Pămpălăul

Capitolul 8

Capitolul 8

Ajuns lângă noi Cedric ne măsoară din priviri, Milan chicotește masându-mi spatele, iar eu nu mai am mult și o iau la fugă. 

- Cedric Berg! Se prezintă ațintindu-l cu privirea pe pămpălău.

Milan îmi dă un sărut pe obraz, apoi mă ia în brațe. Ce vrea să demonstreze? 

- Milan Harrison! Își strâng mâinile. 

- Și voi sunteți împreună? Întreabă Cedric surâzând. 

- Da! Exclamă Milan plin de el.

- Nu! Pronunț nervoasă. 

Ce dracului încearcă să facă? Nu îmi plac ieșirile astea de machism. Clar nu fac parte din grupul femeilor dominate. 

- Cedric, hai să dansăm! Mă smucesc din brațele lui Milan, dar nu înainte de a-i trage o căutătură urâtă. 

Respiră alert și pare nervos, ba zâmbește, ba se încruntă. Își așază cravata, prinde de un pahar de pe tava unui chelner ce trece, da șampania pe gât dupa care vine și mă prinde de mijloc. 

- Ce am făcut greșit? Pe un ton scăzut chestionează. 

- Nimic, Milan, lasă-mă-n pace! Mârâi neliniștită și ies din strânsoarea lui. 

Tocmai când pășim pe scena improvizată, formația începe să cânte melodia And I Love Her a celor de la Passenger. Cedric îmi face cu ochiul și dintr-o mișcare mă apropie de trupul său. Habar n-am cum, privirea îmi cade pe Milan care mă fixează cu ochii albaștri. Doamne, o să mor! Nicio secundă nu-și ia ochii de la mine, zâmbește drăcește și se îndreaptă spre noi cu pași apăsați. 

- O dragoste ca a noastră ar putea fi nemuritoare atâta timp cât eu te am lângă mine. Cântă versurile melodiei, îmi dă un pupic pe umăr, apoi invită la dans o blondă. 

Le sparg bostanele și lui și ăleia. Așa îmi vine să o iau de părul lung și s-o tăvălesc pe jos. Cedric pocnește din degete în fața mea, iar când mă uit la el îmi dau seama că e mai cretin decât am crezut inițial. Îl împing și alerg spre grajduri. 

Iau un măr din găleată și îl ofer lui Bliss iar calul fericit nechează. 

- Mi-a fost dor de tine. Îl mângâi ușor. 

- Eu am crezut că mor de dorul tău. Se aude din spatele meu. 

- Bliss, bărbații uneori sunt niște tâmpiți. Informez căluțul. 

- Iartă-mă, Jo, nu știu ce m-a apucat. Pe un ton mieros își cere scuze. 

- Suntem prieteni, nimic mai mult. Nici eu nu cred ce spun. 

- Da, Isabella, știu. Mârâie nemulțumit. Oare Bliss ne lasă să-l călărim? Interoghează punându-și mâna peste a mea masând ușor animalul. 

Nu am idee ce se întâmplă în capul meu. Mă deranjează că în urmă cu câteva minute era un macho, după care mi-a recitat versurile alea, dar nu s-a oprit să mă ia din coșmarul numit Cedric, iar acum se poartă așa cum îl știu.

Pun hamul pe Bliss, apoi pe Star un pursânge ușor sălbatic.

- Star este unul dintre cei mai liniștiți cai de la fermă. Îl poți încăleca fără grijă. Declar cocoțată de pe Bliss.

- Monstruleț, nu am mai călărit până acum. Ține să-mi dea lămuriri. 

Ha! Ha!

- N-avea teamă știe ce trebuie să facă. Enunț zâmbind obraznic.