte piesele lui Ed. Oare exista ceva mai genial ca asta? Posibil să nu existe. În plus era Ed! Îl iubești chiar dacă nu îl iubești.

Stând sub soare ceva începu să o gâdile și muzica se oprise. Cine suna cu siguranță nu știu ca nu trebuie să trezească bestia mai ales când îl ascultă pe Ed. Însă când văzu ca pe ecran apare numele si poza Acaciei se ridică și se departă de Rasha pentru a nu o trezi.

— Ce-i cu fața aia, întrebă bruneta când Ronie raspune apelului video.

— Cum îți permiți să îl întrerupi pe Ed, se miorlăi Ronie.

— Îmi era dor de fața ta strâmbă și de glumele nașpa pe care le ai.

— O, te rog, am glume bune.

— Să trecem peste, ce ai nou să îmi povestești. Cum e în Lakewood? Ți-ai făcut altă prietenă bună? Sunt băieți mișto?

— Tu nu erai într-o relație? o luă și șatena la întrebări.

Acacia mustăci ceva ce Ronie credea ca sunt blesteme la adresa ei, dar apoi râse.

— Ba da, dar nu asta e important. Povesteste-mi, cu detalii te rog.

Acacia îi zâmbi şmechereşte aşa că Ronie nu a avut încotro  decât să îi povestească prietenei ei cu zâmbet machiavelic toata istoria şederii ei în Lakewood, încercând cât de mult putea să nu ajungă la subiectul Tobias, desi era cam greu din moment ce îi mânca sufletul şatenei aproape în fiecare zi. Aşa că încercase să îl ocolească pe tânărul cu ochii albaştrii şi întrebările de genul ce şi cum.

— Mai bine mi-ai povestii câte ceva despre vecinul ală pe care tot încerci să îl ocoleşti.

Pentru câteva clipe Ronie o privi mută. Cum văzuse asta? Era chiar atât de evident?

— Păi, numele lui e Tobias, e ciudat şi vorbăreț. Şi are glume proaste şi cântă. M-a dus să văd stelele şi citeşte.

— Stai, stop cadru. Îl placi? E bun? întrebă fata scoțând un sunet ce semăna a chicot.

Şatena căută cu privirea un alt punct unde să privească, undeva spre picioarele ei. Nu ştia ce să îi răspundă, şi faptul că o citise pe față, chiar dacă era doar o presupunere, o lăsase făra pămant sub tălpi. Salvarea ei sosi însă din partea Acacie care îi spusese că trebuie să închidă, nu înainte de a obține o poză cu vecinul "delicios", aşa cum îl numise când primise poza.

Închise, îşi abandonă telefonul pe iarbă de un verde crud şi se trânti pe spate sub tufa de trandafiri cățărători, mirosul lor curgându-i în valuri peste față. Un oftat îi scăpă printre buze şi o senzație de răcoare în traversă spatele la contactul cu iarba rece. Ar fi rămas acolo ore întregi, undeva ruptă de tot ce o înconjura şi unde Tobias să nu o găsească. Şi iar se întorcea la imaginea băiatului din capul ei şi ar fi dat orice să îi pocnească fața aia de neştiutor sau când îşi umezea buzele cu limba în timp ce vorbea cu ea.