Burning Flame | NE-EDITATĂ

Capitolul 18

             _______________                 
                   CAPITOLUL 18
               ______________

Parchează mașina și îmi deschide portiera. Zâmbesc la gestul lui, dar el rămâne neutru. Urăsc latura lui neutră.

Îmi ține strâns mâna și trecem de ușile motelului care scot un clinchet. Miles se oprește la biroul recepției iar o fată înaltă, șatenă se ivește în spatele hârtiilor.

– Bună ziua.

– Bună. Vrem și noi o rezervare pe seara asta? Până mâine dimineață.

– Aha, cameră de 2, presupun? îi face tipa ochi dulci iar eu mă încrunt înspre ea.

– Da, răspunde el serios.

Motelul nu arată întocmai rău. Tipa stabilește prețul iar Miles întinde banii, pe care îi scoate evaziv din blugi.
Ne oferă cheia de la cameră iar el o bagă în buzunarul hanoracului pe care îl purta.

Ne îndreptăm spre lift.

– Asta îmi aduce aminte de filmul ăla, Fifty Shades of Grey, spune el amuzat, apăsând pe butonul care indică etajul unde se află camera noastră.

– Într-adevăr, îi aprob remarca.

Ușile liftului se deschid.

– Nu e nimic, spune, avem timp de Fifty Shades of Greys mai pe seară, zâmbește jucăuș.

Mă încrunt însă roșesc în același timp. Remarca lui extrem de provocatoare sună tentant. Dar mi se pare încă grăbit.
Sunt conștientă că sunt matură. Că pot face orice îmi doresc, cu limitele ca atare, dar vreau să fiu responsabilă, pentru că asta ar fi vrut mama.
Însă celulele corpului meu mâhnesc după altceva, decât responsabilitate.

Păcatele nu sunt chiar așa rele, nu-i așa?

Ne îndreptăm înspre cameră și mă trântesc instantaneu pe pat. A fost un drum lung, ostenitor, în care doar am zăbovit, sau eventual povestit.

Camera arată decent. Are niște perdele cenușii, pereți vopsiți în nuanțe calde de crem, un pat extrem de minunat, noptiere pe de-a-lături și un ditamai dulapul de care nu vom beneficia însă.
Baia este decorată în nuanțe tropicale, vii, de verde și portocaliu, acompaniată de un duș, o chiuvetă mare și o toaletă, bineînțeles, dar magia este produsă însă de gresia din marmură, neagră și strălucitoare.

Analizez cu exactitate fiecare detaliu, după care observ balconul, care ne conferă o privire drăguță. Afară nu mai plouă, dar îmi place însă atmosfera de după aceea.
Simt brațele lui cuprinzându-mi întreaga talie și respirația sa, vâjâind în urechile mele.

– E frumos, nu? Adică, nu mă așteptam, îmi spune.

– Îmi place locul ăsta. E cochet.

Zâmbesc.

– Îmi place zâmbetul ăla.

– Atâtea motive să o fac, dar cel mai mare ești tu, confesez, în timp ce mă bucur de vântul care mi se strecoară prin păr.

– Nu știam că ai o latură atât de romantică! Mă impresionezi, Jess, îmi spune, chicotind întocmai unui copil.

Mă uit înspre el cu o grimasă amuzată însă un pic enervată.

– Oare tu și cu sora mea v-ați fi înțeles? spune un pic trist, dându-mi drumul.

De ce mi-a dat drumul? Nu mai simt căldură, acum e frig.

– Dacă e la fel de minunată ca tine, probabil, îngaim.

Buzele lui coboară asupra gâtului meu, apoi urcă spre bărbie, năpădindu-se curând asupra alor mele.

Îi simt zâmbetul, îmi place când zâmbește.

Limba lui o caută pe a mea cu disperare. Mă cuprinde mai bine de talie, apropiindu-mă de pieptul lui. Mâinile lui coboară spre fundul meu, ținându-mă strâns, în timp ce îmi mușcă buza inferioară.

În forfota disperată a sărutului nostru, ne îndreptăm lent spre pat. Mă las întinsă pe pat iar el deasupra mea, făcându-și greutatea nesimțită.

Îl simt cu fiecare fibră. Cu fiecare puls și mișcare.

Îi dau jos tricoul, în timp ce continuă să îmi lingă buzele. Mâinile mele se mișcă frenetic în părul lui zvăpăiat.

Până când telefonul lui vibrează de mama focului, ceea ce ne face să gemem de mâhnire.

– Alo, spune serios.

Mă ridic de sub el, și mă așez normal pe pat.

– Da bunico, mormăie nervos, mâine suntem la tine.

Eu încep să râd înfundat dar el este încă încruntat. Poate e un semn de mai bine stau naibii pentru că lucrurile merg prea repede? Sau sunt paranoică iarăși?

În timp ce continuă conversația cu bunica lui, eu adorm, încă în extaz, dar al naibii de obosită.

                                  *

Privesc împrejur și văd draperiile trade. Lumina dimineții se lovește de geamul balconului. Clipesc de câteva ori și îl văd pe Miles dormind lângă mine.

Mă mișc ușor, ridicându-mă din pat, cu o forță supraomenească. Mă duc înspre balcon și aud claxoanele, traficul și toate cele. Urăsc algomerația.

Tresar rău de tot când două brațe mă apucă posesiv de spate și ma trag.

– Nu pleca, murmură.

– Unde să plec? îl sărut scurt pe obraz.

– De lângă mine din pat.

Mă întorc înspre Miles și îi dau un sărut scurt.

– Hai să ne pregătim, ca să mergem odată, sunt nerăbdătoare să îți cunosc bunica. E din partea mamei?

– Da, răspunde scurt, apoi îmi dă drumul.

Realizez că aseară am dormit nu în pijamale, ci în hainele de zi. Grozav.
Facem niște "ultime retușuri" în cameră, aranjând cearceafurile, închizând ușa de la balcon și restul.

Mergem cu liftul înapoi spre recepție și roșesc când îmi aduc aminte de converasația de ieri, din lift. Ah, tipa tot îi face ochi dulci. De o împletesc eu pe fata asta cu poarta raiului..

– Îți e foame? Vrei să oprim undeva? spune, când ne urcăm în mașină.

– Sunt bine, surâd spre el.

– Atât voiam să aud, zâmbește satisfăcut, pornind motorul.

Drumul decurge în liniște, ca de obicei, cu muzica răsunând pe fundal, și de data aceasta, soare din belșug.

– Jess, spune, păstrându-și ochii la drum.

Mă uit la el curioasă.

– De ce mă placi? Sunt un idiot care își schimbă starea de spirit mai repede decât își schimbă unii hainele.

Zâmbesc instinctiv și îi mângâi brațul.

– Miles, inspir eu, ești imposibil, și bipolar uneori, și enervant, doar că ador lucrurile astea la tine, înțelegi? Cui îi plac lucrurile perfecte? Pe lângă, atât timp cât mă placi de-adevărat și ai încredere în mine, e mai mult decât minunat. De ce aș vrea pe cineva perfect? spun, respirând înșfârșit.

– De ce nu sunt toți oamenii ca tine?

– Cum?

– Așa mișto, zâmbește.

Râd ușor și mă concentrez din nou asupra drumului.