Pariuri , Zambete Si... Iubire

Capitolul 22 Senusul Vietii

Perspectiva lui Jake

Am stat pe acel hol mult timp. Zack si Jeff s-au dus sa anunte ca raman peste noapte la spital. Amy inca incerca sa ma convinga sa plec acasa.

-Haide! Ai nevoie de odihna. imi spuse ea pentru a zecea oara.

-Nu imi place casa fara ea. comentez eu.

-Dar la tine acasa? Parintii tai nu vor sa te stie acasa?

-Parintiilor mei nu le pasa de mine. Mama e prea ocupata iar tata prefera sa ma ignore pana la 18 ani.  Nici Elizabeth nu a avut o viata buna. Pentru ei, ea chiar nu exista.

-Jake...

-Nu. Lasa. Liz va iesi din casa aia de nebuni maine si se va intoarce repede. Parintii mei nici macar nu stiu ce a patit.

-Jake,opreste-te! Zici ca esti la propria inmormantare!

-Nu sunt! Si sper sa nu ajung nici la cea a lui Lucy! urlu eu ridicandu-ma. Ea e familia mea! Ea. Daca moare...

-Nu va muri.

-Stiu,dar...

M-am oprit. Nu mai stiam ce sa zic. Fara Lulu sunt nimic. Amy imi zambi slab si isi puse mana pe umarul meu drept spunandu-mi:

-Du-te acasa. Totul o sa fie bine.

Clatin din cap. Stiam ca nimic nu va mai fi bine.  O asistenta iesi din camera lui Lulu.

-Cine e primul care vrea sa o viziteze? intreba ea.

M-am ridicat automat fara sa apuce cineva sa spuna ceva. Am intrat glont in camera lui Lulu. Statea pe un pat, intinsa, conectata la aparate. Am izbucnit in plans. Nu se putea sa fie asa de...ranita. M-am apropriat. M-am asezat pe un scaun de langa pat si i-am prins mana in a mea. Mi-am asezat capul pe pat. Nici nu am apucat sa spun ceva ca Lucy se ridica in fund tipand:

-Jake!

Privi in toate partiile. Cand imi gasi ochii , izbucni in plans. Ma imbratisa strans.

-Te iubesc! sopti ea.

-Nici nu ai idee cat te iubesc eu!  spun eu.

Am ramas asa ceva timp. Cand a venit asistenta, inca eram imbratisati.

-S-a trezit! exclama ea.

-Da. Sunt foarte bine. Pot pleca? intreba Lucy.

-C-cum? zise asistenta.

-Pot pleca? repeta Lulu.

-Trebuie sa mai facem analize... incepu ea.

-Deci o aduc de dimineata. o intrerup eu.

-Nu cred ca poate parasi incinta spitalului pana...

-Va rugam! o intrerupem eu si Lucy.

-Of fie. Hai fuguta acasa. zise asistenta zambind.

Am luat-o pe Lulu stil mireasa. Cand am iesit, Amy era total uimita. I-am facut cu mana si am plecat. Am urcat-o pe Lulu in masina si am pornit spre casa. Eram foarte fericiti. Lucy canta un cantec dragut iar la refren incepu sa si danseze in masina. Era amuzanta. Era a mea. Mereu m-am intrebat care e sensul vietii. L-am descoperit. Ea e. Sensul vietii mele. Cand ajungem acasa, pe canapea statea Kimmy.

-Esti o nenorocita! urla ea la Lulu. De ce tocmai tu il ai pe el?! De ce? Eu sunt de mii de ori mai buna!

Lucy se albi.

-Te aud. zise ea. Dar altfel. Kimmy, esti bine?
-Nu numai ca sunt bine, dar voi lua ce mi se cuvine. Adica Jake. Luase o bata si o lovi in cap pe Lucy.

-Lulu! urlu eu. Ce naiba ai facut? intreb intorcandu-ma spre Kimmy.

-Ce trebuia. zise si ma lovi cu bata.