Burning Flame | NE-EDITATĂ

Capitolul 33

În timp ce trag un fum intens de țigară și duc sticla de whiskey la gură, mă uit în gol la televizorul pornit și la serial.

Cred că nimic nu se compară cu a îți urmări serialul favorit și a bea o gură calumea de alcool. Scutur țigarea în scrumieră o ultimă dată apoi o sting, presând chiștocul de fundul scrumierei.
Mă fac mai confortabil pe canapea apoi aud o ciocănitură la ușă.

— Lily? ridic confuz sprânceana dreapată în timp ce privesc blonda din fața mea.

— Mda, Miles, ce, nu mă mai recunoști păpușel? rostește lent și suav.

— De ce ai venit? întreb, încă stând proptit în pragul ușii.

— Credeam că vrei să ne mai facem de cap. Sau ce? Chiar mă lași așa, după ce am făcut-o luna trecută? Urât.

Chipul ei demonic se luminează când păsește și tușește când simte mirosul amețitor de fum de țigară.

— Dumnezeule, zici că ești șemineu. Ce ai pățit, păpușel, probleme în dragoste?

— Ce vrei să spui, Lily?

— Crezi că nu recunosc un bărbat care suferă după o anume ea? Alcool, tutun, ba chiar puțin comportament depresiv. Cine-i norocoasa?

Ghinionista, mai degrabă. Jessica s-a pricopsit cu un netot ca mine care nu știe să aprecieze cu adevărat un om și are gura spurcată.

— Nu e nicio ea, Lily, despre ce vorbești, femeie?

— Deci de asta mă refuzi? Hai, hai, spune-mi cine e, că n-o mușc.

— Ai venit în casa mea complet neinvitată ca să mă interoghezi? Liliane, pleacă te rog. Nu am chef de tine, și de nimeni, ca să fiu mai specific.

— Ce i-ai făcut? Ai înșelat-o? Ai mințit-o? Ah, mai rău, ai lovit-o? Și o iubești, nu?

— Lily, taci. Cum îți închipui măcar că aș putea lovi o femeie?

— Ești un bărbat misterios, Dash, nu știu ce părere să am. Deci?

— Du-te acasă, îți pierzi timpul.

— Din contră! Câștig timp, așa, o să rămân în lenjerie, dacă nu te deranjează.

— De fapt, mă deranjează. Doamme, doar cară-te, nu vreau să am de-a face cu tine sau orice altă fată de la clubul ăla. Chiar nu mă mai interesează în vreun fel.

Chipul ei se schimbă și se încruntă, însă apoi zâmbește parșiv din nou, și pleacă, în sfârșit.

Mă pun la loc pe locul meu de veci, și anume partea odioasă a canaepelei, turtită și murdară, aprinzându-mi iarăși o țigară. Însă, un bătut la ușă mă întrerupe din nou.

Chipul angelic, firav și dulce al lui Jess este chiar în fața mea iar eu sunt fără cuvinte.

— Jess, reușesc într-un final să spun.

— Ia ceva calumea pe tine și hai să facem testul ăla. Peste câteva zile mă întorc în Washington cu Ollie și nu o să mai avem ocazia, șoptește îngrijorată.

— Plecați? Pleci? Cu el?

— E iubitul meu, Miles. Da, plec cu el.

— Intră, fă-te confortabilă. Stai să pun un tricou pe mine.

— Ce e cu mirosul ăsta? Ah, Doamne Dumnezeule! House of Cards? La ăsta obișnuiam să ne.... mă rog, grăbește-te.

— Mda, mă grăbesc, spun.

Iau un tricou negru pe mine și păstrez blugii negrii. Încalț rapid niște vans și iau cheile din mașină.
E simplu, e un test ADN. Dacă celulele noastre sunt de același tip, sau măcar câteva, suntem frați vitregi. Dacă nu, am o șansă. Cea mai mare șansă.

— De unde știi unde stau?

— Am întrebat-o pe Sasha, spune iar gândul că a întrebat asta mă face să zâmbesc.

— Ollie știe că ești aici? îmi dau ochii peste cap în timp ce ne urcăm în mașină.

— De când este treaba lui Ollie sau a oricui altcuiva ce fac eu? Și Ollie nu este gelos, explică iar eu îmi strâng maxilarul când aud ultima frază.

— Mă bucur pentru voi, mint.

— Mulțumesc, Miles. Deși cu toții știm că minți cu desăvârșire, râde și se concentrează la drum.

— De ce aș minți? mă uit înspre ea iar ea pleacă capul.

— Pentru că..

— Te iubesc, ah, da, ai dreptate.

Imediat ce spun asta, o privesc cu coada ochiului și observ că obrajii ei au o nuanță roșiatică, de-a dreptul simpatică.

— Nu vreau să avem iar discuția asta. Am terminat-o de un an! Nu te mai agăța de mine. Eu am un prieten și cred că ar fi cazul..

— Realizezi că e și vina ta, nu? zic iritat, adică, știu că am greșit enorm, dar nu înțeleg de ce ai plecat pur și simplu. Asta ai făcut, m-ai lăsat baltă! Și nici măcar nu am făcut ceva cu tipa aia, îi sugeam gâtul, dacă te interesează cu adevărat acest detaliu. Scârțâitul de pat? Simplu, patul meu scârțâie! continui cu stupoare, și nu mint, vorbesc cât se poate de serios.

Ea doar tace și mă ascultă.

— Știu că vina e a mea. Crezi că nu știu? Dar tu, Jess? Ai plecat! Pur și simplu! Ți-ai schimbat afurisitul de număr de telefon, și m-ai ignorat complet. Am încercat să te caut! Iar acum dau de tine în Los Angeles cu tipul ăsta și să n-o iau razna?

— Și ce vrei să-ți zic?! țipă, că te iubesc? Bine, Miles, te iubesc, ai dreptate! Dar nu schimbă cu nimic cuvintele pe care le-ai spus!

— Știi ceva? Faptele contează! Hai fii serioasă, ți-am dovedit că te iubesc. Niște cuvinte la nervi nu înseamnă nimic, m-ai rănit iar eu.. n-am știut ce să fac! Am procedat greșit, dar te-am iubit în fiecare secundă, am răsuflat.

S-a așternut liniștea și niciunul n-a mai spus nimic până am ajuns la clinică, unde trebuia să ne facem testul. Trebuia.