Sharingan : Blessing or Curse? (În Pauză)

Capitol special de Revelion (întârziat și ăsta o grămadă de timp)

Partea a II-a

   Izumi’s Point Of View

   Mă îngrijorează Yukio-kun. A băut destul de mult. M-am dus în camera lui să văd ce face și dacă nu cumva a spart ceva sau a făcut o prostie. Totul părea în regulă acolo. Stai puțin! E prima dată când văd camera lui Yukio-kun. Trebuie să o examinez mai precis. Patul e mare, de două persoane, amplasat la mijlocul peretelui din dreapta ușii, în colț este un birou cu un computer pe el, un dulap în jos și un scaun ergonomic lângă, pe peretele unde se afla ușa este un dulap destul de mare, iar pe peretele vis-a-vis de cel cu ușa este o altă ușa, care cred că duce spre baie, iar peretele din stânga ușii este făcut din sticlă, câte este acoperită cu o perdea albastru deschis. Pereții sunt turquoise, tavanul este alb și podeaua este făcută din lemn. Îmi place camera lui. Este frumoasă. A zis că vrea să ia o gură de aer, așa că am ieșit pe balcon. Acolo se aflau o masă și 4 scaune din lemn, albe și o umbrelă care să le protejeze. Am rămas lângă margine, privind cerul. Era minunat. Mi-aș dori ca Yukio-kun să fie… dar am fost întrerupta din gândurile mele de însuși Yukio-kun care ma ținea în brațe.

 -  E minunat, nu? Îmi șoptise la ureche, suflând aer cald peste aceasta. M-am cutremurat. Cred că se referă la cer. Am dat aprobator din cap. Știi, Izumi, continuă el, la început, când s-au format echipele, te credeam nefolositoare. Nici nu știe cât de tare mă rănesc cuvintele lui. Lacrimile au început să îmi curgă, nu pot să cred ca a zis așa ceva. M-a întors cu fața spre el, dar eu m-am împotrivit. Nu vroiam sa vadă în ce stare mă aflu si sa creadă că sunt și mai slabă decât și-a imaginat. Până la urmă, am ajuns cu fața spre el, privindu-ne foarte intens în ochi unul pe celălalt. Mi-a șters lacrimile cu degetul arătător, iar eu mi-am coborât privirea. Acum mă uitam la picioarele mele, nu puteam să îl privesc în ochi din nou. A continuat: dar acum ai început să îmi placi, chiar foarte mult. Nu știu de ce, nu ai chiar nimic special, dar ai intrat cumva sub pielea mea. Oricât am încercat, nu am putut face nimic și tot acolo ai rămas. Ești atât de frumoasă, inocentă, bună și drăgăstoasă. Mereu vrei sa înveți ceva nou, de pildă, ninjutsu medical sau să gătești. Nu știu de ce la început m-am comportat atât de urât cu tine, dar îmi pare foarte rău. Sper că o să mă poți ierta pentru toate cuvintele care te-au supărat. Nu pot să cred! De ce îți zic toate astea acum? Sunt sigur că o fată că tine nici măcar nu s-ar uita la unul ca mine. Eu văd doar defectele si părțile rele din oameni, dar tu ești prietenoasa cu toată lumea și vezi doar partea buna din sufletul lor. Suntem atât de diferiți! Eu sunt întunericul care înghite totul, tu ești lumina care dă speranță și eliberează lumea de întuneric…. l-am întrerupt.

 -  Yukio, oricât de mult mi-ar plăcea să te aud vorbind în felul acesta, ești beat și nu știi ce faci. Pun pariu că mâine o să te întorci la normal, vei fii rece cu toată lumea, așa că, te rog, nu mai vorbi. Îmi dai speranțe false. Acum cred că tu chiar mă placi, mâine nici nu o să ții minte ce ai făcut în noaptea asta și pun pariu că mă vei ignora, ca de obicei. Chiar vrei sa ma distrugi cu totul? L-am întrebat, lăsând lacrimile să îmi inunde fața din nou. Nu pot să cred că pentru o secundă chiar am crezut că mă place! Ce proastă sunt! El nu s-ar uita niciodată la mine, chiar a zis că la început eram nefolositoare și poate încasa sunt. Am încredere să plâng mai tare, gândindu-mă la toate aceste lucruri.

-  Izumi, te rog oprește-te, nu suport să te văd așa, mi-a zis el, luându-mi mâinile într-ale sale, încercând probabil să mă liniștească, dar degeaba.

 -  O dată ce am început, nu mă mai pot opri, îi zic. Chiar așa era. Sunt foarte sensibilă și ușor de rănit. Urăsc asta. Poate că dacă eram mai puternică, nu eram acum on situația asta. Poate eram în altă echipă, alături de alți colegi cu care m-aș fi înțeles, dar eu m-am îndrăgostit ca o fraieră de Yukio-kun, cel mai bun elev din clasă, cel pe care toate fetele îl plac, cel care urăște oamenii, înafară de familia sa de care este obsedat să aibă grijă, cel care nu are prieteni, dar își petrece o bună parte din timp jucându-se cu animalele, cel care … dar gândurile mi-au fost întrerupte de niște buze moi ce le apăsau ușor pe ale mele. Yukio-kun avea ochii închiși și mă săruta. Am rămas pur și simplu stână de piatră. Nu puteam să cred că a făcut asta. Este tot ce mi-am dorit să facă, încă de când eram în Academie. M-a tras mai aproape de el, iar eu mi-am închis ochii și m-am lăsat părtașă buzelor sale și m-am alăturat sărutului, dar nu l-a dus la nivelul următor, doar ne fremătam buzele reciproc, cu mișcări lente, aproape simultane și era perfect. Totul era perfect. Parcă lumea s-a oprit și doar noi mai existam pe pământul acesta. După un timp, a rupt sărutul și s-a îndreptat puțin de mine, dar nu mi-a dat drumul din brațele sale. Eu eram foarte roșie în obraji și puțin dată peste cap de ceea ce s-a întâmplat mai înainte. Chiar s-a întâmplat! Primul meu sărut l-am avut cu persoana pe care o plac! Nu puteam să descriu în cuvinte ceea ce simțeam în momentul acesta, dar eram fericită, simțeam că mă iubește în sfârșit cineva, dar apoi am revenit cu picioarele pe Pământ și mi-am amintit de situația în care ne aflam. Era beat, sigur nu a făcut asta din propria lui voința. M-am întristat din nou, dar de data asta nu am mai plâns. Yukio-kun văzând asta, m-a strâns din nou la pieptul său.