Pămpălăul

Capitolul 11

Capitolul 11

Râdem ca doi nebuni scăpați de la ospiciu, iar când ne dăm seama de tâmpenia făcută încercăm să ne controlăm. Milan își ține respirația până devine roșu la față și când observ că nu mai are mult și începe din nou să râdă, îl sărut. Mă strânge în brațe de parcă ar vrea să rupă bucăți din mine, apropierea dintre trupurile noastre este diferită de orice atingere simțită vreodată. Sărutul este dulce și plin de delicatețe. 

Ușa de la șifonier se deschide brusc și tot ce fac este să-l privesc pe pămpălău cum îmi zâmbește și cu ochii și cu buzele. Oh, Doamne, ce am făcut?

- Ce mama dracului e cu voi aici? Mârâie Marc.

- Croșetăm! Pronunță Milan ridicând din umeri.

- Ce?! Uimit de răspunsul primit întreabă dihania.

- Pantaloni. Mormăi întorcându-mă cu fața spre el și partenera sa care ne privește amuzată de pe fotoliu.

Marc ne face semn din cap să ieșim din dulap iar noi îl ascultăm.

- Dacă în secunda următoare nu aud adevărul, scot pistolul. Hârâe tipul deranjat că are placă dentară și nu-și poate mușca iubita.

- Unde il ții în buzunarul din față al blugilor? Dacă da, aia trebuie să fie kalasnikov. Spun abținandu-mă să nu râd privind spre arma.

- Mult tupeu într-un corp așa micuț. Se uită la mine de parcă aș fi un gândac.

- Lucrează cu morții așa că trebuie să aibă o atitudine îndrăzneață. Se aude Milan din spatele meu.

- In șifonier asta făcea, te lucra pe tine? Interoghează cu mâinile în șold.

- Eu nu sunt mort. Îl anunță pămpălăul.

- Punem pariu? Se apropie de noi cu o figură încruntată.

- Numai un fir de par să-i atingi și jur că îți smulg unghiile, apoi aduc niste șoricei să te mănânce de viu. Îl privesc aspru.

Începe să râdă cu poftă, apoi dintr-odată își șterge râsul de la gură și se uită plictisit la noi.

- Unde ai găsit dracul ăsta de femeie? Chestionează ironic.

- Ai grijă cum vorbești. Jo este în stare de multe, dar la tortură eu sunt bun rău. O să-ți tai genele, sprâncenele... Monstruleț, ce o să-i fac? Se fâstâcește și își pune un deget pe buzele date cu ruj.

Doamne, Dumnezeule!

- Îi tai ouțele și i le mănânci! Mă abțin să nu izbucnesc în râs.

- Ha, ha, da asta o să-ți fac! Își dă seama de cele spuse și mă înghiontește cu cotul. Nu, nu o să fac așa ceva, dar ai înțeles tu. Completează când cei doi amorezi nu mai au mult și crapă de atâta râs.

- Acum e rândul meu să vă explic ce o să pățiți dacă în două secunde nu dispăreți din fața mea. Pe un ton răgușit ne aduce la cunoștință.

Îl iau de mana pe Milan și cât de repede ne putem mișca ne facem nevăzuți.

- Stai, mă oprește din mers și mă întoarce spre el, am uitat să-i mulțumim că ne-a lăsat în viață, adaugă zâmbind.

Ori e bleg, ori e bleg!

- Milan, chiar vrei să fii violat? Hai să mergem acasă, s-a dus pe apa sâmbetei tot planul de al urmări pe Colton. Oftez.

Intrăm într-o altă cameră în care Milan se schimbă, apoi fără să mai stăm pe gânduri pornim spre casă. Reflectz asupra celor întâmplate și nu-mi vine să cred că am fost în stare să-l sărut, deși sinceră să fiu a fost delicios. Buzele noastre parcă mureau de nerăbdare să se atingă.