Pămpălăul

Capitolul 4

Capitolul 4

Cred că înainte de a fi orice altceva suntem cei mai buni prieteni. La o adică doar un bun prieten îți trage o sticlă peste cap, ți-l sparge, apoi stă cu tine la spital. Dacă declara că eu l-am lovit, cel mai sigur eram într-o celulă în acest moment, dar și când ieșeam... 

- Nu mai vreau să stau aici. Șoptește. Hai să mergem acasă! Se ridică încet de pe pat. 

- Milan, ai dovleacul spart, nu poți pleca așa ca și cum nu s-a întâmplat nimic. Îl anunț. 

Oftează și mă privește urât, după care vine și mă ia de mână.

- Bostanul tău este crăpat...

- Îmi mai zici de zece ori? Mi l-ai spart tu, crezi că uit? Interoghează trăgându-mă după el pe holul spitalului. 

- Linistește-te, până la urmă e doar o contuzie fără ruperea tegumentului. Se oprește la auzul celor spuse de mine și își mijește ochii. Așa mi-a zis doctorul Van Dijk. Adaug și înghit în sec. Voi ajunge în iad. Completez zâmbind forțat. 

Iesim din spital și când văd cu ce am venit îmi vine să mă iau la palme. El a ajuns confortabil cu salvarea, eu am luat bicicleta lui făcută de un chinez. 

- Da' ce, credeai că ai loc rezervat în cealaltă parte? Întreabă chicotind. 

Ha! 

- Totuși spre să fie aer condiționat. Nu suport căldura. Îl informez rânjind. 

- Și draci dansând la bară având doar un slip pe ei, și ăla, tras printre fese. Își dă ochii peste cap. 

Și mie îmi place de el când își rotește ochii. 

- De unde știi? Ai fost acolo? Chestionez râzând. 

Îmi face semn să urc, îmi pune casca pe cap și îmi așază mâinile pe mijlocul lui. Hm! Iar începe temperatura să-mi crească și e doar șase dimineața. 

- În momentul ăsta am un orgasm. Bombăn după câteva minute. 

- Datorită mie. Știam eu. Exprimă încântat. 

- Oprește motoreta! Îi urlu în urechi. Trebuie să cumpăr pantofii ăia. Comunic cu ochii beliți pe vitrina magazinului. Sunt roși, simpli și ca niște vrăjitori mă cheamă să-i achiziționez. 

- Se numește Ling-Ling, nu motoretă. Îmi aduce la cunoștință. 

- Spune-i chinezoaicei cum știi mai bine că vreau să cobor. Mârâi.

- Dansezi tango încălțată cu ei? Întreabă distrat. 

- O să mănânc, o să dorm, o să fac duș, o să disec, o să fac totul purtând minunați aceia. 

- Îmi place cum gândești, însă suntem dezbrăcați, asta în cazul în care ai uitat. Nu avem bani la noi. Zice râzând. 

Nu sunt nudă am lenjerie intimă, iar el pantaloni scurți, norocosul. M-am speriat așa tare că l-am omorât încât am uitat să mă îmbrac.

- În povestea asta nu am rolul unei femei cicălitoare, nu? Interoghez intrând în apartament. 

- Nu, îl ai pe cel al unei nebune. Râde cu poftă. 

Vreau să-i fac buba și pe cealaltă parte a bostanului. 

- Nici măcar. Sunt un doctor legist de douăzeci și șapte de ani care o să moară spre finalul poveștii, și care până atunci încearcă să îndeplinească o idioată de listă. Suspin asezându-mă pe divan.