Pămpălăul

Capitolul 2

Capitolul 2.

Și, totuși de ce are Milan lacrimi în ochi? Plânge pentru vecinul de la opt? Îi era iubit? Hai ce dracu', poate doar din picioare. Să-l ferească sfântul pe acela care vreodată o să-și dea seama ce-mi trece prin minte. Moare îngrozit. 

- Jo, trebuie să vorbim. Spune de dincolo de ușă. 

Aoleu! De câte ori am auzit fraza asta nu a fost de-a buna, și am auzit-o de câteva dați în viața mea. 

-  Nu te mai purta ca un copil. Deschid ușa făcându-i semn să intre. 

Ajunge în dreptul meu, mă privește, apoi mă strânge într-o îmbrățișare de urs. Ce dracu'! 

- Milan. Șoptesc.

Îmi dă un sărut pe obraz, după care se duce în dreptul ferestrei stând cu mâinile în buzunarele din față ale blugilor și cu ochii lipiți pe cine știe ce. 

- Nu sunt gay. Murmură fără să-și schimbe poziția. I-am zis Ashei asta pentru că voiam să fiu lângă tine. Mai aveam puțin și te strângeam de gât din cauza farselor, sau te prindeam de mână și te băgam în casă, iar acolo numai Dumnezeu știe ce ți-aș fi făcut. Rostește, apoi se întoarce cu fața spre mine. 

Cred că mai am două bătăi de inima și mor. În tot timpul ăsta m-a mințit? Dacă îi înfig tocul de la pantof în gât, pățesc ceva? Ne întoarcem în urmă cu șase luni? Acum am dreptul să-l jupoi de viu, nu? 

- Iartă-mă că am mințit! Îmi pare rău! Exclamă mângâindu-mi brațul. 

Fac un pas în spate și îl ațintesc cu o privire urâtă. 

- Vreau să fiu un cangur. Să am marsupiu și să te bag acolo. Să fii tot timpul cu mine. Mă prinde de umeri și mă privește fix. 

Pe cât e de adorabil ce aud, pe atât e de ciudat. 

- Dezechilibrat mintal ce ești. Strig și îi trag o palmă cât pot de tare. 

- Tu nu trebuie să mori, nu îți voi da voie. Susură cu lacrimi în ochi. Elefanți nu uită niciodată, așa se zice. Intelegi, Jojo, eu sunt un elefant și nu am cum să te uit. Mă lipește de pieptul său și îmi sărută părul. Ne vom ocupa de tot ce scrie pe listă. Îmi doresc din tot sufletul să fiu alaturi de tine, Melinda mea din Mesaje de dincolo. Continuă fără să-mi dea drumul. Lasă-mă să fiu pămpălău tău, adaugă. 

Sunt cele mai bizare și totodată cele mai frumoase cuvinte pe care mi le-a spus cineva vreodată. De unde știe că o să mor? Îi este milă și de asta se comportă așa. Mă zbat până mă eliberează, dar tot aproape stă. 

- Ai stricat totul, tâmpitule. M-ai mințit și vrei să mai fi lângă mine? Nu se va întâmpla asta. Vociferez nervoasă. 

- Monstruleț...

- Sh! Taci! Știi ce a mai rămas din ultimul bărbat care m-a mințit? 

-Jo, îmi pare rău! Pronunță privindu-mă. 

- Un deget și o bilă din două. Îl anunț.

Normal că aberez, dar n-am nevoie de mila nimănui. 

- Fir-ar să fie! Erai nebună de legat în urmă cu șase luni. Cine stă să culeagă râme sau rahat de cățel, dacă nu o nebună în stare de orice? Am vrut să-ți fiu prieten, să...

- Perfect! Înseamnă că știi cu cine ai de-a face. Și de unde mama naibii știi că o să mor? 

- Aseară am văzut lângă gunoi hârtia și habar n-am de ce, nu am aruncat-o, am băgat-o în buzunar. E negru pe alb: Plan de bătaie până mor. Spune-mi ce boală ai, te rog!