Pămpălăul

Capitolul 9

Capitolul 9

- Cine este acolo? Se aude din nou. 

Îi fac semn lui Milan să iese la înaintare, însă se strâmbă și dă frenetic din cap. Îi trag o căutătură urâtă, apoi îl împing până ajunge la scări. 

- Milan, nu? Chestionează Sofia apărând în lumină.

- Hei, da, bună, eu sunt, iar tu ești fericita mireasă. Conchide coborând încet treptele. 

- Fericită? Ți se pare că sunt în extaz? Din cauza unei idioate și a unui cretin, imbecil, prostovan, nunta a fost un dezastru. Mârâie ațintindu-l cu o privire urâtă. 

Uite la fasolita asta ce tare e în goarnă. Nimeni nu-l jignește pe pămpălăul meu. Ies din umbră și mă deplasez în jos spre locul unde se află. 

- Milan, cum ziceai că se numesc maimuțele alea japoneze? Interoghez fiind gata să o iau de păr. Dă-i pace, nu contează. Ce-i cu tine, ți-a pocnit un neuron, vrei să-ți intre un corp străin în ochi? Mă apropi de ea. 

Nu m-am mai bătut cu o fată din scoala generală, dar fie ce o fi. 

- Ești tâmpită! Pronunță sfidătoare. 

- Oi fi că prea cu foc zici. Rânjesc batjocoritor. Însă, el nu are nicio vină pentru cele întâmplate, așa că ar fi bine să-ți ții gura închisă decat să spui prostii. O atenționez.

- Nu te suport. Spune printre dinți, apoi se întoarce cu fața spre Milan. Nu înțeleg ce cauți lângă o tipă ca ea, în scârbă arată cu degetul spre mine. E obișnuită cu nimic ieșită din comun. Vociferează. Atât de fraier să fii? Așteaptă răspuns cu mâinile proptite în șold și cu un zâmbet ironic pe chip. 

In clipa următoare o iau de claia de păr auriu, începe să urle ca disperată, apar toți în living somnoroși și strigând să-i dau drumul. Milan mă ia în brațe, Julian o ia pe toanta lui, mama îmi dă o palmă chipurile să mă calmez, apoi urc în cameră furioasă. 

Asta s-a intamplat în urmă cu câteva ore, iar în acest moment  sunt în avion cu Ashe și cu Milan așteptând ca aeronava să decoleze. Pămpălăul se foiește pe scaun și se caută prin buzunare cred că a zecea oară. 

- Ce tot faci? Întreb mirată. 

- Nu găsesc pastilele. Susură vizibil îngrijorat. 

Ashe ridică din umeri când mă uit la ea și râde pe ascuns. 

- Ce medicamente îți trebuie? Mă încrunt. 

- Pentru zbor. Mormăie mișcându-se. 

- Există așa ceva? 

- Normal că da. Se numesc somnifere. Îmi aduce la cunoștință. 

- Îți este teamă să zbori cu avionul? Cum ai ajuns în Green Bay, adormit? Îmi stăpânesc râsul. 

- Jo, o să fac urât. Îmi atrage atenția. Va fi nevoie să mă legați sau habar n-am, să mă adormiți în vreun fel. Bombăne alarmat. 

- Calmează-te nu se va întâmpla nimic. Încerc să-l liniștesc. 

- Știi, unor persoane li se înfundă urechile, ei bine mie presiunea îmi provoacă panică...

- Nu te mai comporta ca un copil, zâmbind îl anunță Ashe, suntem noi aici, completează abținându-se să nu izbucnească în râs. 

Într-un final aeronava se desprinde de pământ, iar după nici două secunde Milan o ia complet razna. Începe să recite nu știu ce rugăciune, cu voce tare, apoi își deschide centura de siguranță și se ridică.