Burning Flame | NE-EDITATĂ

Capitolul 1

Arunc nervoasă tot ce am în dulap în geamantanul de piele maronie tocită. Fiecare celulă din mine îmi șoptește în timpane să plec mai repede, să plec dracului de aici. Din șoapte, devin urlete. Un ecou gălăgios din capul meu. Pleacă, pleacă, pleacă. Nu te iubește. Nu te-a iubit. Ai trăit o minciună. Totul, până la cel mai mic detaliu este impregnat cu amintirile mele cu Set.

Bucătăria, holul, camerele, toate sunt pustii. Locurile unde mă sufoca cu săruturi, patul în care mă ținea în brațe. Living-ul unde ne jucam jocuri video și comandam pizza în fiecare vineri. Toate astea se evaporaseră. Fantome ale trecutului. Acum că am terminat facultatea, nimic nu mă oprește să plec și cel mai probabil să nu mă mai întorc în acest iad al amintirilor. Iad care arde și îmi frige pielea.
Arunc valiza uriașă în portbagajul prăfuit, apoi îl închid zgomotos. Las toată furia să se descarce așa cum pot eu mai bine. Amintirile mă consumă. Totul se derulează în fața mea în slow motion. Nu mai sunt conștientă de acțiunile mele deja de ceva vreme. Urc în mașină și bag cheile în contact. Ies de pe aleiuța îngustă a casei mele unde am trăit totul împreună cu el, arunc o ultimă privire cu intenția de a păstra măcar o amintire și mă car. Mă car de-a binelea.

•.•.•

Conduc deja de ore bune și simt cum sentimentul de foame îmi invadează stomacul haotic.
Aerul călduros din San Diego se năpădește rapid în interiorul mașinii. Pornesc aerul condiționat și continui să fiu atentă la drum, deși mor de somn. Un drum de câteva ore și deja simt cum îmi pică ochii în gură. Desigur că am mai făcut pauze, ca să dorm, dar e obositor. Totul mă consumă pe interior. Amintirile. El. Noi.

Mă opresc la o benzinărie ca să pun motorină și îmi cumpăr niște mâncare de halot și apă. Nu mai e mult până la noua mea locuință, noul meu început. Achit zâmbăreață plata pentru motorină și restul, apoi mă întorc la volan, inspirând cu greu. Mâncarea mereu mă ține trează. Pornesc din nou mașina, întorcându-mă pe șosea. Căldura mă copleșește din nou, făcându-mă să transpir. Între timp, decid să mănân unul din sandwich-urile pe care le-am luat pentru că stomacul implora după niște mâncare de ceva vreme. Nu regret că las în urmă o greșeală. Idiotul s-a cuplat cu mine dintr-un pariu nenorocit și aproape trei ani am iubit ca nebuna un mincinos. Nu e chiar genul ăla de pariu pe care îl vezi în filmele alea clișeice. Mi-a luat virginitatea și atât. Poate s-a atașat de mine, eventual și a crezut că o simplă minciună nu va omorî pe nimeni. Nu e ușor să lași ani în urmă. La naiba îl iubeam și continui, ca o proastă ce sunt, să o fac. Sunt sigură că m-a iubit odată măcar, după aceea. Dar nu e așa ușor cum pare. Să fiu răvășită de amintiri. Să știu motivul pentru care noi eram un cuplu. Dulce minciună. 

Un impact fatal, pentru mine. Aveam 18 ani amândoi. Eu eram o puștoaică iar el era băiatul amuzant și galant din gașca lui fermecătoare. Desigur că amicii lui au venit cu ideea unui pariu care avea să mă distrugă mai târziu, imediat ce au observat că între noi se formează ceva. Mi-a luat inocența și inima odată cu acel pariu, iar timp de 3 ani am trăit așa, neștiind ce ascunde omul pe care îl iubeam. Nu mi-am pierdut încrederea în bărbați, sigur că nu sunt toți la fel iar unii au darul de a iubi într-adevăr o femeie de la bun început, dar Set sigur nu a beneficiat de el. Cu siguranță nu mă voi mai încrede atât de ușor. Asta e tot ce știu.

Când în sfârșit ajung, propietarul casei, domnul Zackarine îmi face cu mâna. Parchez în garaj și cobor. Îmi aranjez fusta pe șolduri. Discutasem cu el dedinainte. Chiria avea să fie 430 de dolari pe lună, dar nu îndrăznesc să mă plâng. E o casă mare, mobilată contemporan, cu un design care mi-a stârnit interesul încă de la bun început.

– Am discutat prețul, domnișoară Young, voiam doar să vă înștiințez personal că dacă aveți nevoie de mine, puteți apela oricând, dacă aveți nelămuriri și mai știu eu ce, nu o să mă vedeți prin preajmă, nu vreau să deranjez.

Am zâmbit apoi mi-am dat o șuviță de păr peste ureche.

– Mulțumesc, chiar apreciez, însă mă voi descurca, apreciez amabilitatea pe care mi-o dispuneți.

A râs ușor, înfundat, apoi și-a luat la revedere. Domnul Zackarine e un bătrân nu mai în vârstă de 60 de ani, cu o chelie evidentă, însă foarte îngrijit și atent la vorbele sale. Nu pare genul de om antipatic, care să deranjeze, sau să se neglijeze în vreun fel.
Am pășit nesigură. Era exact ca în poze,  cu un hol vast, înconjurat de plante cu un aer tropical, un covor lung, pufos, cu o bucătărie destul de încăpătoare, deși nu sunt adepta gătitului. Se iveau în capătul holului niște scări care duceau spre 2 dormitoare mari. Unul pe care probabil nu aveam să îl folosesc prea curând, iar celălalt pe care l-am revendicat de cum am pășit în el. Avea un pat cu baldachin, un birou din lemn de stejar, perdele vișinii, tapet alb, și o bibliotecă unde aveam să înșir creațiile literare ale autorilor meii favoriți. În stânga era și o baie mare, care îmi punea la dispoziție o cadă extrem de mare, o toaletă, o chiuvetă mică și o oglindă care se întindea pe tot peretele.

M-am dus în grabă pe scări și mi-am luat valiza. Însă, înainte să mă întorc, am stăruit cu privirea împrejurimile. În dreapta casei mele se afla o casă cam cât a mea, iar în stânga una fără etaje. Era liniștit. În față puteam binedispune de vederea plajei vaste, apoi țărmul nesfârșit. Am zâmbit, apoi m-am întors în casă, cum intenționam să o fac de la bun început. După ce mi-am pus hainele în dulapuri și câteva cărți din valiză pe rafturi, m-am trântit imediat în pat, oftând zgomotos.

Viața mea, noua mea viață.
Era 5 după-amiaza, iar vecinii păreau liniștiți. Eram sigură că acele case din jurul meu nu erau întocmai părăsite pentru că observam siluete fade pe la geamuri, mișcându-se de colo-colo. Prima intenție a fost să o sun pe Zoey, prietena mea cea mai bună, dar eram terifiată de reacția ei. Nici nu mă gândisem la faptele mele. Mă simțeam ca o egoistă. Ce fel de prietenă eram? O lăsasem nu doar pe ea, ci și pe prietenul meu Trent, fără remușcări. Cu puțină ezitare, am apelat numărul ei.

– Hei Jess, nu ai mai sunat de câteva zile și îmi lipsești. Ești bine?

– Zoey.. am spus în cele din urmă, m-am mutat.

– Ce ai făcut? a zis cu vehemență, cum adică?

– Adică m-am mutat. Nu mai suport amintirile cu Set. Nu pot să rezist.

– Dar trecuseră luni de când ai aflat, credeam că ești mai bine! Cum ai putut să nu îmi spui ce voiai să faci în tot timpul ăsta? Jess, vreau explicații.

– Știu că vrei, dar momentan mă rezum la o singură chestie, vreau un alt prezent, un altfel de viitor.

– A, și crezi că necomunicându-i prietenei tale cele mai bune e începutul nu? Sau vrei să te descotorosești de mine cum ai făcut și cu casa ta?

Am simțit cum vorbele ei mă apăsaseră pe inimă, și mai departe.
Vina era ușor de observat în vocea mea firavă, acum. Mi-am înghițit lacrimile și am privit în gol, expirând.

– Zoey, regret, dar ce era de făcut? am spus într-un final, m-ai fi oprit, și pe lângă, dacă ți-aș fi spus, ai fi vrut să vii cu mine, iar tu îi ai pe părinții tăi acolo, sora ta, mai e și Xander.

Xander este cel mai bun iubit pe care o tipă îl poate avea. Și uneori chiar sunt geloasă pe Zoey pentru asta. Sunt de un an împreună și mi se par inseprabili, pe lângă, văd cum lui Xander îi strălucesc ochii lângă Zoey, nu-l poate lăsa așa. Nu vreau să piardă un băiat care o iubește așa cum trebuie.

– Ai 21 de ani, dar ești o imatură, Jess, a spus și m-am simțit josnic imediat, însă ești cea mai bună prietenă a mea și nu te pot judeca, dacă asta ai simțit, nu-i așa?

Am îngânat un mhm vag. După ce am mai stat la telefon câteva minute, a trebuit să închidă apelul, de altfel, cum și eu trebuia să o fac, simțindu-mă nevoită să fac un duș lung, care să îmi curme sentimentul de vinovăție din cap.