Pămpălăul

Capitolul 6

Capitolul 6

Este întins pe podea și nu știu ce să fac, să-i trag un picior sau să-l ajut. Optez pentru ajutor. Mă aplec și-l scutur ușor la început, după care îl zgâlțâi cu putere. 

- Liderul suprem în Africa este leul. Nicio vietate nu e prea mare pentru el, nici măcar omul. E cel mai puternic animal de pradă din Africa. În prezent mai sunt douăzeci și trei de mii de lei.  Formulează cu ochii închiși și cu un zâmbet tatuat pe buze. 

Evident lovitura i-a afectat sistemul nervos central. Creierul nu-i mai funcționează. 

- Ești bine? Întreb retoric. 

- Da! S-a luat curentul puțin. Zi-mi unde e bizonul să-i tund gazonul. Să vină să îi arăt pumnul de fier, bila de apă și piaptănul magic. Exprimă amuzat. 

Pămpălăul a luat-o razna!

- I-ai mai arătat trei sporturi de contact și ai primit un pumn în gură. Îl anunț enervată. Taci odata! Pronunț. 

- Da', Milan nu tace, Milan e puternic, Milan rupe tot... Milan prinde dușmanul și ia bătaie de la dușman. Se ridică în șezut privindu-mă fix. 

- Aia zic și eu. Îi aduc la cunoștința. 

- Nu, nu, Milan bate tot. Continuă cu prostiile și jur că-mi vine să-l strâng de gât. 

Îi masez ușor dovleacul în căutare de umflături cu caracter purulent ale țesutului celular, însă rana făcută de sticlă nu s-a deschis, iar bostanul în rest, cel puțin la suprafață nu are nimic. 

- Cine ești? Chestionez uitându-mă atent la fiecare mișcare pe care o face. 

- Milan. Strâmbă din nas și scoate limba. 

Clar suferă de cretinism. 

- Sigur? Nu te recunosc. Îl măsor din cap până în picioare. 

- Dar sunt Milan, dacă nu mă recunoști ai probleme. Surâde fluturând din genele lungi și dese. 

- Ce a fost mai devreme? Aștept raspuns ridicând dintr-o sprânceană. 

- Milan a bătut un bizon. Face botic și își rotește ochii. 

Cristoase! 

- Vorbești de tine la persoana a treia. Tu ai fost cel lovit. Comunic. 

- Sunt diabolic. Vrea să aplaude, dar îl opresc la timp.

 Așa stă lumea din încăpere cu ochii pe noi de parcă am avea o bombă în brațe și nu știm să o dezamorsăm.

- Ești zăpăcit. Mormăi și-i înmânez un pahar cu apă adus de o tipă.

- Să dansăm! Vociferează ridicându-se. 

Mă ia de mână conducându-mă până în mijlocul cercului format din cei prezenți. Face un semn spre cineva și muzica începe să se audă. Trec câteva minute în care mă rotește și mă pipăie peste tot. Să zic că nu-mi place ar fi o minciună, dar așa de față cu toti nu e prea confortabil. 

- Unu, doi, unu , doi. Enunță profesorul de tango. 

- Trei, patru. Șoptesc abținându-mă să nu râd. 

- Cinci, șase. Pe un ton scăzut susură Milan uitându-se fix la mine. 

- Noi știm să numărăm, el nu știe. Spun cu jumătate de glas. 

- Mai avem încă patru ore plătite, până la urmă sper să învețe. Chicotește apropiindu-mă și mai rău de trupul său. 

Atunci când temperatura corpului urcă știu deja ce se întâmplă. Am impresia că fața îmi este roșie ca focul, exact ca rochiile purtate de femeile din sală.