Sharingan : Blessing or Curse? (În Pauză)

Capitolul 12 : Pisicuțe

Yukio's Point Of View

   Aseară am adormit foarte greu. Nu stiu ce se întâmplă cu mine. Azi nu am mai fost la antrenamentul de dimineață cu bunicul Sasuke sau cu bunicul Naruto. Am fost mult prea obosit ca să mă trezesc devreme din nou. De abia am vrut sa ma ridic din pat. Cred că asta e rezultatul calmantelor pe care mi le tot dădea bunica Sakura, deoarece nu prea puteam dormi când mă antrenam cu bunicul Sasuke. În fiecare noapte visam acele momente, dar cel mai îngrozitor moment a fost atunci când am visat-o pe Izumi cum s-a ridicat după ce acel ninja a omorât-o și a început să se apropie de mine și să mă întrebe “De ce nu m-ai putut salva?” sau “Yukio-kun, știi cât de tare doare?”. Am visat chiar și cum Katsumi a murit și ea alături de Izumi. Bunicul Sasuke a văzut că mă comportam ciudat și m-a întrebat dacă am ceva, dar eu am refuzat să îi spun, așa că și-a folosit Sharingan-ul și a putut vedea ce mă neliniștește. I-a spus bunicii despre asta, iar ea a vorbit cu mine și mi-a dat calmante ca să pot dormi mai bine și chiar nu am mai avut coșmaruri. Dar acum pur si simplu ma simțeam secat de puteri. Psihicul meu era la pământ. Puteam spune că am intrat într-o depresie. Cu toate acestea, m-am ridicat din pat, mi-am făcut rutina de dimineață, am luat micul dejun și am plecat în locul stabilit de Gin-sensei pentru întâlnire. Când am ajuns, Takumi si puștiul nou erau deja acolo. Takumi arăta la fel de rău ca și mine. Era palid, avea niște cearcăne imense, iar zâmbetul și cheful său de viață parcă au dispărut complet. E ca si cum o parte din el a fost îngropată deodată cu Izumi. “Izumi”, numele acesta o sa ma bănuiască toată viața de acum încolo. Mereu când îl voi auzi îmi voi aminti cât de neputincios am fost atunci și îmi voi da silința să devin mai puternic. Nu o voi uita niciodată. Chiar dacă am petrecut foarte puțin timp împreună, am ținut foarte mult la ea, pot zice că o iubeam chiar. Dar acum ea s-a dus, a luat și o parte din inima mea cu ea. Cealaltă parte aparține familiei mele, pe care jur că o să o protejez cu prețul vieții. Nici măcar nu pot spune cât de îndatorat le sunt. Ei m-au crescut încă de când mă știu. Părinții mei au murit într-o misiune când eram foarte mic, cred că aveam vreo 5 ani. Iar de atunci mă aflu în casa lor. Trăiesc zilnic cu ei și îi iubesc mai mult ca orice. De aceea voi face tot posibilul să îi țin în siguranță. Mă voi antrena din greu, îmi voi completa misiunile cu brio și voi deveni mult mai puternic ca să îi pot apăra.

 -  Bună dimineața, am spus și m-am oprit în dreptul lor.

-   Neața, a murmurat Takumi.

 -  Buna dimineața, Yukio-kun. Ce mai faci? Întrebă puștiul cel nou, entuziasmat.

   Cât de fericit pare doar pentru o misiune, care cred că va fi foarte ușoară. Mătușa Sarada a zis că nu va mai risca sa piardă alți ninja și ne va da misiuni ușoare o perioadă de timp. Dacă consideră că am progresat a zis că ne va da misiuni mai grele. Eu chiar m-am antrenat mult în ultima vreme și aș vrea să văd dacă am devenit mai puternic. Dar nu aș vrea să se repete accidentul acela și să îmi pun în pericol membrii echipei. Chiar am început să mă atașez de Gin-sensei si Takumi, chiar și de puștiul cel nou puțin. Dar sunt sigur că Gin-sensei nu ar mai lăsa să se întâmple așa ceva. Mătușa Sarada mi-a explicat că suntem prima sa generație de elevi si ca până acum el a fost în ANBU, unde lucrurile sunt diferite. Mi-a spus că l-a ales ca sensei al nostru, deoarece este un fost elev de al unchiului Boruto și știe cât este de puternic. Când i-am povestit exact ceea ce s-a întâmplat, chiar și ieșirea mea violenta, mi-a spus că are niște bănuieli cum că acela nu a fost un accident și s-ar putea chiar ca acei ninja să ne fi atacat intenționat, acționând sub ordinele cuiva. Nu a vrut să îmi spună pe cine suspectează, dar a spus că va face niște cercetări și îmi va spune dacă este adevărat. Revenind, a apărut și Gin-sensei cu un pergament în mână. L-a deschis și a început să citească: