Sharingan : Blessing or Curse? (În Pauză)

Capitolul 6 (La mulți ani, Sakura-san!)

  Yukio's POV

   Azi punem în aplicare ideea lui Keisuke-sensei cu schimbul de elevi. Ne-am întâlnit cu el și am făcut fiecare echipă bilețele cu numele noastre, si apoi senseii au extras câte unul. Se pare că Takumi va fii 2 zile în echipa 7, iar Katsumi va 2 zile la noi. De abia aștept să lucrez cu ea ca să văd cât de mult a evoluat de când am absolvit Academia. În altă ordine de idei, acum Izumi este iubita mea. Acum încearcă să devină un medic ninja, mergând zilnic la spital și antrenându-se din greu. Ne-am apropiat foarte mult în ultima vreme, țin foarte mult la ea acum. Am observat in sfârșit cât este  de drăguță, de inocentă, de gingașă, de frumoasă, de bună… aș putea continua lista calităților ei la nesfârșit. Pe scurt, o plac foarte mult. Și Katsumi a devenit o prietenă foarte bună cu Izumi. Se înțeleg destul de bine, mai ales că Katsumi nu prea se înțelege cu colegii săi de echipă, are nevoie de o prietenie. Nu poate discuta cu mine toate chestiile care le discută cu ea, eu nu sunt o fată. Acum Takumi a devenit mai retras, știu de ce. El o iubește mult pe Izumi, sunt prieteni încă de când erau mici, dar ea îl vede că pe un frate. Acum că Izumi a devenit iubita mea, Takumi este foarte gelos și a început să se îndepărteze de noi. Chiar îmi pare rău pentru el, dar nu o să renunț la Izumi doar ca el să fie fericit. Sunt egoist, știu asta, dar nici el nu cred că ar face la fel pentru mine. De abia de suntem prieteni și asta din cauza lui Gin-sensei care îmi tot spune în continuu cât de importantă este munca in echipa. Din această cauză, încerc să mă înțeleg cu el, chiar mai schimbam câteva vorbe. În rest, sunt foarte distant. Excepție face Izumi. Nu am vrut sa am sentimente pentru nimeni, dar uite că soarta îmi face în ciudă. O să îmi protejez toate persoanele dragi cu prețul vieții mele. Ca să fac asta, trebuie să devin mai puternic. Ca să devin mai puternic, îmi trebuie Sharinganul, dar bunicul Sasuke tot nu vrea să îmi spună cum aș putea să îl activez. Izumi m-a luat de mână, văzând că iar m-am adâncit în gânduri, ca să îmi spuna ca trebuia sa plecam la Hokage să ne primim prima misiune cu un nou membru în echipa noastră. Mătușa Sarada ne-a dat o misiune de rank C de data asta, deoarece m-am tot plâns că mă plictiseau muncile în sat și nu îmi puteam dovedi adevărata putere. Trebuia să mergem în afara satului să aducem un transport de arme pentru trupele ANBU. Era prima noastră misiune în afara satului. Bine, nu era chiar așa de departe de sat, dar, totuși, părăseam Konoha. Dacă mă gândesc mai bine, cred că niciodată nu am mers mai departe de pădurea Konohăi. Ei bine, mătușa Sarada ne-a dat câte un mic rucsac cu mâncare si apa mie si lui Katsumi, în caz că aveam nevoie și duși am fost. Am început să traversăm pădurea, sărind din copac în copac. După câteva ore, am hotărât să ne odihnim puțin. Ne-am așezat cu toții la baza unui copac și am început să mâncăm din cele pregătite de mătușa Sarada pentru noi.

 -  Am mai spus-o o dată, dar o voi spune din nou: ador mâncarea făcută de Hokage! Spune Gin-sensei cu gura plină. Arăta atât de comic încât am început să zâmbesc și cu toții l-am aprobat. Apoi a continuat: ce mi-ar plăcea să fiu în locul vostru, să mănânc asemenea delicii zilnic. După ce a spus asta, s-a așternut o liniște între noi. Nu este chiar atât de ușor să ai un părinte, în cazul meu, tutore, care este Hokage, iar celălalt este agent ANBU. Sunt mai tot timpul plecați de acasă. De aceea eu petrec foarte mult timp cu Ai, încerc să îi fac copilăria mai frumoasă, fiindu-i alături. Ei bine, are multi prieteni la școală, dar acasă, eu îi acord cea mai multă atenție. Rutina mea zilnică este cam în felul ăsta: mă trezesc devreme iau micul dejun, merg la  antrenamentul de dimineață, de obicei îl fac cu bunicii sau singur, mă duc la întâlnire cu echipa, vin acasă, poate ma mai antrenez puțin, iar restul zilei îl petrec cu Ai, până se lasă seara, după aia ma culc. Mi-am dat seama că am o viață monotonă. De asta m-am tot rugat de mătușa Sarada să ne dea misiuni mai grele, ca să pot să îmi testez limitele, să simt adrenalina curgându-mi prin vene, dar va trebui să mai aștept până o să se întâmple asta. Când voi primi misiuni mai grele, nu voi mai putea sta atât de mult cu Ai și nu vreau să îl fac să se simtă neglijat. De asta am insistat atât de mult atunci cu Katsumi. Copiii au nevoie de atenție. Vreau ca Ai sa fie fericit, să nu simtă ceea ce am simțit eu sau Katsumi. El este un copil foarte bun și ascultător și de asta merită să fie fericit. Poate că dacă mătușa Sarada ne va da misiuni mai grele, își va face ea mai mult timp pentru Ai. Ar trebui să îi spun asta și o voi face. Acum nu trebuie să dau greș în misiune, sau îmi pot lua adio de la pericolul la care am visat. Am observat că ceilalți au început să discute, mai mult Katsumi le povestea despre ea, la cererea lui Gin-sensei. Apoi Katsumi i-a cerut și ea lui Gin-sensei să îi zică mai multe lucruri despre el, deoarece pe Izumi o cunoaște destul de bine pentru că este prietena ei.